Lunile în care economia Timişului a fost afectată de probleme cauzate de noul coronavirus s-au pierdut câteva mii bune de locuri de muncă. Cele mai afectate sectoare sunt cele din domeniul serviciilor.
Faţă de începutul aperioadei de pandemie, în economia judeţului s-au „tăiat” aproximativ 8.500 de slujbe. Conform datelor existente la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, la începutul lui august erau active 294.027 de contracte de muncă, faţă de 302.687 la începutul lunii martie. Cele mai afectate domenii de activitate sunt cele din sectorul serviciilor. Vorbim despre servicii de înfrumuseţare sau întreținere corporală, coafură, domeniul HoReCa, dar şi industria uşoară.
Vârful renunţării la contractele existente a avut lor în prima lună a introducerii restricţiilor. În acest moment, în şomaj tehnic se află 1445 de angajaţi. Maximul a fost de 50.033 de persoane.
Comentarii prin facebook