SARS-Cov2: primii pacienți internați la spitalul militar de la Stadionul CFR Timișoara

Sunt 10 pacienți care au fost deja internați la spitalul militar de campanie de la Stadionul CFR Timișoara. Unitatea sanitară a fost deschisă astăzi, prin Ordin al ministrului Sănătății Nelu Tătaru.

Sistemul medical modular de izolare și tratament din Timișoara și-a început activitatea. Acesta funcționează ca secție externă de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Militar de Urgență ”Dr. Victor Popescu” din Timișoara. Aici vor fi tratați pacienții cu forme ușoare sau medii de infecție cu SARS-COV-2.

La acest moment, SMMIT poate să asigure asistența medicală pentru un număr maxim de 50 de pacienți, iar capacitatea secției de ATI este de patru paturi destinate pacienților a căror stare se agravează în timpul internării, fiind posibilă asigurării suportului vital până la transferul acestora pe o secție de ATI într-un spital COVID-19 pentru monitorizare și tratament.
Sistemul medical modular de izolare și tratament are în dotare un laborator de analize RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19 cu o capacitate de prelucrare de 40 de teste pe zi.
Personalul medical care își desfășoară activitatea este format din medici încadrați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ”Dr. Victor Popescu” Timișoara, precum și personal nou angajat pe o perioada de 6 luni pentru sprijin epidemiologic.

„În momentul de față capacitatea din spitalele Covid din Timișoara destinate pacienților Covid este aproape de maxim. A fost nevoie să operaționalizăm acest spital suport Covid. Se poate mări capacitatea pentru pacienții Covid în spitalele din Timișoara. La spitalul Victor Babeș sunt 65 de pacienți, dar puteam mări capacitatea, sunt 260 de paturi. Asta ar însemna că trebuie sa ne reîntoarcem la planul alb și să mărim capacitatea de tratament pentru pacienții Covid. La Spitalul CFR avem 40 de paturi pentru pacienții Covid, și acolo cred că este posibil să mărim capacitatea. Să sperăm că putem face față valului crescut de pacienți cu Covid din ultimele zile”, a spus prefectul de Timiș Liliana Oneț.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timișoara începe campania de apărare a titlului la rugby în 7

Campionatul Național de Rugby 7s începe la finalul acestei săptămâni. Primul turneu se dispută la Iași, sâmbătă, 2 mai. În prima fază, a grupelor, SCM USV Timișoara va înfrunta Știința Petroșani (de la ora 10:20) și CSU Arad (11:20). Meciurile de rugby în 7 se joacă în două reprize pe durata a câte 7 minute....
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara începe campania de apărare a titlului la rugby în 7
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Timișoara deține primul loc al clasamentului în care interesul pentru locuințe a crescut cel mai mult în primul trimestru al acestui an. Cererea pentru locuințele vechi a crescut în patru dintre cele mai mari orașe din România pe parcursul trimestrului I față de finele anului trecut. Cel mai mare avans a putut fi observat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 30 aprilie, primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, şi echipa de proiect din Primăria Ghiroda, au participat la o întâlnire de lucru în Ungaria, cu partenerii din Bihartorda, în cadrul proiectului „Mobility in Green”. Proiectul este finanțat prin programul Interreg România-Ungaria, prin care Ghiroda beneficiază de investiții în mobilitate sustenabilă. Valoarea totală a propioectului ester...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delegaţie a Primăriei Ghiroda, întâlnire de lucru în Ungaria cu partenerii maghiari ai proiectului „Mobility in Green”
Universitatea de Vest Timișoara inaugurează un nou spațiu practic pentru comunitatea academică și studențească, dar și pentru mediul de afaceri local. Noul Hub Cowork va oferi comunității un cadru primitor pentru întâlnirile profesionale și educaționale, dedicat activităților practice și dezvoltării, pentru învățarea bazată pe activități de proiect. Noul spațiu e realizat cu o bancă, „UniCredit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va fi inaugurat un nou spațiu de coworking
Clădirea Casei Austria din cadrul Spitalului Județean Timișoara va trece printr-o transformare importantă urmând să fie modernizată în urma unui proiect cu finanțare europeană și de la bugetul județului. Aceasta urmează fie reabilitată, renovată și dotată. Valoarea investiției va fi de peste 50 de milioane de lei. În ultima ședință de plen a Consiliului Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul modernizării Casa Austria merge înainte. CJ Timiș acoperă mare parte dintre cheltuieli
Maternitatea Odobescu, parte a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, oferă servicii medicale complete pentru mamă și nou-născut, de la monitorizarea sarcinii și naștere, până la îngrijire specializată în neonatologie. Unul dintre punctele forte ale maternității îl reprezintă Secția de neonatologie, unde sunt asigurate îngrijiri la cel mai înalt nivel pentru toate categoriile de nou-născuți....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
În Sala Mare a Senatului din cadrul Rectoratului Universității Politehnica Timișoara a avut loc ieri sesiunea de instruire bilunară a arbitrilor și observatorilor de arbitri din cadrul CJA Timiș, un moment important dedicat atât pregătirii profesionale, cât și dezvoltării arbitrajului județean. Unul dintre punctele centrale ale întâlnirii a fost predarea sistemelor de comunicare pentru arbitri,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție importantă în „cavalerii fluierului”! Din acest weekend, arbitrii ce oficiază la Liga 4 vor avea sisteme moderne de comunicare
Asociația Poli organizează, pe data de 9 mai, Crosul Caritabil, un eveniment dedicat sprijinirii animalelor aflate în nevoie. Sub mesajul „Alergăm pentru cei care nu pot spune ce au nevoie”, evenimentul își propune să aducă împreună comunitatea timișoreană într-o acțiune simplă, dar cu impact real: fiecare pas parcurs se transformă în ajutor pentru animalele salvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Poli ne invită să alergăm pentru animalele salvate și îngrijite de organizație
Începutul lunii mai aduce în Iulius Town „o lume a copiilor”, unde cei mici sunt invitați să descopere exponate gigant din era preistorică, piese de teatru interactiv și să pășească în lumea artelor imersive. În parcarea VIP UBC 0, „Expoziția de Dinozauri și Plante Carnivore” este deschisă pentru toți curioșii, MINA Museum of Immersive New...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Minivacanță la Iulius Town: Expoziția Dinozaurilor și Plantelor Carnivore, spectacole interactive la MINA și teatru pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.