Cei de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara vă cheamă să donați sânge. Este nevoie de donatori! Puteți dona la centrul de lângă Spitalul Județean Timișoara.
„Avem nevoie de donatori 0, A, B, AB”, transmit cei de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara.
Puteți dona sânge de luni până vineri, de la ora 8.00 la 13.00, la Centrul Regional de Transfuzie, de pe strada Martir Marius Ciopec, nr. 1 – lângă Spitalul Județean Timișoara. Vă puteți programa online pe www.donorium.ro.
Ca să puteți dona sânge trebuie să aveți vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 de kg, puls regulat, 60-100 bătăi pe minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării, să nu fiți sub tratament pentru diferite afecţiuni, respectiv hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine și să nu aveți sau să fi avut următoarele boli: TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie forte peste 6 dioptrii, cancer, hepatită de orice fel.
Haideți să donați sânge, la Timișoara! Este nevoie de donatori!
donare sange













































Comentarii prin facebook