PNL Timiş îi răspunde lui Nicolae Robu: “Duminica aceasta a ales să absenteze la urne, dar este prezent la pornirea unui scandal pe teme false”

Alin Nica PNL Timis

Alin Nica PNL Timis

Întrunit într-o şedinţă în această seară, Colegiul Director al PNL Timiş a analizat rezultatele alegerilor de duminică. Totodată s-a discutat şi pe marginea acuzaţiilor făcute la adresa noii conduceri de foştii lideri Nicolae Robu şi Alin Popoviciu.

Colegiul Director al PNL Timiş îşi menţine susţinerea pentru actualul preşedinte al organizaţiei, Alin Nica, în pofida rezultatelor mai slabe înregistrate la alegerile parlamentare. E drept, au fost şi voci care i-au cerut demisia lui Nica, printre acestea numărându-se şi primarul oraşului Deta, Petru Roman. De asemenea, liderii filialei au ţinut să-i răspundă fostului preşedinte Nicolae Robu, care nici măcar nu a votat ieri, dar a sărit primul să acuze actuala conducere a filialei

 “În urma analizei efectuate s-a ajuns la concluzia că, pe județ, exceptând Timișoara care a fost pierdută la alegerile locale de către Nicolae Robu, opțiunea politică a electoratului a fost pentru PNL, care a câștigat un procent de 27% în fața USR care a obținut doar 19%. Aceste procente de la parlamentare reconfirmă victoria de acum 2 luni, de la alegerile locale, atunci când Alin Nica și lista de consilieri județeni PNL au obținut locul întâi în preferințele alegătorilor. Comparativ cu alegerile parlamentare precedente, din 2016, PNL a înregistrat o pierdere de doar  0.79%, în condițiile unei participări mai scăzute și fără să aibă primar în funcție la municipiul Timișoara. Organizațiile și primarii PNL din județ s-au mobilizat și au recuperat procentele pierdute la Timișoara din cauza imaginii dezastruoase a tandemului Nicolae Robu – Alin Popoviciu”, se arată într-un comunicat al PNL Timiş.

Cei din conducerea filialei mai amintesc de haosul întreţinut de fostul preşedinte Nicolae Robu şi de deciziile luate pe plajă, în şlapi. De asemenea se confirmă o informaţie din timpul zilei, potrivit căreia “liberalul” Robu a boicotat votul de duminică.

“Percepția negativă creată în jurul conduitei lui Nicolae Robu a fost agravată de plecarea a 10 primari PNL către PSD în timpul mandatului acestuia deoarece nu mai suportau comunicarea deficitară și managementul abuziv al fostului primar al Timișoarei. Semnalele privind haosul întreținut de Nicolae Robu, și în Timișoara și la conducerea organizației județene, au fost vizibile de mult și confirmate în momentul în care acesta a rămas pe funcția politică, deși a fost contestat cu argumente legale, în urma organizării unui simulacru de alegeri. Votul, ca simbol și ca parte a procesului de luare a deciziilor, se pare că înseamnă nimic pentru domnul Nicolae Robu care duminica aceasta a ales să absenteze la urne, dar este prezent la pornirea unui scandal pe teme false. Pe fondul plecării primarilor, al imaginii publice negative cauzate de Nicolae Robu și al pierderii alegerilor europarlamentare, actualul președinte PNL Timiș, Alin Nica a început un proces de reconstrucție a filialei județene și a organizației PNL Timișoara. Primii pași realizați în acest sens au vizat excluderea lui Alin Popoviciu, care, supărat că în PNL nu se mai iau decizii pe șezlong, la plajă, a ieșit să atace și să conteste PNL, părtinitor și fără argumente. În momentul de față, pentru PNL Timiș, Alin Popoviciu este un fost membru de partid a cărui excludere a fost votată aproape în unanimitate.
Concluzia analizei alegerilor parlamentare 2020 a fost că PNL are cel mai mare număr de mandate de parlamentar dintre partidele din Timiș, așadar rezultatul este unul bun. Au fost conștientizate punctele în care PNL Timiș, prin membrii și conducerea sa, mai are de lucru, și s-a dat startul unui proces de creștere care va duce la dezvoltarea întregului județ”,
se mai arată în comunicatul PNL Timiş.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Gugu Traian a spus: (decembrie 8th, 2020 at 10:30 )

FAPTE,NU VORBE!!!! Si faptele s-au vazut IN PROCENTE!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.