Ministrul de Interne Marcel Vela, la Timișoara, pentru a operaționaliza unitatea mobilă de terapie intensivă de la spitalul aflat în linia I în lupta cu Covid-19

Ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela va veni astăzi la Timișoara pentru a operaționaliza unitatea de terapie intensivă mobilă cu 12 paturi, care este amplasată în curtea Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

Unitatea mobilă de terapie intensivă este necesară acestui spital aflat în lupta cu Covid-19, în prima linie, mai ales că aici locurile destinate pacienților cu SARS-Cov2 sunt ocupate în totalitate, iar numărul cazurilor este în creștere.

„Marcel Vela, se va afla astăzi, 18 iulie, la ora 13.30, la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara , unde va fi operaționalizată Unitatea de terapie intensivă mobilă trimisă de Departamentul pentru Situații de Urgență, care este amplasată în curtea Spitalului”, transmite Instituția Prefectului Timiș.

Autospeciala este amplasată la Spitalul Victor Babeș având în vedere solicitarea primită din partea doctorilor de aici și a Direcției de Sănătate Publică Timiș. Timișul a ajuns la 693 de cazuri de Covid-19, iar numărul acestora este în creștere. Pe lângă cele 12 paturi, autospeciala de terapie intensivă este dotată cu toate echipamentele necesare pentru o secție de terapie intensivă, respectiv ventilatoare, monitoare și injectomate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează la realizarea unui proiect de hotărâre care să reglementeze eventuala amendare a autobuzelor aparținând celor de la STPT, care circulă în sistem de transport metropolitan. Decizia vine după ce Poliția Locală a amendat mai multe autobuze ale noii societăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna trecută, timişoreanca Adina Szitar a fost numită inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). Szitar a fost propusă pentru aceată funcţie de USR, înlocuind o PSD-istă. În urma acestei schimbări este o certitudine şi plecarea lui Ioan Cornel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să continue forma bună și în play-out. După ce și-a aflat componența grupei, echipa bănățeană știe și când și cu cine va juca. Etapa 1 – 21.03.2026 ACSM Reșița – CSM Olimpia Satu Mare FC Bacău – CS Tunari CS Afumați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil spațiu al dialogului cultural francofon, reunind studenți, cadre didactice și elevi în jurul unei limbi care unește comunități de pe toate continentele. Evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei a adus împreună pasiunea pentru limba franceză, curiozitatea intelectuală și bucuria descoperirii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Economic vezi arhiva Economic

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN 59B, între km 60+000 și km 75+488 dintre Livezile și Deta, o porțiune de 15 kilometri, se va lucra la consolidarea drumului. Contractul, în valoare de 29.969.381,39 lei fără TVA, a fost atribuit, în urma unei licitații publice, antreprenorului PORR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează la realizarea unui proiect de hotărâre care să reglementeze eventuala amendare a autobuzelor aparținând celor de la STPT, care circulă în sistem de transport metropolitan. Decizia vine după ce Poliția Locală a amendat mai multe autobuze ale noii societăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem de ticketing în mijloacele de transport în comun din oraș. Licitația, în valoare de 41 de milioane de lei, inclusiv TVA, a fost lansată încă din vara anului trecut, dar dosarul de licitație a fost contestat, participanții ridicând mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil spațiu al dialogului cultural francofon, reunind studenți, cadre didactice și elevi în jurul unei limbi care unește comunități de pe toate continentele. Evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei a adus împreună pasiunea pentru limba franceză, curiozitatea intelectuală și bucuria descoperirii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe numeroase porțiuni de șosea, unde tot felul de nesimțiți aruncă diferite deșeuri. Salubrizarea face parte din activitatea curentă de întreținere și se realizează de două ori pe săptămână, lunea și vinerea. DRDP Timișoara a prezentat o serie de imagini cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO
În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna trecută, timişoreanca Adina Szitar a fost numită inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). Szitar a fost propusă pentru aceată funcţie de USR, înlocuind o PSD-istă. În urma acestei schimbări este o certitudine şi plecarea lui Ioan Cornel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş
Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de două decenii. Există o diferență fundamentală între o criză și un infarct: criza vine din exterior și poate fi invocată ca scuză; infarctul vine din interior, după ani de semnale ignorate și autoamăgire. Diagnosticul: o anemie fiscală cronică Semnalele au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct
Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se mută între standuri de carte, lansări și întâlniri memorabile. Între 19 și 22 martie, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT), cititorii vor avea de ales între aproximativ 60 de lansări și evenimente, dar și ocazia de a-i vedea pe unii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind demisia lui Ilie Bolojan din fruntea guvernului este total fals. Pirtea susține că în spatele acestor zvonuri stă Olguţa Vasilescu şi o anumită parte din PSD care se hrăneşte din scandaluri. “În politică, uneori, cele mai insistente „surse” nu spun...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele adiacente, care vor intra în lucru în vederea reabilitării. Ca și precedentele astfel de discuții, purtate deja înainte de a începe efectiv proiectul, cea de luni nu a fost lipsită de ”asperități”. Oamenii spun că nu vor mai avea locuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.