Covid-19: la începutul săptămânii viitoare va fi deschis spitalul de campanie de la Stadionul CFR din Timișoara

Spitalul militar de campanie de pe Stadionul CFR Timișoara va fi operaționalizat de săptămâna viitoare. Numărul cazurilor de SARS-Cov2 este într-o creștere alarmantă, iar locurile destinate persoanelor cu Covid-19 de la Spitalul Victor Babeș sunt deja… ocupate.

Spitalul de campanie este amplasat în incinta stadionului CFR din Timișoara și a fost ridicat în luna aprilie pentru situația când vor fi mai multe cazuri de Covid-19. Numărul cazurilor de SARS-Cov2 este în creștere și în Timiș și la nivel de țară. Locurile destinate pacienților cu Covid-19 de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara sunt ocupate, iar spitalul de campanie va fi operaționalizat, mai ales că sunt disponibile și locuri de Terapie Intensivă. În Timiș, în 24 de ore au apărut 20 de cazuri noi de Covid-19, iar în România aproape 800.

„La solicitarea Instituției Prefectului s-a primit aprobarea pentru operaționalizarea. la începutul săptămânii viitoare, a Spitalului amplasat pe Stadionul CFR”, transmite Instituția Prefectului Timiș.

Este un spital de campanie cu zone de izolare și de carantină, cu o capacitate de 120 de locuri şi zona medicală principală, cu o capacitate de 52 de paturi, unde vor fi tratate cazuri ușoare și medii de COVID-19 și patru paturi de Anestezie și Terapie Intensivă. Sistemul modular medical este racordat la utilități – apă, canalizare, curent electric, telefonie fixă, cablu TV, iar în zona de izolare și carantină au fost instalate paturile, iar luni au fost livrate televizoare și frigidere pentru toate corturile.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană nu reușește să găsească administratori pentru societatea care administrează groapa de gunoi de la Ghizela

Consiliul Județean Timiș este nevoit să reia concursul pentru desemnarea a doi dintre cei trei administratori care se vor ocupa de managementul societății Eco Serv Timiș SRL, care are în administrare groapa de gunoi de la Ghizela, dar și sistemul de management al deșeurilor din județ. În urma unui prim concurs, doar unul dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană nu reușește să găsească administratori pentru societatea care administrează groapa de gunoi de la Ghizela
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj

Etapa a IV-a a Superligii feminine de fotbal s-a încheiat pe arena Electrica, acolo unde Politehnica a întâlnit U Olimpia Cluj, în derby-ul etapei. A fost o luptă dârză, de duartă și s-a lăsat la o parte spectacolul, obiectivul fiind mai important. După 90 de minute echilibrate, alb-violete s-au impus cu 1-0 (0-0). Nu a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român

Momente speciale la institutul de învățământ cu o istorie de peste un veac. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, luni, 14 septembrie 2026, evenimentul dedicat Zilei Inginerului Român, organizat de Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Timiș, în colaborare cu UPT și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”. O întâlnire în care tradiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român

Economic vezi arhiva Economic

restaurant

Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google

Fie că nu știu să folosească serviciul de recenzii oferit de Google, fie că bănățenii nu obișnuiesc să dea o notă afacerilor din domeniul HoReCa din Timișoara, dar orașul nu apare aproape deloc în topul celor mai ”analizate” afaceri din domeniu. Un număr de 153.858 de afaceri HoReCa din România au fost analizate de site-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Etapa a IV-a a Superligii feminine de fotbal s-a încheiat pe arena Electrica, acolo unde Politehnica a întâlnit U Olimpia Cluj, în derby-ul etapei. A fost o luptă dârză, de duartă și s-a lăsat la o parte spectacolul, obiectivul fiind mai important. După 90 de minute echilibrate, alb-violete s-au impus cu 1-0 (0-0). Nu a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj
Consiliul Județean Timiș este nevoit să reia concursul pentru desemnarea a doi dintre cei trei administratori care se vor ocupa de managementul societății Eco Serv Timiș SRL, care are în administrare groapa de gunoi de la Ghizela, dar și sistemul de management al deșeurilor din județ. În urma unui prim concurs, doar unul dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană nu reușește să găsească administratori pentru societatea care administrează groapa de gunoi de la Ghizela
Fie că nu știu să folosească serviciul de recenzii oferit de Google, fie că bănățenii nu obișnuiesc să dea o notă afacerilor din domeniul HoReCa din Timișoara, dar orașul nu apare aproape deloc în topul celor mai ”analizate” afaceri din domeniu. Un număr de 153.858 de afaceri HoReCa din România au fost analizate de site-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google
Momente speciale la institutul de învățământ cu o istorie de peste un veac. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, luni, 14 septembrie 2026, evenimentul dedicat Zilei Inginerului Român, organizat de Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Timiș, în colaborare cu UPT și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”. O întâlnire în care tradiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român
Joi debutează o nouă ediție a Zilelor Dovleacului, de la Kikinda. Iar românii sunt așteptați și de această dată în număr cât mai mare la eveniment. Vama Lunga–Nakovo, care oferă un acces facil către orașul sârbesc, va fi deschisă non-stop în weekendul Zilelor Dovleacului 2026. Sâmbăta aceasta se măsoară în centrul Kikindei cei mai lungi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârșitul de săptămână aduce o nouă ediție a Zilelor Dovleacului de la Kikinda. Care e programul celor patru zile de festival
60.000 de lei a cerut, 60.000 de lei a primit Sindicatului din Consiliului Județean Timiș de la instituţia condusă de Alfred Simonis. Proiectul pentru care sindicaliştii au primit banii n-are nici cea mai mică legătură cu sindicalismul, fiind vorba de “incursiune în istoria Banatului” prin… Budapesta, Belgrad sau Novi Sad. Să fie bine pentru toată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sindicatul din CJ Timiş a primit de la instituţie 60.000 de lei pentru… o “incursiune” în istoria Banatului
Cu o jumătate de lună rămasă în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz prezintă situaţia spaţiilor verzi din oraş. El aminteşte că din acest an Timișoara are Registrul spațiilor verzi, astfel că, pentru prima dată după aproape 25 de ani, se ştie situaţia exactă din teren din acest punct de vedere. Dominic Fritz continuă să-şi numere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 15 zile, Dominic Fritz vorbeşte despre Timişoara verde
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și-a reconfirmat statutul de pol de excelență în educație și cercetare prin participarea sa de amploare la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Vară IEEE dedicate Antenelor, Propagării și Aplicațiilor RFID (SVAP 2026), desfășurată recent la București. Delegația din Timișoara a fost una consistentă, reunind trei cadre didactice invitate ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a respectat promisiunea și s-a întâlnit cu locuitorii din Giroc pentru a discuta cu aceștia problema transportului public din comună, preluat de curând de STPT, și a găsi soluții de îmbunătățire. El a găsit și vinovați pentru situația actuală, anume ”micile mafii imobiliare”, și a cerut o abordare unică a problemelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.