Stirile din ziua: 29 martie 2021

Nou protest la Timişoara. Printre participanţi, Ionuţ Nasleu, fostul om de încredere al lui Nicolae Robu/FOTO

Nou protest la Timişoara. Printre participanţi, Ionuţ Nasleu, fostul om de încredere al lui Nicolae Robu/FOTO

În această seară a avut loc un nou protest la Timişoara, după ce AUR a anunţat că îi cheamă pe toţi simpatizanţii să iasă în stradă. Iniţial, mitingiştii, mai puţin de 50, s-au adunat în faţa Prefecturii de Timiş, la ora 17.00. Ei au strigat lozinci împotriva carantinei şi a primarului Dominic Fritz: „Să nu

O mașină a luat foc în mers la Sânpetru Mare

În jurul orei 18:30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu la un autoturism în localitatea Sânpetru Mare. Autoturismul a luat foc în mers. Din fericire, șoferul a reușit să se autoevacueze până la sosirea echipajelor de intervenție. Trei pompieri au intervenit de urgență cu o autospecială de primă intervenție. În sprijinul

Dominic Fritz

Dominic Fritz reacţionează la “vizita” din noaptea trecută: “Pandemia nu va fi învinsă prin promovarea unor teorii ale conspirației, nici prin atacuri personale”

Primarul Dominic Fritz arată că cei care au strigat în faţa imobilului în care locuieşte în noaptea de duminică spre luni sunt aceeaşi oameni care strigau recent că nu stă în Timişoara. El spune că pandemia nu poate fi învinsă prin scandări în miez de noapte, prin promovarea unor teorii ale conspirației sau prin atacuri

Anunțul ministrului Sorin Cîmpeanu despre orele remediale

Având în vedere că s-au impus noi restricții în anumite zone din cauza creșterii ratei incidenței, ministrul Educației și cercetării, Sorin Cîmpeanu, a venit cu precizări în ceea ce privește orele remediale. Așadar, el a spus că acestea vor fi permise în localitățile unde rata de infectare este mai mică de 6 la mia de

Elev din Timiș, eliminat de la simularea pentru Evaluarea Naţională

Un elev de clasa a VIII-a, de la Liceul din Recaş, a fost eliminat din prima probă de simulare examenului de Evaluare Naţională, la Limba şi literatura română. „Elevul avea asupra sa echipamente electronice şi a fost eliminat din simulare. Va fi notat cu nota 1 la această probă, dar va putea intra în simularea

controale amenzi

Mai bine de 450 de timișeni, amendați pentru că nu purtau masca

În weekend, aproape 600 de forțe au acționat în Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2. Astfel, au fost desfășurate activități de verificare pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea socială în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, târguri,

Patru pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale după ciocnirea unui tren cu un TIR în Timiș/FOTO

Pompierii de la ISU Timiș au fost solicitați, luni, în jurul orei 13, să intervină la un accident feroviar în localitatea Pădureni. În accident a fost implicat trenul regio Moravița – Timișoara și un autotren. În tren se aflau 20 de călători. În urma impactului, șoferul autotrenului a suferit leziuni ușoare. De asemenea, patru persoane

raed arafat

Timişul, singurul judeţ din ţară cu trend descendent privind numărul de noi infectări cu Sars-Cov-2

În toate judeţele, cu o singură excepţie, Timişul, numărul de infectări cu Covid-19, este în creştere. Afirmaţia aparţine şefului DSU, Raed Arafat, care a mai declarat că se aşteaptă ca şi în continuare Timişul să fie singurul judeţ unde rata de infecatare să scadă. Premierul Florin Cîțu l-a invitat, astăzi, la ședința BEx al PNL,

Nu au apărut focare noi de coronavirus în Timiș

În judeţul Timiş există zece focare active de Covid-19, care se află în supraveghere epidemiologică, anunţă Direcţia de Sănătate Publică. Față de ziua precedentă, nu au apărut focare noi. Focare active sunt la: PRIMĂRIA PECIU NOU – 13 cazuri confirmate –  Focar în supraveghere FIRMĂ PRIVATĂ UTVIN – 6 cazuri confirmate –  Focar în supraveghere

Rata de infectare în Timișoara a scăzut azi la sub 8 la mia de locuitori. Rata pe judeţ a scăzut la sub 6

Rata de infectare în Timişoara este azi 7,96, în scădere faţă de ziua precedentă, când era 8,14. La nivelul judeţului, rata este azi 5,98, în scădere ușoară față de ziua de ieri, când era 6,02. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi la Orțișoara: 11,96. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția

coronavirus

3.825 de persoane confimate cu coronavirus şi 120 de decese, în ultimele 24 de ore

De la ultima raportare, la nivel naţional au fost infectate cu Sars-Cov-2 alte 3.825 de persoane, fiind efectuate 8.353 de teste RT-PCR şi 6.002  de teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 1.398 de pacienţi. Până astăzi, 29 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 940.443 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus

coronavirus

Doar 125 de persoane din Timiş confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore, dar numărul de teste a fost foarte mic

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 125 de persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate însă doar 391 de  teste, dintre care 87 de teste rapide. Rata de infectare a scăzut foarte puţin puţin, până la 5,98, după ce în ziua precedentă a fost 6,02. Numărul de persoane confirmate COVID-19 în ultimele

Primarii de pe traseul anunțat pentru A9 protestează. Ideea autostrăzii duse prin vestul Timișoarei nu a existat

Acuzația conform căreia traseul autostrăzii A9, Timișoara – Moravița, ar fi fost ”tras” de președintele CJ Timiș spre vestul orașului, pentru a trece prin comuna sa de domiciliu, Dudeștii Noi, a fost combătută de conducerea consiliului județean. De asemenea, instituția spune că etapele de realizare a studiului de fezabilitate nu au fost respectate, iar primarii

Poli începe la Călărași, Ripi merge pe litorul pentru jocul cu Farul

Astăzi, în sala ”Nicolae Dobrin” a Casei Fotbalului, a avut loc tragerea la sorţi în urma căreia se va stabili programul play-off-ului, cât și play-out-ului Ligii 2. Politehnica va evolua în Top 6 alături de Craiova, Călărași, Miercurea Ciuc, Rapid și Mioveni, în timp ce Ripensia va lupta pentru salvarea de la retrogradare. Roș-galebii, au

Victorie violetă în afara terenului… după 3 ani pentru suporterii viola contra clubului UTA

Pe 24 aprilie 2018 câteva sute de fani alb-violeţi s-au deplasat în comuna Şiria, judeţul Arad, cu bilete valide la derby-ul din Liga 2 dintre UTA şi Politehnica. Fanii au fost ţinuţi însă de către organizatori departe de arena „Otto Grefner”, fără niciun temei legal, fiind păziţi de jandarmi într-un ţarc de la marginea localităţii.

Raoul Trifan

Senatorul USR PLUS Raoul Trifan: “AUR este exponentul mișcării legionare și al fascismului românesc”

Senatorul USR PLUS de Timiş Raoul Trifan reacţionează după ce actriţa Maia Morgenstern a fost ameninţată cu moartea, pentru “vina” de-a fi evreică. El arată cu degetul spre AUR, partid care nu face niciun efort în a-şi ascunde simpatiile legionare. Raoul Trifan afiramă că a citit “mesajul înfiorător” primit de Maia Morgenstern, adăugând că era

”Uszoda renaște” în viziunea Primăriei Timișoara, pe bani din PNRR. În zona centrală vor fi mai multe baze sportive

Viziunea noii conduceri a Primăriei Timișoara duce sportul pentru mase în cartiere, iar bugetul orașului ar trebui să reflecte această idee. Totuși, nu este uitată nici zona centrală, iar aici se propune un alt proiect cu denumire fancy, ”Uszoda renaște” Numele este sugestiv, se leagă de baza sportivă din Parcul Central, aflată în stare totală

Vizită nocturnă la Dominic Fritz. Timișorenii au protestat în miez de noapte împotriva restricțiilor și au cerut demisia primarului/FOTO

Un număr destul de mare de timișoreni s-au adunat în mod spontan în centrul Timișoarei pentru a demonstra împotriva restricțiilor impuse de pandemie. Ulterior, primarul Dominic Fritz a primit o vizită nocturnă neașteptată, protestatarii deplasându-se la domiciliul acestuia, unde au strigat ”Demisia”. Puțin după miezul nopții, timișorenii au început să se adune în Piața Victoriei.

Editorial de Eugen Sasu

O nanosecundă am crezut că Alfred Simonis lucrează pentru un PSD curat

Cam orice am zice dându-ne cu părerea despre Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție sigur vom trezi reacția unui meșter magistrat care să ne întrebe de ce vorbim dacă nu știm despre ce e vorba. Am făcut noi școală de drept pentru a nu vorbi a proasta? Nu, n-am făcut școală de drept și-atunci mergem

Top