În cursul zilei de marţi, peste 250 de forțe de ordine au acționat pe raza județului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19. În timpul acţiunilor, 480 de persoane au fost amendate fiindcă nu purtau mască de protecţie.
Astfel, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au verificat zone în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și mijloace de transport persoane. Au fost verificate 150 de societăți comerciale, precum şi 282 de mijloace de transport persoane, dintre care 244 de mijloace de transport în comun. În total au fost legitimate aproximativ 2700 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 486 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 133.050 de lei. Dintre acestea 480 de sancțiuni, în valoare de 113.050 de lei, au fost date pentru nepurtarea măștii sanitare.
Poliţiştii anunţă că aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ.
.
Comentarii prin facebook