Una dintre ultimele afirmații… interesante ale actualului premier, Florin Cîțu, atunci când decidea schimbarea celor trimiși în conducerea administrativă a României de partidul cu care a guvernat o bună perioadă se referea chiar la o sabotare a procesului de vaccinare. Prefectul de Timiș demis, Zoltan Nemeth, consideră ca fiind cel puțin hazardată o asemenea declarație.
El a spus că la nivelul instituției s-au făcut toate eforturile posibile pentru creșterea numărului de vaccinări, iar Timișul stă chiar bine din acest punct de vedere.
”Cred că nici pe departe, dimpotrivă, am chinuit să începem vaccinarea în școli. M-am chinuit să începem demersurile pentru organizarea vaccinării în școli, alături de domnul subprefect Drăgănescu, împreună cu dumnealui am coordonat această procedură. Am avut și ședințe fizice în care am stat ore întregi, ne-am implicat până li și în partea de organizare și de stabilire a unor chestiuni organizatorice, am contactat primari. A mașinilor cu care se deplasează, am dat soluții pentru că sunt situații în care s-a zis trebuie să meargă acolo. Nu aveam mașini, am luat mașini de la ISU. Nu au fost doar chestiuni punctuale, au fost chiar și aspecte tehnice”, a spus, vineri Nemeth.
El a spus că o asemenea declarație a fost una hazardată.
”Înțeleg această întrebare și contextul în care a venit. Dar cred că a fost cel puțin o declarație hazardată din punctul meu de vere. Și cred că era vorba de viitor, nu s-a referit la activitatea anterioară. Partidul pe care îl reprezint s-a implicat activ pentru susținerea vaccinării”, a mai completat fostul prefect.
Comentarii prin facebook