Îngrijorările primarului Timişoarei. Lumea e manipulată până la nivel de preşedinţi de ţară, în cazul coronavirus

Nicolae Robu

Nicolae Robu

Primarul Nicolae Robu se arată mirat că lumea, până la cel mai înalt nivel, poate fi manipulată în sensul că nu ar exista coronavirusul. El vorbeşte despre grupări oculte şi îndeamnă oamenii la respectarea regulilor pentru a evita îmbolnăvirea.

Cu toate eforturile autorităţilor, infecţia cu coronavirus continuă şi se amplifică. Ceea ce îi dă de gândit lui Nicolae Robu. Acum marea sa enigmă este cum se lasă lumea aşa de uşor manipulată, până la nivel de preşedinţi de ţară. Iar pentru aceasta se gândeşte chiar dacă nu sunt implicate grupuri oculte.

“Aveți grijă, stimați urmăritori, în acestă perioadă, că nu-i de joacă cu acest virus. Eu mă mir cât a prins această intoxicare, că nu e nimic de fapt. Poate fi o planetă întreagă manipulată, toate țările lumii, președinți de țări, guverne, servicii secrete… Pot fi ele fi manipulate de nu știu ce grupări oculte? Nu se pune problema de așa ceva”, a spus Robu.

El e îngrijorat de creşterea numărului de persoane infectate şi le recomandă oamenilor să respecte regulile elementare de protecţie.

„Din cauză că unii nu mai respectă regulile, am ajuns la un nou val. Noi am avut șase bolnavi internați în Spitalul «Victor Babeș» în urmă cu două săptămâni și ne așteptam să ajungem să spunem că nu mai avem cazuri care să fi necesitat internare și iată că acum am trecut de 30. Ne bucurăm de viață, și eu ies la plimbare, stau la terase, dar haideți să respectăm regulile că nu sunt foarte multe, pentru a ne proteja pe noi înșine, pentru a-i proteja pe semenii noștri și dacă procedăm așa vom depăși, sunt convins, această perioadă”, a mai declarat primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Mircea a spus: (iulie 11th, 2020 at 13:23 )

Asta-i o stire despre lucruri pe care le stiam, dar spuse de primarele. Cu cat plateste Robu o asemenea stire care sa-l mentina continuu in mentalul cetateanului ?

nwo a spus: (iulie 11th, 2020 at 15:48 )

Virusul exista nea Nicu,insa guvernele marioneta amplifica nejustificat teama si masurile prin care ne limiteaza libertatile,tocmai fiindca baietii aia care au pus bufnita pe bancnota de 1 dolar se pregatesc acum de asaltul final.E mai tarziu decat credem.

Medved a spus: (iulie 12th, 2020 at 10:13 )

Nu e oculta mondiala, sunt politicieni speculanti de voturi care pozitionandu-se anti-covid spera sa ciupeasca ceva, influenceri sau persoane care tind la acest statut in cautare de followeri, site-uri care doresc sa atraga cat mai multi vizitatori sa faca bani cu stiri senzationale, asa-zis secrete, in „exclusivitate”, la care altii nu au acces.
Oamenii au banuieli, nemultumiri, ca sunt in firea umana, viata nu mai e la fel ca acum cativa ani, iar aceste persoane speculeaza si aceste simple banuieli, nemultumiri si creeaza scenarii, alimenteaza imaginatia oamenilor. Altii se folosesc de nemultumirea fata de criza Covid19 pentru a crea revolte si a incerca sa darame guverne.
Aceast Covid19 e ca o cutie a Pandorei, vechi idei, speculatii, interese, tot felul de grupuri si indivizi care incearca sa iasa in castig cumva, ies acum din adancuri, se trezesc din somnul lor, altii de abia acum isi arata adevarata fata etc. Sa fim prudenti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene

Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
Primăria Orașului Sânnicolau Mare îi invită pe copii, alături de părinți și bunici, la o seară plină de culoare, imaginație și voie bună, vineri, 30 octombrie, pentru a sărbători împreună Halloween-ul. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport „Ioan Morar” şi va începe la ora 18:00 Se va organiza şi un concursul de costume,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.