Contractul cu Banca Mondială pentru Colterm costă aproape nouă sute de mii de lei și ar urma să dureze 13 luni

Colterm

Colterm

Suma de 890.832 lei va fi plătită de Timișoara, în două tranșe, Băncii Mondiale pentru ca experții acesteia să studieze, analizeze și să dea decizii și sugestii pentru ca sistemul de termoficare din oraș să nu moară. Aceasta dacă propunerea de hotărâre de consiliu local va fi aprobată de plen, ceea ce nu ar trebui să fie dificil, având în vedere majoritatea USR din CLT.

Săptămâna precedentă, primarul Dominic Fritz propunea un nou acord cu Banca Mondială, care să salveze rețeaua de termoficare, aflată la un pas de colaps. Acum urmează etapa votului din Consiliul Local Timișoara.

În baza unui memorandum semnat de Guvernul României, instituțiile publice din România pot să achiziționeze servicii de asistență tehnică rambursabile din partea Băncii Mondiale pentru dezvoltarea administrației publice și pentru dezvoltarea și implementarea reformelor structurale. Ținând cont de faptul că Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare este o instituție financiară internațională parte a grupului Băncii Mondiale, cu o vastă experiență în domeniul dezvoltării urbane, municipiul Timișoara intenționează să încheie un Acord de prestări servicii de asistență tehnică rambursabilă “Asistență pentru încălzirea durabilă și eficiență energetică pentru orașul Timișoara”. Obiectivul acestui acord este de a sprijini Timișoara în îmbunătățirea capacității sale de planificare pentru dezvoltarea durabilă a sistemului său de termoficare (RT) și a eficienței energetic (EE) în clădirile de pe teritoriul său. Acordul se încheie pe o durată de 13 luni de la data intrării în vigoare, iar valoarea acordului este de 890.832 lei.

”Banca va efectua o evaluare rapidă a caracteristicilor tehnice și operaționale actuale ale: soluțiilor de încălzire rezidențială din Timișoara, factorilor de cost, tipului de combustibili folosiți și aspectelor de mediu, în special emisiile de particule și dioxid de carbon, și va oferi un nivel de referință față de care pot fi evaluate alternativele; și termoficării, de la producție și distribuție la profilul cererii. Banca va oferi sprijin la identificarea stimulentelor și obstacolelor care rezultă din politica națională și cadrul de reglementare pentru încălzirea rezidențială; identificarea principalelor părți interesate (de exemplu, ministere, municipii, companii de utilități, instituții financiare, sectorul privat și mediul academic); prognozarea cererii atât pentru RT cât și pentru energia electrică de la părțile interesate cheie identificate.

Banca va propune un set de opțiuni tehnice concrete pe termen scurt și mediu pentru Beneficiar pentru a obține servicii RT durabile bazate pe: combustibilii disponibili (de exemplu, gaze, geotermale, producție de energie din deșeuri, etc.) pentru sistemul RT pentru a satisface cererea reală de RT; (B) perspectivele reale pe piața energiei electrice. Banca va oferi, de asemenea, o descriere detaliată a tehnologiilor adecvate și/sau a soluțiilor alternative de încălzire a spațiului, concentrându-se pe cele care ar îmbunătăți impactul asupra mediului, eficiența costurilor, dar, în același timp, ar satisface cererea existentă și anticipată de RT, precum și opțiunile preferate bazate pe cele mai bune practice internaționale”, se spune în acordul propus la vot.

Banca va oferi recomandări cu privire la măsurile care ar putea fi întreprinse de Beneficiar pentru a ajuta Colterm la: abordarea problemelor sale financiare și de guvernanță actuale; îmbunătățirea structurii instituționale pentru sectorul RT; dezvoltarea reformelor necesare pe baza celor mai bune practici în ceea ce privește numirile de personal; și identificarea elementelor de guvernanță corporativă care trebuie aplicate în conformitate cu Legea nr. 111/2016 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare

Primarul Lugojului, Călin Dobra, a primit o veste bună, după mai multe adrese trimise către Consiliul Județean Timiș, instituția a aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Pietroasa Mare, vizată fiind, mai ales, porțiunea de la ieșirea din municipiu, una acoperită cu piatră cubică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ați terminat cumpărăturile pentru noul an școlar? La Iulius Town puteți să vă luați un moment de pauză alături de cei mici. Weekendul acesta, „Copiii joacă șah” în Atrium, în cadrul competiției devenite deja tradiție, la atelierele creative au ocazia să descopere lumea LEGO® și a roboticii și să picteze pe figurine de ipsos, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Competiție de șah, ateliere de creație și Carnavalul Clovnilor Veseli, în acest weekend, la Iulius Town
Festivalul Internațional de Film Science Fiction și Fantasy „The Galactic Imaginarium” (TGIFF) își continuă tradiția și aduce la Timișoara, în perioada 18-27 Septembrie 2026, cu avanpremiere în lunile iulie și august, cea de-a VII-a ediție. TGIFF rămâne singurul festival de gen din România și unul dintre puținele din Europa Centrală și de Est dedicate exclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul „The Galactic Imaginarium” revine la Timișoara cu a VII-a ediție și o Cinematecă SF & Fantasy
Înainte să aruncăm un obiect, putem face un test de numai trei secunde: Este ambalaj reciclabil? Atunci merge în pubela galbenă. Este sticla? Atunci alegem clopotul verde. Este obiect textil? Atunci se colectează separat. Nu mai poate fi reciclat sau reutilizat? Atunci poate merge la rezidual. Momentan, pubela neagră este destinată deșeurilor precum scutecele, șervețelele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ECO SERV Timiș: patru întrebări înainte de pubela neagră
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara desfășoară marți, 27 august, o operațiune de amploare, punând în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba. Ancheta, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, vizează o rețea infracțională acuzată de furt în formă continuată, infracțiuni de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții de amploare în vestul țării: cabluri CFR furate, arse ilegal și reziduuri aruncate în râul Mureș. Sunt vizate 224 de infracțiuni
Primarul Lugojului, Călin Dobra, a primit o veste bună, după mai multe adrese trimise către Consiliul Județean Timiș, instituția a aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Pietroasa Mare, vizată fiind, mai ales, porțiunea de la ieșirea din municipiu, una acoperită cu piatră cubică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare
Noul Cod al Amenajării Teritoriului a pus Timișoara să se ocupe de înființarea Comisiei de Aviz Unic Integrat, un organism care ar trebui să se ocupe cu coordonarea tehnică a documentațiilor de urbanism din zona metropolitană a orașului. Cum se va aplica în practică acest lucru rămâne de văzut, aceasta dacă ne gândim că deocamdată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost aprobată înființarea Comisiei de Aviz Unic Integrat. Va reglementa activitatea urbanistică în zona metropolitană
Timișenii sunt invitați să depună sugestii și propuneri privind finanțarea proiectelor sportive ale structurilor de drept privat, în sesiunea a doua din 2026. Consiliul Județean Timiș a lansat în procedură de transparență decizională proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive, inițiate în sesiunea 2 de către structurile sportive...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Publicul, chemat să își spună părerea asupra finanțării proiectelor sportive private din bugetul județean
Locația pe care a fost ridicat vechiul stadion Dan Păltinișanu, în prezent un platou curățat de ruinele fostei construcții, va fi deocamdată loc de organizare a unor evenimente, pentru ca ulterior să demareze construcția noii arene sportive a orașului. Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că demararea efectivă a construcției ar urma să aibă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la noul stadion al Timișoarei ar urma să înceapă în iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.