Concert de jazz în memoria artiștilor Liviu Tulbure și Horia Bernea la Muzeul de Artă

În cadrul expoziției „On the Sunny Side of the Jazz” și a evenimentelor comemorative Liviu Tulbure, joi 16 septembrie, de la ora 19, va avea loc un concert în sala barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara.

Vor fi prezenți Pap Diana și Nagy Bogy, voce, Horia Făgărășanu, pian, Horia Crișovan, Ionuț Dorobanțu, Tony Kuhn și Ilie Stepan, chitară, Johnny Bota, contrabas, respectiv Mirel Butoi, baterie.

La fața locului vor fi prezenți și Marcel Tolcea, Daniel Vighi și Robert Șerban.

Născut în 1958 la Ceanu Mic, în judeţul Cluj, și crescut în Timișoara, Liviu Tulbure a descoperit lumea prin lentila aparatelor foto și video la vârsta de 13 ani. Din 1987 a lucrat ca fotograf la Muzeul Banatului și din 2006 a fost fotograf la Muzeului de Artă din Timişoara.

Liviu Tulbure a fost unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din zona de vest a ţării, un mare iubitor de muzică de calitate, el fiind prezent și activ la multe din festivalurile și concertele din România și din afara granițelor.

Portretele realizate de Liviu Tulbure, instantanee expresive ale unor mari personalități muzicale, au rămas semn al unei cercetări fotografice complexe. În luna mai a acestui an Muzeul Național de Artă Timișoara a organizat expoziția Jazz must go on by Liviu Tulbure.

Selecția de fotografii care au fost expusă a conținut 22 de lucrări ale artistului care şi-a pierdut viaţa, la începutul acestui an, din cauza infecţiei cu virusul Sars-Cov2.

Printre muzicienii care s-au regăsit în fotografiile expuse s-au numărat Paul Berne, Joey de Francesco, Giovani Hidalgo, Horia Crișovan, Galakamo Deseo Csaba, Wojtek Mazolewski, John Patitucci, Ravi Coltrane, Paolo Fresu, Toni Kühn, Gonzalo Rubalcaba, Jim Black, Gyárfás István, Maria Chiorean, Ralph Towner, Kurt Elling, Lee Konitz, Johnny Bota sau Jazzameia Horn.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare

Primarul Lugojului, Călin Dobra, a primit o veste bună, după mai multe adrese trimise către Consiliul Județean Timiș, instituția a aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Pietroasa Mare, vizată fiind, mai ales, porțiunea de la ieșirea din municipiu, una acoperită cu piatră cubică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Festivalul Internațional de Film Science Fiction și Fantasy „The Galactic Imaginarium” (TGIFF) își continuă tradiția și aduce la Timișoara, în perioada 18-27 Septembrie 2026, cu avanpremiere în lunile iulie și august, cea de-a VII-a ediție. TGIFF rămâne singurul festival de gen din România și unul dintre puținele din Europa Centrală și de Est dedicate exclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul „The Galactic Imaginarium” revine la Timișoara cu a VII-a ediție și o Cinematecă SF & Fantasy
Înainte să aruncăm un obiect, putem face un test de numai trei secunde: Este ambalaj reciclabil? Atunci merge în pubela galbenă. Este sticla? Atunci alegem clopotul verde. Este obiect textil? Atunci se colectează separat. Nu mai poate fi reciclat sau reutilizat? Atunci poate merge la rezidual. Momentan, pubela neagră este destinată deșeurilor precum scutecele, șervețelele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ECO SERV Timiș: patru întrebări înainte de pubela neagră
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara desfășoară marți, 27 august, o operațiune de amploare, punând în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba. Ancheta, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, vizează o rețea infracțională acuzată de furt în formă continuată, infracțiuni de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții de amploare în vestul țării: cabluri CFR furate, arse ilegal și reziduuri aruncate în râul Mureș. Sunt vizate 224 de infracțiuni
Primarul Lugojului, Călin Dobra, a primit o veste bună, după mai multe adrese trimise către Consiliul Județean Timiș, instituția a aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Pietroasa Mare, vizată fiind, mai ales, porțiunea de la ieșirea din municipiu, una acoperită cu piatră cubică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare
Noul Cod al Amenajării Teritoriului a pus Timișoara să se ocupe de înființarea Comisiei de Aviz Unic Integrat, un organism care ar trebui să se ocupe cu coordonarea tehnică a documentațiilor de urbanism din zona metropolitană a orașului. Cum se va aplica în practică acest lucru rămâne de văzut, aceasta dacă ne gândim că deocamdată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost aprobată înființarea Comisiei de Aviz Unic Integrat. Va reglementa activitatea urbanistică în zona metropolitană
Timișenii sunt invitați să depună sugestii și propuneri privind finanțarea proiectelor sportive ale structurilor de drept privat, în sesiunea a doua din 2026. Consiliul Județean Timiș a lansat în procedură de transparență decizională proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive, inițiate în sesiunea 2 de către structurile sportive...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Publicul, chemat să își spună părerea asupra finanțării proiectelor sportive private din bugetul județean
Locația pe care a fost ridicat vechiul stadion Dan Păltinișanu, în prezent un platou curățat de ruinele fostei construcții, va fi deocamdată loc de organizare a unor evenimente, pentru ca ulterior să demareze construcția noii arene sportive a orașului. Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că demararea efectivă a construcției ar urma să aibă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la noul stadion al Timișoarei ar urma să înceapă în iarnă
SCM Politehnica Timișoara a jucat un ultim meci de verificare înaintea startului din Liga Națională de handbal. Alb-violeții au învins naționala de seniori a Iranului, ocupanta locului al șaselea la cele mai recente Campionate ale Asiei. Prima repriză a fost echilibrată, chiar dacă echipa bănățeană s-a desprins la 12-9 și 16-12. Alb-violeții au avut avantaj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Test bun pentru handbaliști înainte de debutul în campionat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.