20 decembrie 1989. Timişoara, primul oraş liber de comunism. Vor suna din nou sirenele/FOTO

Timisoara 20 decembrie

Timisoara 20 decembrie

Ziua de 20 decembrie va rămâne pentru totdeauna în istorie drept ziua în care Timișoara s-a declarat primul oraș liber de comunism din România. În acea zi, peste 100.000 de timișoreni au rupt toate lanţurile şi au sărbătorit împreună victoria împotriva lui Ceauşescu şi a clicii sale. Dar lucrurile puteau să aibă o și o întorsătură tragică, dacă a doua zi nu se ridicau și alte orașe și în special Bucureștiul. La ora 12.00, vor suna din nou sirenele în Timişoara.

Pe 20 decembrie, trecuseră deja trei zile de la carnagiul din 17 decembrie și mulți timișoreni nu știau ce s-a întâmplat cu morții, răniții și cei arestați. Rolul decisiv al acestei zile l-a avut muncitorimea timișoreană. Aproape în toate fabricile s-a declarat grevă generală. Sirenele sunau în tot orașul. După ora 10.00 coloane imense de muncitori de pe platforma Buziașului, apoi UMT s-au îndreptat spre Piața Operei. Se striga „Jos Ceauşescu!”; „Libertate”; „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”. La ora 13.00 piața era neîncăpătoare, iar o jumătate de oră mai târziu Lorin Fortuna însoţit de mai mulţi revoluţionari au intrat în clădirea Operei. După ora 14.00 încep discursurile din celebrul balcon. Tot în jurul orei 14.00, în fața acestei nemaivăzute revărsări de lume, unitățile militare sunt retrase în cazărmi. Acest lucru nu însemna sub nicio formă o fraternizare cu manifestanții, din contră. La ordinele familiei Ceaușescu, comandanții militari pregăteau Operațiunea “Tunetul și Fulgerul” prin care se urmărea anihilarea totală a revoltei.

 Câteva mii de protestatari s-au dus şi la Comitetul Județean de partid (Palatul Administrativ de azi). Delegați ai mulțimii se întâlnesc cu prim-ministrul Constantin Dăscălescu, şi Emil Bobu. Li se înmânează primele doleanțe ale timișorenilor: anchetarea şi condamnarea tuturor celor răspunzători pentru represiunea armată din zilele precedente; eliberarea deţinuţilor politici; înapoierea morţilor pentru a fi îngropaţi creştineşte; organizarea alegerilor libere; libertatea absolută a presei, Radioului şi Televiziunii. Mai mult, se cere și demisia lui Ceaușescu. Evident, aceste cereri nu sunt acceptate. Totuși, autoritățile au dat și un semnal de bunăvoință, fiind eliberați mulți dintre revoluționarii arestați în zilele anterioare, în special pe 16 decembrie. Lideri ai revoluționarilor ies pe balconul Județenei de partid și vorbesc manifestanților. Se strigă “Jos Ceaușescu!”.

La Operă, grupul care a intrat în clădire pune bazele Frontului Democratic Român, care declară, în ovațiile mulțimii, Timișoara ca primul oraș liber din România. Spre seară apar și primele disensiuni între autoproclamații lideri ai Revoluției, Lorin Fortuna și Claudiu Iordache fiind bănuiți că ar avea protecția unor securiști. În seara zile de 20 decembrie este creionată și o proclamație a Frontului Democratic Român. Cei din conducerea FDR condiționează orice negociere cu autoritățile de la București, de demisia lui Ceaușecu. În proclamație sunt prinse mai multe puncte: organizarea de alegeri libere; libertatea cuvântului, presei, radioului și televiziunii; deschiderea imediată a granițelor de stat; integrarea României în rândul statelor care garantează și respectă drepturile fundamentale ale omului; eliberarea neîntârziată a tuturor deținuților și dizidenților politici din România; dreptul de a manifesta liber etc. Spre seară, revolta se extinde în alte orașe din Timiș: Lugoj, Sânnicolau Mare, Buziaș, Jimbolia, Deta, Nădrag. Noaptea ajung în Gara de Nord muncitori din mai multe oraşe din Oltenia înarmați cu bâte, trimiși la Timișoara pentru a o salva de străini. Sunt întâmpinați cu mâncare, iar mulți dintre ei vor rămâne să participe activ la evenimentele care au urmat.

Ceauşescu şi “agenturili”

În timp ce Timișoara fremăta, la ora 15.00 Nicolae Ceaușescu se întorcea din Iran și organizează o teleconferință în care vorbește de implicarea SUA, URSS și Ungariei în evenimentele de la Timișoara. La ora 19.00, într-o celebră cuvântare difuzată la radio și televiziune, Ceauşescu condamnă manifestaţiile de la Timişoara şi ordonă măsuri drastice de represiune. “Elemente huliganice au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”, proclamă Ceaușescu. Totodată, el dă vina pe “agenturili străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.

A doua zi, urmau să iasă în stradă românii din mai multe oraşe, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Braşov, pentru ca pe 22 decembrie Ceauşescu să fugă. Nu a fost însă un sfârşit, ci un început pentru eşaloanele doi şi trei ale Partidului Comunist şi ale Securităţii care au confiscat şi deturnat revoluţia de la Timişoara.

Acţiuni dedicate zilei de 20 decembrie

Astăzi, în Timişoara sunt orgaanizate mai multe manifestări, în memoria zilei de 20 decembrie 1989:

12.00. Declanșarea sirenei pentru a marca dobândirea de către Timișoara a statutului de oraș liber de comunism

15.00 Deschiderea expoziției “31 de ani de la Revoluția Română” Bastion Theresia, corp D .

17.00 Lansarea blogului “Revoluția de la Timișoara – după 30 ani” și a cărților editate ”Timișoara – 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989”, ediția II-a revăzută și adăugită, coordonatori: Marcel Tolcea și Bercia Valer “Introducerea în manualele de istorie a unui capitol care să trateze Revoluția Română în complexitatea ei”, Societatea Timișoara, coordonator: Bercia Valer și Regea Cătălin Bastion Theresia, corp D (fără accesul publicului)

Timisoara revolutie

Timisoara revolutie

Timisoara revolutie

Timisoara revolutie

Timisoara revolutie

Timisoara revolutie

Timisoara revolutie

Timisoara revolutie

Timisoara revolutie

Timisoara revolutie

Timisoara revolutie

Timisoara revolutie

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Alergic la INCOMPETENȚII din fruntea statului a spus: (decembrie 20th, 2020 at 17:51 )

ȘCOALĂ noastra, DASCĂLII, și pleiada de MEDIOCRII din fruntea Ministerului Învățământului țin generația tinara în necunoaștere totala!!
Ma uit la poporul evreu cum își cinstește de intens și perseverent martirii holocaustului și apoi când vad ca la noi 1din 10 tineri abia pot lega doua propoziții despre protestele acelor zile din orașul lor natal Timișoara, la fel și despre Revoluția din 89….🤔
Mă întreb cine e vinovatul principal că spiritul ptr libertate împotriva regimului criminal se va stinge odată cu dispariția generației noastre. 😔 Școala, părinții, statul?!
E o vorba din bătrâni : morții mor a doua oară, cand sunt dati uitării…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.