Liceul Atanasie Marienescu, Lipova, din județul Arad, s-a clasat pe poziția a treia în competiția My Story with Etwinning. Premiul l-a adus un profesor de limba engleză, care predă copiilor în timpul pandemiei folosindu-se de noile tehnologii.
Competiția s-a desfășurat pe platforma Etwinning România. Profesorul Carmen Mirela Butaciu, profesor de limba engleză, a primit 500 de voturi la această competiție și s-a clasat pe locul trei.
Profesorii participanți au făcut cunoscute posibilitățile de învățare prin eTwinning, folosind noile tehnologii. Profesorii au realizat clipuri video cu tehnicile de învățare și le-au trimsi organizatorilor, iar Carmen Mirela Butaciu a ieșit pe podium.
eTwinning România este unul dintre proiectele de anvergură ale Institutului de Științe ale Educației și implică peste jumătate dintre instituțiile de învățământ din România, fiind dezvoltat in cadrul Programului Erasmus+ al Comisiei Europene.
eTwinning înseamnă comunicare și colaborare intre școli din țările europene și implică atât cadrele didactice cât ți elevii în activități noi de învățare: crearea de diverse produse educaționale care implică utilizarea noilor tehnologii și în elaborarea cărora colaborează cu echipe din alte țări.
Comentarii prin facebook