A fost deschisă o secție de pre-terapie la Spitalul Victor Babeș

Creșterea accentuată a numărului de pacienți cu forme severe și foarte severe de infecție cu SARS-CoV 2, dar și numărul mic de paturi de ATI a dus la necesitatea înființării unei Secții de Pre-Terapie la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș.

Sâmbătă seara, parterul secției de Pneumologie a fost transformat în zonă roșie. Au fost operaționalizate 34 de paturi în care vor fi internați pacienții ce necesită suport respirator.

„Din păcate, în fiecare zi crește numărul pacienților care ajung la spital cu forme foarte severe de boală, cu afectare pulmonară de peste 60-70 și uneori chiar și de 80 la sută și care, fără suport respirator, fără oxigen suplimentar, nu supraviețuiesc. Am fost nevoiți să deschidem acestă secție, întrucât Terapia noastră este mică și nu facem față. În noua configurație, putem să le asigurăm pacienților, pe care îi internăm în Secția de Pre-Terapie, tratamentul respirator de care au nevoie. Practic, această secție funcționează aproape ca o unitate de terapie intensivă. Ceea ce nu putem asigura acolo, dar sperăm ca niciun pacient să nu aibă nevoie, este procedura de intubare. Pentru cei care ajung la acel moment trebuie să căutăm repede o secție de ATI cu paturi libere. În același timp, vreau să reamintesc că Spitalul Victor Babeș are nevoie de o zonă albă, în care să fie tratați pacienții care au afecțiuni pulmonare si care necesită internare. Nu vom renunța la această zonă, întrucât și acești bolnavi sunt importanți pentru noi, la fel de importanți precum pacienții cu COVID 19. Nu ne mai permitem să transformăm întreg spitalul într-o zonă roșie și nici n-o vom face”, spune prof. dr Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase, Dr. Victor Babeș Timișoara.

Pacienții din Secția de Pre-Terapie vor fi monitorizați și consultați de un specialist  ATI care se alătură echipei medicale din Secția de Pneumologie.

Bolnavii vor putea fi conectați, dacă este nevoie, la aparatura de ventilație non-invazivă sau la aparatele de ventilație cu debit mărit de oxigen (high-flow).

„Începând de sâmbătă seara și până în duminică dimineață, am internat zece pacienți. Au fost aduși cu ambulanțele din UPU-urile de la Municipal și Județean. Toți au o formă moderat severă de COVID19 și au avut nevoie de oxigen suplimentar. Din cei internați în garda mea, din cei zece, doar doi sunt vaccinați“, spune dr. Gabriel Geru, medic primar pneumolog, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

„I-am rugat pe colegii mei, managerii de la Spitalul Județean și Spitalul Municipal să încerce să crească numărul de paturi destinate tratării pacienților cu forme medii și chiar severe de COVID 19. Cele 34 de paturi suplimentare de la noi din spital se vor ocupa, cu siguranță, în câteva zile și mi-e teamă să nu ajungem, din nou, în situația în care nu vom mai avea unde să îi tratăm pe cei grav bolnavi. Avem în vedere și identificarea altor spații de cazare, în afara spitalelor, dacă numărul bolnavilor va crește și mai mult”, spune prof. dr Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase, Dr. Victor Babeș Timișoara.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.