Primăria adună sute de tone de deșeuri din rampele clandestine din Timișoara. Se cheltuie sute de mii de lei lunar/FOTO

Sute de tone de gunoaie din rampe clandestine au fost adunate de Primăria Timișoara numai în ultima lună, iar aceasta scoate din buzunarul instituției sute de mii de lei. Cu banii care îi dăm pentru eliminarea acestor rampe puteam să facem câteva grădinițe sau un ministadion, spune primarul Dominic Fritz.

Aproape 700 de tone de deșeuri au fost ridicate într-o lună și jumătate din Kuncz de Primăria Timișoara și Retim, spune edilul-șef.
“Anul 2021 trebuie să fie anul curățeniei în Timișoara. În primărie am început curățenia în finanțele instituției, însă eforturile noastre se concentrează și pe curățenia din oraș. Una dintre cele mai mari probleme ale orașului o reprezintă rampele clandestine de gunoi. Pe lângă faptul că sunt un pericol pentru timișoreni, ele costă orașul milioane de lei pe an”, a declarat primarul Timișoarei.
Primăria a demarat operațiunea de curățenie în cartierul Kuncz în 8 martie, iar până în 13 aprilie au fost ridicate peste 616 tone de gunoaie din rampele clandestine. În ultimele 7 zile au mai fost ridicate 85 tone, deșeuri abandonate pe domeniul public din cartierul Kuncz, zona Bisericii Ortodoxe / str. Zefirului. Rampe clandestine au mai fost identificate și eliminate și în zona Ovidiu Balea, de unde s-au ridicat aproape 90 de tone de deșeuri, de pe strada Taborului – 22 de tone și de pe str. Nouă – 25 de tone. Astfel, în mai puțin de o lună și jumătate, au fost ridicate din Timișoara peste 830 de tone de gunoaie depozitate în rampe clandestine, operațiunile costând peste 300.000 de lei din banii timișorenilor.
Primarul spune că sume importante pleacă spre firmele de salubritate, când ar putea fi folosiți în cu totul alte scopuri.
”Cu banii pe care îi cheltuim pe rampe clandestine, am putea construi câteva creșe, un mic stadion. (…) Peste 300.000 de lei am cheltuit pentru plata ridicării de astfel de deșeuri.”, a mai spus primarul.
Acest fenomen trebuie stopat, iar Poliția Locală trebuie să intensifice controalele.
“Am cerut Poliției Locale să intensifice controalele pentru prinderea și sancționarea cu amenda maximă permisă de lege a celor care aruncă aceste deșeuri în locuri neamenajate. În perioada următoare se vor desfășura controale și împreună cu inspectorii Gărzii de Mediu”, a explicat Dominic Fritz. Vor fi folosite și camere de supraveghere.
Au fost înființate și echipe mixte de control, formate din inspectori de la Direcția de Mediu și Disciplina în construcții, care vor verifica șantierele din oraș și modul în care elimină deșeurile din construcții, pentru că astfel de cantități de sute de tone nu pot proveni doar din amenajări interioare. În Timișoara sunt în jur de 1500 de șantiere pe an, iar acestea vor fi mult mai atent controlate. În urma verificărilor în șantiere, făcute de cei de la Direcția de Mediu în acest an, au fost aplicate 8 amenzi în valoare totală de 18.500 lei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor din construcții. Alte zeci firme care lucrează în șantiere au fost somate să respecte regulile și, dacă nu se vor conforma, vor fi amendate.
De asemenea, se află în pregătire și un proiect de HCL prin care va fi condiționată eliberarea certificatului de atestare a edificării construcției, care se eliberează la finalul unui șantier, de dovezile că deșeurile au fost ridicate de un operator autorizat.
Pentru timișorenii care fac diverse amenajări în apartamente, în Timișoara funcționează 4 puncte de colectare a deșeurilor – puse la dispozție de primărie și Retim – unde pot fi duse gratuit: deșeuri vegetale: 3 mc/persoană /lună; deșeuri voluminoase de uz casnic: 5 mc/ persoană/lună; deșeuri rezultate din construcții și demolări: 1 mc/persoană/lună. Adresele punctelor de colectare: Calea Torontalului nr. 94, Calea Moșniței nr. 2-4, str. A Imbroane nr. 70, Calea Chișodei, str. Mile Cărpenișan nr 3. Una dintre plângerile primite de la timișoreni este că la aceste centre nu se primesc toate deșeurile rezultate din amenajări interioare. Primăria va extinde contractul cu Retim și vor fi regândite aceste centre. “Îi rog pe timișorenii care fac amenajări interioare să ducă deșeurile la cele patru puncte de colectare și să nu mai apeleze la persoane care își fac reclamă pe site-urile de anunțuri, pentru că ajung să fie abandonate apoi pe domeniul public”, a mai spus primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ovi a spus: (aprilie 20th, 2021 at 16:19 )

Este nevoie de peste 1 milion de euro pentru a curata imprejurimile Timisoarei de aceste gunoaie.
Asta inseamna multi bani care se pierd din impozitele noastre, peste 20 de euro de familie.
Tu, camionagiule care transporti si arunci gunoaie in mijlocul naturii nu ti-ai putea gasi un loc de munca mai cinstit? Cum poti sa privesti in ochii copiilor tai sau sa te uiti in oglinda dupa ce ai basculat gunoaiele pe malul unei ape sau in padure?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus

Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului

Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.