Astăzi mai sunt active șapte focare de SARS-Cov2 în Timiș, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP). În Făget, oraș aflat în carantină, au apărut alte două cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore.
La Făget sunt, până astăzi, astăzi, 62 de persoane infectate cu SARS-Cov2, cu două cazuri în plus față de ziua precedentă, Direcţia de Sănătate Publică Timiș, transmițând că monitorizează evoluția situației infecției cu noul coronavirus în zona Făget. Un focar, cel de la Zoppas, a fost „stins”.
Focarele active din Timiș:
TIMIȘOARA, UNITATE PROCESARE CARNE – 219 cazuri confirmate – Focar în supraveghere
COMUNITATE sat/ comună – 11 cazuri confirmate- Focar în supraveghere
CENTRU privat de îngrijiri paliative – 12 cazuri confirmate – Focar în supraveghere
UNITATE ECONOMICĂ – 5 cazuri confirmate – Focar în supraveghere
SPITALUL MUNICIPAL TIMIȘOARA – 4 cazuri confirmate- Focar în supraveghere
CENTRU pentru minori – 3 cazuri confirmate- Focar în supraveghere
ZONA FĂGET – 62 cazuri confirmate, dintre care două decese.
Comentarii prin facebook