Qui prodest?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Ce e mult, e mult. Oricât s-ar crede Vlad Voiculescu de nedreptăţit pentru demiterea sa de la Ministerul Sănătăţii, ar cam fi momentul să termine cu declaraţiile dure la adresa guvernului din care a făcut parte până de curând. La fel şi colegii săi de partid. Războiul declaraţiilor din ultima perioadă riscă depăşească în orice moment o linie roşie, peste care dacă treci nu mai poţi reveni. Şi nu poţi să fi la guvernare, dar în acelaşi timp să torpilezi zilnic guvernul din care faci parte.

USR PLUS nu are absolut nimic de câştigat din această competiţie internă în a înjura Guvernul şi PNL. Nici pe termen lung, nici pe termen scurt. Dacă se va ajunge până la plecarea din guvern, va fi partidul pe care se va pune ştampila că a părăsit guvernarea într-un moment foarte dificil pentru ţară. I se va reproşa că a pus deasupra intereselor ţării, orgoliile unor membri de partid. Sigur, nu se negociază cu principii, dar politica înseamnă şi o artă a compromisului şi a negocierii. Mai mult, USR PLUS va fi considerat formaţiunea cu care nu poţi să faci o alianţă. Şi chiar dacă nu este aşa, percepţia în rândul românilor asta va fi. Iar în politică se lucrează mai mult cu percepţii şi mai puţin cu adevăruri. Ori îşi asumă USR PLUS rolul de partid aflat veşnic în opoziţie? Dacă va continua la guvernare – foarte probabil – va fi destul de greu să faci poze cu un “zombie”, aşa cum l-a descris Cătălin Drulă pe Florin Cîţu.

De fapt, ce vrea USR PLUS? Am înţeles, îndepărtarea lui Florin Cîţu din fruntea guvenului, un lucru destul de greu de îndeplinit. Altceva? Cer mult, ca să primească totuşi ceva? Chiar există şi varianta ieşirii de la guvernare?

Sigur, existând această criză, era normal ca liderii coaliţiei să se întâlnească mult mai repede. Dând însă dovadă de o crasă aroganţă, PNL a amânat această întâlnire până în ziua obişnuită a unor astfel de întâlniri. Mulţi liberali, cel puţin în declaraţii, bagatelizează situaţia, afirmând că nu este nicio criză, ceea ce este cu totul fals. De ce s-a amânat întâlnirea la vârf, iar e greu de înţeles. Şi-au dorit liberalii această escaladare a declaraţiilor războinice, din ultimele zile? De ce? La ce cred că-i ajută?

Nu ştiu ce planuri au şi liberalii şi e prea greu de înţeles. Cei mai mulţi probabil sunt convinşi că USR PLUS nu va pleca de la guvernare, pe principiul câinelui şi măcelăria, astfel că ripostează cu cuvinte grele şi întind coarda. Unii cred le va fi mai uşor cu un guvern minoritar, suţinut în parlament de alde Ghiţă, Şoşoacă şi alte specimene. Pe care va trebui să le şi răsplătească pentru ajutor. Sigur, mulţi se gândesc la o nouă USL şi la mega-afacerile care ar decurge din această alianţă. Este şi ipostaza din care USR PLUS va avea de câştigat pe termen lung: “Aţi văzut, ne-au dat afară din guvern, fiindcă n-au putut fura cu noi. Acum, cu PSD, s-a dat drumul la furat.”

Cert este că ambele partide au un comportament aproape iresponsabil în aceste zile, întinzând de o coardă care se poate rupe în orice moment. Orice apel la calm pare să nu mai ţină, astfel că singura soluţie era o şedinţă la vârful coaliţiei. În care, chiar dacă nu va obţine demisia lui Cîţu, USR PLUS trebuie să primească garanţii clare că nu va mai avea loc un “episod Voiculescu”.

Şi, desigur, ar trebui să se implice mai mult şi preşedintele Klaus Iohannis. Doar e coaliţia pe care a girat-o personal şi care acum se macină într-un război pe alocuri infantil. Criza sanitară este departe de-a fi trecut, criza economică nici atât, o să urmeze. Doar de o criză guvernamentală mai era nevoie pentru trimite România în haos. Plus că acest război se răsfrânge şi în teritoriu, acolo unde în multe judeţe există alianţe între PNL şi USR PLUS. Nu de puţine ori, constituirea acestora a fost dictată de la centru. Ori acest fitil aprins la Bucureşti riscă să detoneze explozii în multe judeţe, inclusiv în Timiş. Cui foloseşte? Aceasta e prima întrebare la care trebuie să găsească un răspuns atât liderii PNL, cât şi ai USR PLUS.

P.S. În ultimele zile Florin Cîţu tot vorbeşte de competenţe şi meritocraţie la numirea unor oameni în funcţii. Luând o pauză de la astfel de discursuri, el a semnat – poate în timp ce iscălea demiterea lui Voiculescu –  numirea în funcţia de vicepreşedinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale  a fiicei vitrege a baronului PNL de Caraş-Severin, Marcel Vela. Dar asta nu-i nimic. Mama fetei, partenera de viaţă a lui Vela, are interese într-o firmă care vrea să construiască patru microhidrocentrale într-o arie naturală protejată. Başca,, mai nou, a transpirat în presă că noua “meritocrată” a lui Cîţu a vrut să ajungă notăriţă, dar a luat la proba orală nota de 2,17! Ce duhoare de USL!

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Xyz a spus: (aprilie 18th, 2021 at 11:35 )

Kakaya pricepere la Arafat, Rafila, Nelu Tataru?
Bietu Voiculescu a gresit infinit mai putin, dar din greseala in greseala ar fi devoalat marea furaciune din Sanatate.
Orban, nasul lui Cîțu, ii castreaza pe toti.
Ultima lui spusa e naucitoare, anume cine contrazice pleaca.
Orice, dar nu reforma!

Poli 21 a spus: (aprilie 18th, 2021 at 12:42 )

Mizeriile publicate de ino au ca si consecinta postari ca ale acestui Xyz & co.

Xyz a spus: (aprilie 18th, 2021 at 13:34 )

Simioane, poate “drept consecinta”.

Lupul a spus: (aprilie 19th, 2021 at 09:13 )

Mie mi se pare ca articolele lui Ino sunt OK.

Poli 21 te deranjeaza ca nu mai poti fura ca pe vremea USL sau a lui Adrian Nastase ?
Ca incepe sa fie mai riscant pentru unii sa bage mana in borcanul cu miere fara sa se sesizeze cineva ?

Un USR-ist a spus: (aprilie 19th, 2021 at 13:00 )

Lăsați-l în pace pe poli 21, că ăsta e în ” lumea ” lui. Regretă sincer era PSD.

desteptarea! a spus: (aprilie 20th, 2021 at 10:17 )

Catzu a fost aseara in emisiune la Prelipceanu, la un moment dat moderatorul l-a intrebat pe premier, ce se intampla cu pensiile speciale, daca si ele sunt vizate de ‘proiectul’ de reforma a sistemului de penisii de care se ocupa Turcan, Catzu a raspuns ca proiectul vizeaza doar pensiile pe contributivitate, deci de pensiile speciale NU SE ATING! RAMAN LA FEL! ACEEASI MIZERIE! la fel a fost intrebat daca va scadea cheltuiala cu aparatul bugetar, avand in vedere ca tot ce produce romania se duce pe cheltuilile cu salariile bugetarilor si asistenta sociala, nici aici nu a spus ca va scadea ci ca probabil nu vor creste mai mult. Deci este clar ca nici reformara/restructurarea aparatului bugetar nu vrea sa o faca! aceeasi mizerie! si bugetarii vor fi platiti incontinuare cu cel putin 70% mai mult decat privatii(record in lumea civilizata) usr trebuie sa iasa de la guvernare nu poate fi partas la o continuare a politicii de tip psd-dragnea pe care o continua pnl! usr fara ‘toti pe contributivitate’ si ‘reforma aparatului bugetar’ nu se mai poate prezenta la urmatoarele alegeri! electoratul lor nu voteaza pe faina ulei sau santajati de primarii de comune(unde usr nu are primari)!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.