La finalul săptămânii care tocmai s-a încheiat, peste 300 de efective de Poliție și Jandarmerie, împreună cu reprezentanți ai altor instituții, au acționat pe raza județului Timiș pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
S-a acționat pe raza județului Timiș pentru a se verifica respectarea măsurilor impuse în perioada pandemiei de Covid-19.
Acțiunea a avut loc în intervalul 26-28 iunie și au fost verificate 365 de societăți comerciale și, conform competențelor de prevenire a infectării cu noul coronavirus, au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții și pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală cât și pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Polițiștii și jandarmii din Timiș au acționat împreună cu pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, ai Ministerului Sănătății, reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului și ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Comentarii prin facebook