Robu e prietenos şi cu cei mici. Ei primesc o canisită specială, ca să nu devină agresivi

Nicolae Robu

Nicolae Robu

Plin de pilde şi exprimări cu subînţeles, actualul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a făcut marţi o adevărată alocuţiune în favoarea celor mici. A câinilor mici, care atunci când sunt în preajma unuia mare devin agresivi şi latră şi se zbat. Intrepretarea o face fiecare, după cum crede.
Nicolae Robu e extrem de grijuliu cu câinii de talie mică şi vrea să le creeze condiţii mai bune, pentru a nu fi nevoiţi să stea în preajma celor mai mari. Mai precis, pentru aceştia el vrea să se facă o canisită specială, în parcul de pe strada Adolescenței.
„Am fost in vizită în Parcul Adolescenței Cuvintele de ordine pentru mine sunt parcurile sunt sfinte, aveți grijă de ele. Trebuie să fie întreținute excepțional. Am stat de vorbă cu oamenii și le-am promis că mai facem câteva amenajări acolo. Trebuie să vedem și pentru iubitorii de câini mici cum facem, să amenajăm o canisită dedicată lor, să nu îi deranjeze pe cei ce vin cu copilașii”, sunt grijile edilului-şef.
Ulterior, posibil stimulat şi de actuala campanie electorală în urma căreia îşi doreşte un nou mandat în fruntea oraşului, el s-a referit cu mult patos, la situaţia celor mici, care atunci când se văd alături de cei mari devin agresivi, latră şi se zbat.
„Și chiar dacă e vorba de niște cățeluși, oamenii spun am vrea să nu fie câini, să fim numai noi cu copiii. Pe de altă parte, iubitorii de câini, și ei își au drepturile lor și ne preocupă și ei. Am făcut o canisită acolo dar trebuie una pentru câinii mici, că ați văzut ce se întâmplă când unul mic este lângă unul mare, cel mic se simte amenințat și devine el agresiv, latră, se zbate și trebuie și trebuie să le asigurăm și acestor animale frumoase condiții de a se simți și ele bine și stăpânii lor lângă ele. Acest comportament al celor slabi față de cei puternici văd că este valabil și la scară umană. Și aici vedem că unii latră toată ziua, probabil din complexul pe care îl au simțindu-se slabi”, a mai declarat Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel
Pe data de 15 noiembrie 1942, la Timișoara pornea circulația primului firobuz, o nouă premieră a orașului în România. Vehiculele erau produse de FIAT în Italia, iar în cursă au pornit trei dintre cele șapte vehicule cumpărate. Astăzi se împlinesc 84 de ani de la acel moment, venit într-o perioadă dificilă, în cel de al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara sărbătorește 84 de ani de la o nouă premieră: circulația primului firobuz din România, introdus pe străzile orașului de pe Bega/VIDEO
Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.