La deponeul de la Ghizela sunt mari probleme. Cristian Moş, din partea USR PLUS, le va rezolva odată instalat la şefia CJT

Cristian Mos

Cristian Mos

Cristian Moș, candidatul Alianței USR PLUS la Președinția Consiliului Judetean Timiş, atacă PSD şi administraţia condusă de acest partid la nivel judeţean pentru problemele existente la deponeul de gunoi de la Ghizela. „Nu trebuie să fie afectate de incompetența președintelui de Consiliu Județean, prieten și om care a lucrat pentru Dragnea până de curând”, spune Moş, în războiul său cu contracandidatul din lupta pentru şefia CJT.
Descoperirea problemelor existente la Ghizela a avut loc odată cu lansarea candidatului USR PLUS pentru primăria Belinţ, o localtate puternic afectată de situaţia de la deponeu. Cu această ocazie, Moş a văzut că acolo oamenii nu pot ieşi din casă de miros, iar fermierii au culturile afectate de ciorile care vin în zonă din cauza gunoiului. O ocazie foarte bună pentru ca Rodica Militaru, reprezentanta alianţei şi iniţiatoarea Legii Mirosurilor să vadă unde poate fi aplicat documentul.
„Începem să depunem dosarele în Timiș pentru candidaturile primarilor și consilierilor locali, consilierilor județeni în Timiș. Schimbăm cu adevărat vechea clasă politică. Acum două săptămâni eram în curtea candidatului nostru la primăria Belinț, Mircea Savescu, și discutam cu consilierii dânsului despre problemele Belințului. Una din problemele principale ale oamenilor din Belinț este faptul că acești oameni nu pot în clipa de față să iasă cu copiii din casă la anumite ore din zi, din cauza mirosului. Miros care este degajat de deponeul de deșeuri care se află la 9,5 kilometri aproximativ de locul în care ne aflăm noi în clipa de față. Ieri seara am fost împreună cu colega mea Rodica Militaru, inițiatoarea legii mirosurilor, aproape de deponeu, pentru a vedea cu ochii noștri ce se întâmplă acolo. Am văzut un munte de gunoaie, am simțit un miros insuportabil, chiar am făcut un live de acolo și am primit multe mesaje din partea oamenilor care stau în zonă despre problema aceasta. Mai mult, unul dintre fermierii din zonă ne-a spus clar că are probleme cu ciorile care stau în jurul deponeului, că îi distrug culturile. Ca să înțelegeți: din gălețile noastre, ale timișenilor, gunoiul este sortat în diferite puncte din județ și într-un final ajunge aici, la groapa de gunoi, unde trece printr-un proces complex și într-un final ajunge să fie îngropat în pământ”, a anunţat Moş.
Desigur, de vină pentru situaţia existentă, conform opiniei lui Cristian Moş, este PSD, administraţia incompetentă a judeţului, condusă de acest partid, CJ Timiş fiind proprietarul deponeului de gunoi şi de preşedintele CJT, de asemenea, un incompetent. Soluţia problemei, în viziunea alianţei, este chiar Legea Mirosurilor, care va putea fi implementată, odată ce Moş devine preşedinte al CJT.
„Consiliul Județean este proprietarul acestui deponeu și operator este o firmă pe care o cunoaștem cu toții. Viețile a mii de oameni din această zonă nu trebuie să fie afectate de incompetența administrației județene, administrație județeană PSD-istă. Nu trebuie să fie afectate de incompetența președintelui de Consiliu Județean, prieten și om care a lucrat pentru Dragnea până de curând. Mi-am petrecut ultima săptămână lucrând împreună cu colegii mei la aflarea unor soluții, la aflarea soluțiilor pentru această zonă. Una dintre soluții este legată strict de legea propusă de USR – legea mirosurilor. Mă voi implica în elaborarea planului de gestionare a disconfortului olfactiv și, mai mult, voi lua măsuri să se țină cont de cele mai bune tehnici de implementare. Și toate acestea din prima zi în care voi prelua mandatul de președinte al Consiliului Județean.
Dar soluțiile identificate de noi nu se opresc aici. De aceea, îl am alături de mine pe colegul meu, Zoltan Nemeth, avocat de profesie și candidat la Consiliul Județean.
Zoltan Nemeth, candidatul Alianței USR PLUS la Consiliul Județean Timiș, spune că problema se poate rezolva, fie pe cale amiabilă, cu societatea care administrează deponeul, fie pe cale juridică.
„În măsura în care vom identifica anumite nerespectări ale dispozițiilor legale sau contractuale de către societate, vom lua toate măsurile necesare pentru a rezolva pe cale amiabilă cu această societate respectarea acestora și dacă nu, vom ajunge și la soluția instanței de judecată pentru a obliga concesionarul să își respecte obligațiile. În momentul de față fie vorbim de un deponeu nerealizat corespunzător, fie neoperat corespunzător, dar o problema este clar că există. Mai mult decât atât, vom verifica și respectarea volumului maxim lunar de depozitare a deșeurilor în aceasta locație. Având în vedere că, dacă este depășit acest număr maxim de deșeuri care ajung în locație, aceste deșeuri ajung să fie depozitate până intră în procesare, stocare ulterioară și acest aspect generează acest miros”, a spus Nemeth.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.