Valeriu Gheorghiţă îi răspunde lui Dominic Fritz şi, în subsidiar, lui Nicolae Robu: Sunt puţine vaccinuri, mai multe centre de vaccinare nu-şi au rostul

centru vaccinare

centru vaccinare

Scrisoarea deschisă adresată de Dominic Fritz șefului Campaniei de Vaccinare din România nu a reușit să producă din partea acestuia decât un răspuns care are darul să lămurească disputa între fostul primar Nicolae Robu şi actualul edil. Valeriu Gheorghiță a admis că degeaba primăria are centre, că altele noi nu se vor deschide, iar de doze în plus, nici vorbă!

Timișoara nu e destul de ”densă” cu bătrâni ca să aibă nevoie de noi centre de vaccinare, i-a răspuns Valeriu Gheorghiță primarului Timișoarei, Dominic Fritz, după ce acesta i-a adresat o scrisoare deschisă în care cerea transparentizarea criteriilor de acordare a dozelor de vaccin în diferite zone din țară. În urma acestei distribuiri, unul dintre cele mai mari orașe din țară, cu tot cu suburbiile suprapopulate din jur, a primit cele mai puține doze.

Dar, deocamdată nu se poate mai mult, nu sunt doze în plus, dar nu se vor deschide nici alte centre de vaccinare la Timișoara, pentru simplul fapt că nu e nevoie de ele, spune Gheorghiță.

„Înţeleg foarte bine nemulţumirea domnului primar precum şi a altor primari, dar la momentul actual România are un număr limitat de doze, împărţit pe fiecare judeţ în parte. Numărul de cabinete a fost stabilit raportat la densitatea popularţiei, în mod deosebit persoanele de peste 65 de ani din fiecare judeţ. La acest moment, necesarul de vaccinuri şi cererea este mult peste disponibilitatea acestora. Toate centrele de vaccinare care au fost pregătite vor fi puse în funcţiune când vom avea şi dozele necesare pentru persoanele care se vor programa în acele centre de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă pentru Ziarul Financiar, ca răspuns la provocarea lansată de Fritz.

Vă reamintim că în acest moment la Timișoara nu sunt deschise decât două centre de vaccinare, iar de săptămâna viitoare se va mai deschide unul. Primarul Dominic Fritz a anunțat că decizia deschiderii acestora e la autoritățile centrale și nu la municipalitate. Aceasta, în timp ce fostul primar Nicolae Robu nu se mai putea opri în a înfiera noua conducere a primăriei, spunând că aceasta este incapabilă și că nu poate deschide mai multe centre. Răspunsul lui Gheorghiță pare destul de lămuritor…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Cosmin a spus: (ianuarie 24th, 2021 at 13:39 )

Ce interesanta e afirmatia personajului in contextul in care nu pot programa in judetul Timis o persoana in varsta de 73 de ani la nici unul dintre centrele disponibile pana in data de 22 Martie 2021 prin portalul Rovaccinare. Mai mult decat atat, apar doar centrelele din Dumbravita, Ghiroda si cel din Iulius Mall (parca era planificat inca unul in Spitalul CFR si unul la Lugoj).
in aceste conditii, ori sunt pline centrele de sinecuristi, ori e dezinformat ori minte.

Reos a spus: (ianuarie 24th, 2021 at 13:55 )

Domnul Robu mă întreb ce ar fi făcut altfel ,sunt sigur că ne-ar fi aburit în fiecare zi cu fantasmele lui pe care le-a practicat mulți ani la rând și pe mulți ia mulțumit cu atât !!!

mihai a spus: (ianuarie 24th, 2021 at 15:56 )

Raspunsul domnului Valeriu Ghiorghita este o sfidare la adresa tuturor timisorenilor. Domnul primar a cerut algoritul de distributie a dozelor si date concrete. Gresala domnului Fritz este ca nu a dat un aspect legal scrisorri. Ar fi trebuit sa ceara datele conform legii acesului la informatiile de interes public Sper ca o va face acum si va cere date excacte. As fi foarte important sa aflam conform carei statistici in Cluj sunt de trei sau patru ori mai multe persoane peste 65 de ani fata de Timisoara. Singura statistica de acest fel este a importantei pe care Partidul National Liberal o da anumitor zone ale tarii.

Gigi a spus: (ianuarie 24th, 2021 at 19:27 )

Ești o nulitate In Rusia cu tine acolo ți-e locul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României

Misiune îndeplinită la Cluj. SCM USV s-a impus destul de lejer în deplasare și a încheiat grupa pe primul loc, după ce săptămâna trecută a învins și Baia Mare pe teren propriu. Revenind la partida de astăzi, antrenorul Mugurel Preda a ales o echipă în care și-au făcut apariția și jucători care de obicei joacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.