Miercuri, societatea Colterm va intra în posesia scrisorii prin care Administrația Fondului de Mediu înștiințează societatea timișoreană că va fi amendată cu suma de 71.862.921 de lei, pentru că nu a cumpărat 153.443 de certificate de poluare, anunță consilierul local PSD, Radu Țoancă. „Astăzi, această corespondență a ajuns la Timișoara, la Direcția de Poștă, urmând…
Instituția Prefectului Timiș a sărbătorit 30 de ani de activitate/FOTO
Instituția Prefectului Timiș a sărbătorit duminică seara, 30 de ani de la demararea activității. În cadrul special oferit de Palatul Baroc din Piața Unirii, momentul a fost marcat împreună cu foștii prefecți și subprefecți ai județului, ei fiind distinși cu diplome din partea actualului ocupant al postului de reprezentant al Guvernului, Mihai Ritivoiu. Evenimentul a…
Rata de infectare cu Covid-19 în Timișoara a ajuns aproape la 4,5 la mia de locuitori
În Timișoara a crescut rata de infectare cu SARS-Cov2 și a ajuns aproape de 4,5 la mia de locuitori în numai o zi. Vă prezentăm lista localităților cu indice de infectare peste 3 la mia de locuitori și peste 1,5. 4,48 este rata de infectare în Timișoara, astăzi, față de 4,15, cât era ieri, orașul…
În Timiș se tipăresc sute de buletine de vot în plus pentru două comune. Au fost realizate sute de vize de flotant
În două comune din Timiș au fost realizate sute de vize de reședință (de flotant), până în 12 septembrie. Biroul Electoral Județean (BEJ) Timiș a fost informat de această situație și a decis tipărirea în plus de buletine de vot pentru aceste persoane. Instituția Prefectului Timiș a transmis BEJ că în comuna Secaș și comuna…
Timiș: aproape 40 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție antiCovid
Structurile Ministerului Afacerilor Interne și polițiștii locali au fost în misiune, în Timiș, pentru a verifica respectarea măsurilor de protecție pentru prevenirea infecției cu Covid-19 și respectarea măsurii de carantinare de către persoanele aflate în locațiile declarate. Au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate…
Pachete cu alimente și produse de igienă pentru persoane defavorizate din Timiș
Noi tranșe de pachete alimentare și de igienă vor fi oferite persoanelor defavorizate din Timiș. La Instituția Prefectului a avut loc astăzi o videoconferință la care au participat reprezentații Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Fondurilor Europene pentru implementarea măsurilor din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD. În Timiș, până la ora actuală, a…
Carantină plus amendă pentru două persoane din Timiș care au părăsit izolarea
Un „pachet complet” au primit două persoane din Timiș care au ieșit din izolare – amendă plus 14 zile de carantină plus plata cheltuielilor de cazare și masă. Pachetul „e la ofertă” și se aplică de oamenii legii în starea de alertă. Deși de la începutul stării de alertă persoanele care vin din străinătate, în…
În Timiș, numărul persoanelor aflate în izolare a scăzut cu aproape 300
În Timiș a scăzut numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu cu aproape 300, de duminică până luni. Instituția Prefectului Timiș transmite că astăzi sunt 350 de persoane aflate în izolare la domiciliu (duminică era 645), iar 436 de persoane se află în carantină (duminică erau 425). Persoanele care nu prezintă simptome, dar au călătorit…
Protest al profesorilor din „Spiru Haret” în fața prefecturii, la Timișoara / FOTO
Profesori, membri de sindicat, protestează în fața Prefecturii Timiș. Cadrele didactice își cer drepturile bănești pentru ei și colegii lor, chiar și pentru cei care fac parte din personalul auxiliar. Zeci de profesori s-au strâns miercuri în fața Prefecturii Timiș pentru a-și cere drepturile. Au citit revendicărilor și au scandat: „Mincinoșii!”. Profesorii cer acordarea sporului…