La Societatea de Transport Public Timișoara vine primăvara, iar odată cu aceasta pe traseu revin vaporașele pe Bega. De asemenea, de la începutul lui martie, în rastelele societăți revin și bicicletele, respectiv trotinetele.
STPT a anunțat că transportul public și de agrement de pe Canalul Bega își reia activitatea începând cu data de 6 martie. Cele 7 vaporașe au andocat peste iarnă pe platforma special amenajată în depoul Dâmbovița în luna decembrie a anului trecut, intrând în revizie tehnică. Vaporașele destinate transportului public și de agrement vor fi scoase la apă în data de 27 februarie, urmând să fie supuse testelor de rutină până în 6 martie, dată la care va fi reluat transportul public și de agrement pe Bega. Cu mai multe detalii despre traseu, stații și graficul de circulație vom reveni săptămâna viitoare, urmând ca aceste informații să fie afișate în stațiile de pe Canalul Bega și pe site-ul oficial al STPT (www.stpt.ro – secțiunea orare).
De asemenea, tot din 6 martie vor fi disponibile pentru publicul călător și cele peste 400 de biciclete și 96 de trotinete, ca alternative la transportul public. Bicicletele vor putea fi ridicate din cele 25 de rastele amplasate în stațiile mijloacelor de transport în comun și din alte 9 rastele amplasate pe malul Canalului Bega. Trotinetele vor putea fi ridicate din cele 13 stații special amenajate în Timișoara.
Comentarii prin facebook