Echipa de fotbal CS Mioveni a ajuns la un acord cu Alexandru Pelici pentru a prelua funcţia de antrenor principal al formaţiei de ligă secundă, a anunţat clubul pe site-ul său oficial. Noul tehnician a făcut testul COVID-19 şi în funcţie de rezultatul acestuia ar putea fi prezent joi la meciul cu Rapid, care va…
Alin Nica despre angajaţii CJ Timiş: Profesioniştii rămân, politrucii pleacă
Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, afirmă că profesioniştilor din instituţie nu trebuie să le fie teamă pentru posturile lor. În schimb cei “care ascut creioane”, dar şi cei numiţi politic trebuie să-şi caute alte locuri de muncă. În această săptămână, noii preşedinţi liberali ai CJ Bihor şi CJ Caraş-Severin, Ilie Bolojan şi,…
Rata de infectare cu Covid-19 în Timișoara a ajuns aproape la 4,5 la mia de locuitori
În Timișoara a crescut rata de infectare cu SARS-Cov2 și a ajuns aproape de 4,5 la mia de locuitori în numai o zi. Vă prezentăm lista localităților cu indice de infectare peste 3 la mia de locuitori și peste 1,5. 4,48 este rata de infectare în Timișoara, astăzi, față de 4,15, cât era ieri, orașul…
Timișoara e de astăzi, pentru patru zile, capitala mobilei românești
La Centrul Regional de Afaceri Timișoara se deschide joi cea de-a șaptea ediție a evenimentului Expo Mobila Timișoara. Acțiunea reunește producători români care vor expune spre contractare piese deosebite de mobilier şi o gamă largă de accesorii și decorațiuni. Vor putea fi admirate bucătării, dormitoare, sufragerii, saloane, camere de zi, camere pentru copii și tineret,…
La inițiativa lui Marilen Pirtea, la Jimbolia s-a discutat despre potențialul cultural și educațional al orașului timișean
Jimbolia a fost, miercuri, gazdă pentru discuțiile purtate de mai mulți specialiști din domeniul educației preuniversitare și universitare. Inițiativa întâlnirii i-a aparținut deputatului liberal Marilen Pirtea, alături de primarul Jimboliei, Darius Postelnicu. La inițiativa deputatului liberal Marilen Gabriel Pirtea, în spațiul primitor al Casei Memoriale „Karl Diel” din Jimbolia, un loc al memoriei dedicat generațiilor…
Povestea Iulius Timișoara a ajuns la 15 ani și 38 de milioane de euro impact asupra business-ului din oraș/FOTO
Povestea Iulius în Timișoara a început acum 15 ani, atunci când se inaugura primul mall din vestul țării și cel mai mare din afara Capitalei. Dezvoltat în locul care găzduia anterior o serie de antene montate încă din anii ’40 și rămas nevalorificat la începutul anilor 2000, Iulius Mall a revitalizat urban o zonă cu…
- 1
- 2