Fără carantină pentru cei vaccinați cu ambele doze la contact direct, după 10 zile de la rapel

Vaccinat şi contact direct. Cum procedez? Este dilema tot mai multor români care au fost imunizaţi cu ambele doze, dar află că au intrat în contact cu cineva pozitiv. În cazul lor, există o excepţie – dacă au trecut cel puţin 10 zile de la administrarea rapelului nu mai stau în carantină.

O femeie care a fost vaccinată cu ambele doze la începutul anului a aflat săptămâna trecută că soţul ei şi soacra au COVID-19.

Persoană vaccinată cu ambele doze: Nu am păstrat nicio restricţie faţă de ei, m-am plimbat dintr-o cameră în alta la ei având nevoie când de mâncare, când de medicamente.

În tot acest timp, a ieşit de două ori din casă. Legea e clară. Toţi cei care au primit ambele doze de vaccin nu mai stau în carantină dacă au trecut cel puţin 10 zile de la rapel.

Persoană vaccinată cu ambele doze: Mi-au zis iniţial că trebuie să stau în izolare după care le-am spus că eu am vaccinul făcut şi că ştiu că nu ar trebui să fac asta. Şi într-adevăr aşa a fost.

Trebuie doar să respecte câteva reguli.

Gabriela Băncilă, purtător de cuvânt DSP Suceava: Recomandarea specialiştilor este ca dacă se poate păstra cât de mult distanţa dintre cele două persoane, ba chiar izolarea într-un loc separat şi nu împreună e mai bine.

Numai că nu toţi se pot muta temporar. Aşa că ar trebui să purtăm mască de protecţie când intrăm în contact cu cineva infectat. Vaccinarea nu ne garantează că nu ne infectăm.

7.000 de români au fost diagnosticaţi cu Covid-19 după prima doză de vaccin. Şi 1.000 după rapel. În medie, aceşti 1.000 de oameni au aflat că sunt infectaţi la mai bine 20 zile după ce le-a fost administrată a doua doză.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare: Majoritatea dintre acele persoane sunt diagnosticate ca urmare a unor testări periodice fără să fie persoane simptomatice aşa încât ne aşteptăm ca nivelul de contagiozitate să fie unul redus substanţial. Pentru că totuşi există un risc, ar trebui să îi protejăm pe cei vulnerabili.

Adrian Marinescu, medic infecţionist: Chiar dacă nu trebuie să rămână în carantină eu cred că trebuie să îi protejeze pe cei din jurul lui care de exemplu sunt vulnerabili, persoane în vârstă sau cei cu boli cronici să fie o perioadă, acele 2 săptămâni în care este foarte atent.

1.800.000 de români s-au vaccinat până acum. În jur de 800.000 au făcut ambele doze.

Sursa: observatornews.ro

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița

A fost ceva agitație în această amiază la arena Electrica, casa de ocazie a Politehnicii, păentru că echipa alb-violetă a întâlnit noua colegă de eșalon, CSC Dumbrăvița, într-un moment în care ambele echipe se află în căutări și… omogenizări! Poli a început cu o variantă combinată, jucători ce au evoluat sezonul trecut, dar și nou-transferați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare

Lucrările de asfaltare a șoselei dintre Beregsău Mare și Timișoara vor continua și săptămâna viitoare, tot pe timpul nopții. Inițial, DRDP Timișoara anunțate că vor fi restricții de circulație până vineri, 3 iulie. Se pare că previziunile inițiale nu s-au potrivit cu situația din teren, așa că acum DRDP Timișoara anunță că lucrările continuă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nu cred că adevărul este cea mai mare nevoie a omului. Cred că apartenența este. Afirmația pare cinică. Poate chiar periculoasă. Ne place să credem că oamenii iau decizii după ce cântăresc argumente, verifică fapte și aleg ceea ce este adevărat. Așa ne descriem. Așa ne-am dori să fim. Dar istoria spune altceva. De mii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu minciuna ne cucerește. Singurătatea ne predă. Conflictul ascuns dintre adevăr și nevoia de a aparține
Dacă îți dorești să petreci o zi de vară în mijlocul naturii, printre livezi, legume proaspăt culese și preparate gătite cu grijă, producătorul local Dintre Dealuri te invită sâmbătă, 11 iulie, la Brunch-ul verii în grădină, un eveniment care promite să aducă împreună gusturile autentice ale Banatului, oameni pasionați de agricultura locală și experiențe culinare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brunch-ul verii în grădină: producătorul local Dintre Dealuri te invită la o zi cu gust de Banat, roșii colorate și gem de caise la ceaun
Municipalitatea timișoreană a anunțat că vor demara lucrările de regenerare urbană în Piața Corneliu Micloși, parte a proiectului mai amplu realizat în cartierul Fabric. Pe durata lucrărilor, piațeta va fi restricționată. Lucrările din proiect vizează extinderea spațiului verde existent și scuarul va fi transforma scuarul într-un mic parc pentru comunitatea din cartier. La final, piațeta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe transformarea Pieței Alexandru Micloși, în cadrul proiectului de regenerare urbană a cartierului Fabric
O selecție a colecțiilor vestimentare realizate de absolvenții generației 2026 ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, programul de studiu Modă-Design Vestimentar, vor fi prezentate în cadrul Galei Absolvenților MDVTM 2026. Aceasta va avea loc în data de 9 iulie, ora 20.00, la Iullius Gardens, Iullius Town Timișoara, și se adresează specialiștilor precum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Lucrările de asfaltare a șoselei dintre Beregsău Mare și Timișoara vor continua și săptămâna viitoare, tot pe timpul nopții. Inițial, DRDP Timișoara anunțate că vor fi restricții de circulație până vineri, 3 iulie. Se pare că previziunile inițiale nu s-au potrivit cu situația din teren, așa că acum DRDP Timișoara anunță că lucrările continuă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare
A fost ceva agitație în această amiază la arena Electrica, casa de ocazie a Politehnicii, păentru că echipa alb-violetă a întâlnit noua colegă de eșalon, CSC Dumbrăvița, într-un moment în care ambele echipe se află în căutări și… omogenizări! Poli a început cu o variantă combinată, jucători ce au evoluat sezonul trecut, dar și nou-transferați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița
Prima jumătate de ani a adus coletarea a aproape 19 tone de deșeuri textile în Timișoara, prin rețeaua de containere speciale amplasate de primărie, în parteneriat cu CVS Recycling SRL. De asemenea, până în 5 august, ADID Timiș, împreună cu Retim, efectuează o campanie de colectare mobilă a deșeurilor textile, oferind timișorenilor o modalitate simplă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au predat la containerele speciale 19 tone de deșeuri textile
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere la studiile universitare de masterat. Absolvenții de licență pot alege dintre 62 de programe de studii, adaptate noilor tehnologii, transformărilor din economie și cerințelor actuale ale pieței muncii. Pentru sesiunea de admitere din luna iulie 2026, UPT pune la dispoziția candidaților 1.425 de locuri fără taxă. Înscrierile au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna viitoare încep înscrierile la masteratul UPT! Sunt peste 60 de programe și peste 1420 de locuri fără taxă
Unul din cele mai bune locuri unde să joci fotbal în Timiș este cu siguranță Cerneteazul. Și asta pentru atmosfera deosebită. Aici nu contează atât de mult, „gradul” și „câștigurile” ci se apreciază caracterul și jocul cu inima. Și aici nimeni nu este uitat, niciodată. Într-o frumoasă tradiție ce durează de câțiva ani buni și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Cerneteaz va fi din nou spectacol! „Familia” se reunește pentru meciul anual între tineri și veterani
Top