De 1 iunie, distracția atinge cote maxime în Iulius Town, la Energy Kids Family Center Timișoara, un concept unic în România. Personaje animate, jocuri interactive, jumping park, perete de cățărat și multe alte activități îi așteaptă pe copii la inaugurarea celui mai mare loc de joacă interior din România. Marți, 1 iunie 2021, Iulius Town…
Se pot vaccina și copiii cu vârste curpinse între 12 și 15 ani
De miercuri, 2 iunie, ar putea începe imunizarea împotriva coronavirusului a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, cu vaccin de la Pfizer. Respectarea acestui termen este condiționată de îndeplinirea tuturor criteriilor procedurale impuse de Agenția Europeană a Medicamentului, conform calendarului agreat. Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19…
Dumbrăviţa, primul loc la nivel naţional, ca procent de populaţie vaccinată. O altă comună din Timiş mai apare în clasament
Comuna Dumbrăviţa se situează pe primul loc în România, în funcţie de procentul acoperirii vaccinale, anunţă Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID–19 (CNCAV). În top mai apare o comună din Timiş, Giroc, situată pe locul 7. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a dat publicităţii un top…
În ciuda unui atac foarte slab, Poli a terminat peste așteptări, pe 6! Vezi o statistică interesantă a timișorenilor din acest sezon
Sezonul 2020-21 a fost unul aparte din mai multe puncte de vedere. Pentru Politehnica Timişoara a fost o stagiune de Liga 2 cu multe provocări. După incertitudinile din vara anului trecut şi problemele cauzate de pandemie, alb-violeţii au ajuns să lupte în play-off-ul de promovare. Iar chiar dacă accederea în eşalonul de elită nu a…
Nicolae Robu arată PNL-ului o “condiţie obligatorie”: Debarasarea de aliatul toxic USR. Pe cine vede la conducerea partidului
“Condiţia obligatorie” pentru PNL este încetarea alianţei cu USR PLUS, consideră fostul primar al Timişoarei Nicolae Robu. El face şi o listă cu 12 nume din PNL care ar putea conduce partidul. Simplu membru liberal şi fost preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu se implică cu sfaturi în competiţia care a început în interiorul partidului…
În 1 iunie, program special la chioşcurile STPT
În data de 1 iunie, zi declarată prin lege ca fiind nelucrătoare, punctele de vânzare ale STPT vor avea program special. Astfel, punctele de vânzare AEM, Piața Timișoara 700 și Calea Lipovei vor funcționa după programul normal (06:00 – 21:30), celelalte fiind închise. În ceea ce privește circulația mijloacelor de transport în comun, acestea vor…
Bilanţ coronavirus. 153 de noi cazuri şi 31 de decese, în ultimele 24 de ore
De la ultima raportare, la nivel naţional 153 persoane au fost infectate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 4.877 de teste RT-PCR şi 4.938 de teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 425 pacienţi. Până astăzi, 31 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.077.737 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.039.821…
Doar două comune din Timiş mai au rata de infectare peste 1,5 la mia de locuitori
Rata de infectare în Timişoara este azi 0,38, într-o foarte uşoară scădere față de ziua precedentă, când a fost 0,39. La nivelul judeţului, rata este azi 0,31, ieri fiind 0,33. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi în comuna Voiteg: 3,23. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, rata…
Record. O singură persoană din Timiş, confirmată cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, doar o singură persoană a fost confirmată cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 409 teste, din care 219 de teste rapide. Rata de infectare în Timiş a scăzut la 0,31, după ce în ziua precedentă a fost 0,33. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, a fost…
Peste o mie de amenzi „încasate” de șoferi, pietoni și bicicliști în Timiș
Potrivit IPJ Timiș, în perioada 24 – 30 mai, polițiștii de la Rutieră au acționat pe principalele artere din județul Timiș și au dat 1.099 de amenzi. Dintre acestea, 618 au fost pentru nerespectarea vitezei legale, 32 pentru nerespectarea legislației rutiere de către pietoni și 27 pentru nerespectarea legislației rutiere de către bicicliști. Totodată, au…
Încă 1.834 de vaccinuri împotriva coronavirusului administrate în Timiș
În ultimele 24 de ore, în Timiș, s-au administrat 1.834 de vaccinuri: 35 Moderna, 106 AstraZeneca, 132 Johnson&Johnson și 1.561 Pfizer. Astfel, în cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19 s-au administrat 12 vaccinuri, iar în cadrul etapei a II-a s-au administrat 207 vaccinuri. De asemenea, în cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19,…
Timişoreanul Florin Bătrânu, secund la la Naţionala feminină de fotbal
Fostul fotbalist Florin Bătrânu a fost numit antrenor secund la echipa naţională de fotbal feminin a României. Obiectivul „tricolorelor” este participarea la Campionatul Mondial din 2023, care se va desfăşura în Australia şi Noua Zeelandă. Timişoreanul Florin Bătrânu a fost numit antrenor secund la Naţionala feminină de fotbal, al cărei „principal” este Cristian Dulca. Din…
Atracție maximă pentru Observatorul Astronomic Timișoara. Universitatea de Vest dorește administrarea obiectivului
Observatorul Astronomic Timișoara devine brusc, după ședința de plen a CLT de săptămâna precedentă, un obiectiv extrem de interesant pentru diferite componente din societatea timișoreană. Dacă în urmă cu mai puțin de o săptămână, primarul Dominic Fritz își exprima interesul pentru preluarea de către municipalitate a acestui obiectiv al Academiei Române ajuns în uitare, acum…
Compania Dräxlmaier se pregătește să aducă 200 de milioane de euro pentru extinderea activității, la Timișoara. Informația, ”scăpată” de primarul Fritz
Primarul Timișoarei a anunțat o nouă investiție de mari dimensiuni, pe care o societate germană, deja prezentă pe piața locală, o va face în următorii ani în orașul de pe Bega. Cei de la Dräxlmaier ar urma să investească 200 de milioane de euro pentru extinderea activității de aici. Anunțul a fost făcut la București,…
Echipe mobile de la Spitalul Militar vaccinează elevi și profesori în liceele din oraș
Elevii care au împlinit 16 ani și doresc să fie imunizați anti-covid cu acordul scris al părinților o pot face chiar la școala unde învață. Echipele mobile de vaccinare ale Spitalului Militar din Timișoara sunt prezente astăzi în trei unități școlare. Astfel, azi pot vaccina elevi și profesori de la Liceul Pedagogic Carmen Sylva, Colegiul…
Primăria Timișoara caută diriginte de șantier pentru reabilitarea Căii Stan Vidrighin. Lucrările încep în curând
Primăria Timișoara caută firmă de specialitate care să se ocupe de dirigenția de șantier pentru reabilitarea Căii Stan Vidrighin. Aceasta va lua aproape un milion de lei și se va ocupa de supervizarea lucrărilor care vor dura trei ani. Așadar, se caută specialist care să presteze Servicii de asistenţă tehnică prin diriginţi de şantier aferent…
Cupa de vară la fotbal, o competiție care crește de la an la an. Peste 100 de echipe au ales Ghiroda/FOTO
Una dintre cele mai reușite competiții organizate sub egida Clubului Sportiv Comunal Ghiroda și Giarmata Vii este ”Cupa de vară”, la fotbal. Încă de la prima ediție organizată în 2018, desfășurată la un an distanță de la inaugurarea/modernizarea stadionului ”Emilian Pavel” din Ghiroda, această competiție a adunat peste 100 de echipe de fotbal juvenil, împărțite…
A început lupta pentru şefia PNL. Primul care va ajunge în Timişoara va fi Ludovic Orban
Odată cu intrarea premierului Florin Cîţu în cursa pentru funcţia de preşedinte al PNL, în partid s-a dat startul unei competiţii, al cărei rezultat e greu de anticipat. Organizaţia PNL Timiş nu a stabilit pe cine va susţine în această competiţie, dar doi parlamentari de Timiş au apărut lângă Florin Cîţu. Sâmbătă, la Timişoara va…
Un luptător de la CS Heracle, pe podium la Campionatul European. Plus rezultate bune din Ungaria/FOTO
Cinci luptători de greco-romane care se antrenează la Vila Heracle din comuna Ghiroda au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Campionatul European rezervat categoriei de vârstă U15. Iar unul dintre ei a urcat pe podium! Este vorba despre Maxim Sarmanov, component al lotului Republicii Moldova, care a obținut medalia de bronz în cadrul competiției ce…
Universitatea Politehnica Timișoara a stabilit locurile la admitere, bugetate de la stat
Universitatea Politehnica Timișoara a repartizat numărul de locuri pe facultăți și domenii de licență, ca urmare a aprobării cifrelor de școlarizare pentru învățământul superior de către Ministerul Educației,. Astfel, UPT oferă, pentru admiterea 2021, la ciclul de licență, 2300 de locuri bugetate și 1044 de locuri cu taxă, în ușoară creștere față de anul trecut.…
- 1
- 2