Cu prilejul evenimentelor organizate în cadrul Zilei Timișoarei – Timișoara City Celebration, desfășurate în perioada 31 iulie – 3 august 2026, Societatea de Transport Public Timișoara adaptează programul de transport public pentru a facilita deplasarea participanților.
Astfel, în fiecare dintre cele patru seri, vor fi introduse curse suplimentare după ora 00 pe următoarele linii: 1, 2, 6, 9, 11, 14, 15, 16, 18, 33, 40, E1, E2, E3 și E7.
Măsura a fost luată pentru a asigura transportul călătorilor după încheierea manifestărilor organizate în zona Bulevardului I.C. Brătianu și Parcului Civic, oferind participanților posibilitatea de a ajunge în siguranță către principalele cartiere ale orașului.
Societatea de Transport Public Timișoara îi invită pe timișoreni și pe vizitatori să utilizeze transportul public pentru deplasarea la evenimente, contribuind astfel la reducerea aglomerației din trafic și la desfășurarea în bune condiții a manifestărilor dedicate Zilei Timișoarei.











































Comentarii prin facebook