Un accident rutiero-feroviar a avut loc, în această dimineaţă în apropiere de Timişoara, la Giroc. În accident a fost implicat trenul Inter Regio, care se deplasa pe ruta Timișoara-Târgu Mureș, și un autoturism în care se afla doar șoferul.
Accidentul s-a produs în jurul orei 6,35. În tren se aflau 14 pasageri care nu au necesitat îngrijiri medicale. În achimb, în urma impactului, șoferul autoturismului a suferit multiple traumatisme și a fost preluat de către echipajul medical pentru a fi transportat la spital.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de descarcerare și 7 pompieri. De asemenea, la locul accidentului a ajuns o ambulanță SAJ și echipaj de poliție.
Comentarii prin facebook