Facturile la căldură ar trebui să crească de trei ori. Preţul final va fi stabilit în Consiliul Local

Timişorenii racordaţi la Coltem vor fi nevoiţi să achite facturi mult mai mari în perioada următoare. Pe baza calculelor economice, acestea vor fi de trei ori mai scumpe, însă cei din primărie încearcă să reducă acest preţ. Subvenţia rămâne aceeaşi, neputând fi majorată.

Explozia prețurilor la combustibil impune și o majorare a prețului MWh la Colterm, anunţă reprezetanţii primăriei . Consiliul de Administrație al Colterm a stabilit, în baza metodologiei Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și având în vedere explozia neprevăzută a tarifelor la energie, un preț actualizat de facturare a MWh, ce va fi prezentat în următoarea ședință a Consiliului Local Timișoara.

În baza calculelor economice și cerințelor legale, acest nou preț este de 851,27 de lei MWh. Întrucât subvenția acordată de Primăria Timișoara este la maximum permis de lege, de 207,27 de lei/MWh, inclusiv TVA, prețul local al energiei termice facturată populației ar trebui să crească de aproape 3 ori, ajungând la 644 lei/MWh, inclusiv TVA.

 „Criza mondială a energiei, dar și poziția economică vulnerabilă a Colterm, rezultatul anilor de administrație dezastruoasă, obligă compania să crească prețul de facturare, care nu poate fi sub cel de producție. Asta este realitatea cifrelor, pe care nu o putem schimba. Este evident că timișorenii racordați la sistemul centralizat nu pot suporta facturi majorate de 3 ori la energia termică și de aceea prețul final îl vom stabili în urma ședinței Consiliului Local Timișoara”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În aceeași situație cu Timișoara se află și alte 26 de orașe din țară, care au sisteme de termoficare centralizate și care sunt nevoite acum să adapteze prețurile de facturare la noile tarife ale combustibililor. De aceea, azi, Asociația Municipiilor din România a transmis o scrisoare Guvernului, semnată de 27 de primari, prin care a cerut ajutorul Executivului pentru a trece peste această criză energetică.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Primăria Timișoara face primul pas spre conectarea la gaze naturale a bazei Costică Rădulescu

Semnalele insistente legate de necesitatea conectării bazei sportive „Costică Rădulescu” la rețeaua de gaz, pentru funcționalitatea acesteia au avut succes. Primăria Timișoara anunță că va realiza și această operațiune pentru ca baza sportivă „Costică Rădulescu” să devină funcțională după finalizarea lucrărilor realizate de Compania Națională de Investiții. Deocamdată se face un prim pas în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face primul pas spre conectarea la gaze naturale a bazei Costică Rădulescu
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ați rămas fără permisul de conducere și doriți reducerea perioadei de suspendare sau restituire, acum va trebui să susțineți examenul teoretic de verificare a cunoașterii regulilor de circulație la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), nu la Inspectoratul Județean de Poliție, cum era până acum. Măsura intră în vigoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă regulamentul testării pentru recuperarea permisului de conducere suspendat
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că la adresa sa și la cea a instituției au fost făcute presiuni pentru a cumpăra clădirea de pe strada Văcărescu, unde funcționează în prezent Clinica de Psihiatrie a Spitalului Județean Timișoara. El vorbește despre clanuri și interese bănești, dar subliniază că nu se va renunța la Castelul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul lui Alfred Simonis, despre Castelul de la Moșnița, unde va fi clinica de psihiatrie: ”Nu cedăm presiunilor pentru a cumpăra vechea clădire”/VIDEO
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că AUR este creaţia sistemului, fiind înfiinţat pentru ca furia oamenilor împotriva PSD-ului să poată fi controlată. Prin urmare, AUR nu s-a luptat niciodată cu PSD, susţine Fritz. Dominic Fritz arată că, în numele “interesului național”, sunt tot mai multe voci din AUR care cer să fie votat Guvernul Grindeanu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: “AUR nu s-a luptat niciodată cu PSD. AUR este doar asigurarea de viață a PSD”
Primăria Timișoara, prin SC Piețe SA, propune reorganizarea pieței agroalimentare din Lipovei, de pe strada Silistra, astfel încât aceasta să răspundă mai bine nevoilor cumpărătorilor și producătorilor locali. Astfel, spațiul ar urma să funcționeze ca piață volantă, în zilele de vineri și sâmbătă, între orele 05:00 – 18:00. În afara programului de funcționare al pieței,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piață volantă în weekend, parcare în timpul săptămânii. Piața din Lipovei se reorganizează
Recordul de goluri la Cupa Mondială de fotbal a fost deja doborât după meciurile din grupe. Era de așteptat ca acest record să cadă, având în vedere că numărul de meciuri este considerabil mai mare decât la precedentele ediții, însă puțini se așteptau să fie nevoie de doar două săptămâni ca acest lucru să se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recordul de goluri la Cupa Mondială a fost doborât
Semnalele insistente legate de necesitatea conectării bazei sportive „Costică Rădulescu” la rețeaua de gaz, pentru funcționalitatea acesteia au avut succes. Primăria Timișoara anunță că va realiza și această operațiune pentru ca baza sportivă „Costică Rădulescu” să devină funcțională după finalizarea lucrărilor realizate de Compania Națională de Investiții. Deocamdată se face un prim pas în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face primul pas spre conectarea la gaze naturale a bazei Costică Rădulescu
Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2026 este cea la Limba și literatura română (Proba E.a) și a avut loc astăzi, luni, 29 iunie. Pentru prima probă scrisă a examenului de Bac au fost înscriși și așteptați aproximativ 131.000 de candidați. Din acest total, în jur de 116.000 de absolvenți provin din promoția curentă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ani de liceu cu emoții la română! A început Bacul, iar doi elevi din Timiș au fost eliminați. UPDATE: Următoarea probă, REPROGRAMATĂ
Municipalitatea timișoreană propune Direcției de Sănătate Publică Timiș deschiderea unor puncte suplimentare de răcorire în Timișoara. Dacă nu va putea fi asigurat personal medical în noile locații, acestea vor putea rămâne puncte de răcorire și oferirea de apă pentru cetățenii afectați de căldură. Noile locații propuse sunt: Cinema Timiș; Filarmonica Banatul; Teatrul German, Teatrul Maghiar;...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara propune deschiderea a noi puncte de răcorire și ajutor pe timp de caniculă
Discuțiile în contradictoriu, legate de sediile degradate ale Bibliotecii Județene Timiș, deținute de Primăria Timișoara, purtate pe tonuri înalte în luna martie a acestui an, între Consiliul Județean Timiș și municipalitatea timișoreană au acum, în miez de vară, o finalitate total diferită. Consilierii locali timișoreni vor avea de aprobat acordarea către Biblioteca Județeană, cu titlu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Județeană Timiș primește un nou contract de închiriere pe trei ani pentru spațiul din Freidorf
Top