În spitalele publice din România se suspendă toate operațiile şi tratamentele, care nu sunt urgențe, a anunţat şeful DSU, Raed Arafat. El a vorbit şi de posibilitatea de-a cere țărilor UE ajutor pentru medicamente, posibil și pentru concentratoare de oxigen prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE. Raed Arafat a spus că nu exclude transferul…
Doza trei de vaccin, administrată cadrelor medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase
De astăzi, timp de cinci zile, medicii, asistentele, dar și infirmierele și toți cei care lucrează în zona administrativă a Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara se pot imuniza cu doza a treia de ser Pfizer. Lor li se vor alătura, de mâine, angajații Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara. În…
Cosmin Şandru, acuzat că ar fi vrut să-l „cumpere” pe deputatul AUR Titi Stoica: „Nu am nici cea mai mică emoţie că aş fi făcut ceva ilegal”
„Liderul PNL Timiş”, care fi încercat să negocieze cu deputatul Ciprian-Titi Stoica pentru a nu vota moţiunea de cenzură este deputatul Cosmin Şandru. Liberalul recunoaşte că s-a întâlnit cu Stoica, dar respinge categoric acuzaţiile că ar fi vrut să cumpere votul deputatului AUR.. În această după-amiază deputatul AUR de Timiş, Ciprian-Titi Stoica, a afirmat că…
Deputatul AUR de Timiş, Ciprian-Titi Stoica, afirmă că lideri ai PNL Timiş au vrut să-l mituiască pentru a nu vota moţiunea de cenzură
Deputatul AUR de Timiş, Ciprian-Titi Stoica, a anunţat, în această după-amiază, că a depus la DNA mai multe probe, inclusiv filmări, potrivit cărora, “lideri ai PNL Timiş” au vrut să-l mituiască pentru a nu vota marţi moţiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîţu. Stoica nu a vrut să dea nume, dar liderii naţionali ai AUR…
Întrerupere de gaz la Ghiroda, Dumbrăviţa şi o zonă din Timişoara
Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat marți, 5 octombrie, integral în localitățile Ghiroda, Giarmata Vii, Dumbrăvița și parțial în Timișoara. Pentru a permite realizarea unor lucrări la sistemul național de transport administrat de Transgaz S.A., compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar gazele, începând cu ora 08:00 integral în localitățile Ghiroda,…
Mai încearcă o dată, poate acum va fi cu succes. Problema Colterm aduce o nouă ședință de plen ”de îndată”
Primăria Timișoara mai încearcă o dată, cu speranța că de data asta va fi bine, și cheamă consilierii locali la un plen … ”de îndată”, pe tema Colterm. Motivul şedinţei este aprobarea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în regim centralizat în Municipiul Timișoara către Colterm. Consilierii locali sunt…
Primăria Jimbolia a fost amendată de Garda de Mediu cu 15.000 de lei
Primăria Jimbolia s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei din partea Gărzii de Mediu, din cauza gunoaielor descoperite aruncate la întâmplare prin oraș. ”Descoperirile” au inclus mobilă, obiecte sanitare, deșeuri din renovări. În urmă cu mai multe zile, o echipă de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, a efectuat…
Municipiul Lugoj, alături de alte zece comune, intră în carantina de noapte, după ce rata de infectare a depăşit 7,5 la mia de locuitori
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), convocat de subprefectul Ovidiu Virgil Drăgănescu, în ședință online, a aprobat astăzi o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile. Municipiul Lugoj, alături de UAT-urile Becicherecu Mic,…
Dorel Săndesc: „În ATI e iadul, suntem Arca lui Noe de care se agață cu disperare oamenii. Înainte să moară, regretă că nu s-au vaccinat”
Medicul timișorean Dorel Săndesc, vicepreşedintele Societăţii Române de Terapie Intensivă, descrie într-un singur cuvânt situația din secțiile ATI, sufocate de numărul de cazuri de Covid: „Iadul”. Doctorul trage un dramatic și puternic semnal de alarmă cu privire la situația disperată în care valul pandemic pune România. El face apel ca oamenii să se vaccineze și…
Biroul reabilitare cartiere istorice și monumente se mută într-un nou sediu, în Piața Traian
Proprietarii de locuințe din clădirile care pot beneficia de sprijin financiar pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din municipiu au acum la dispoziție și un birou special, unde pot primi consultanță pentru întocmirea dosarelor. Biroul reabilitare cartiere istorice și monumente s-a mutat în Piața Traian și va organiza primele întâlniri…
Bilanţ coronavirus: 8.292 persoane infectate şi 133 de decese, în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 4 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.274.119 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 2.332 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.130.791 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au…
În Timişoara, rata de infectare a ajuns la 10,59 la mia de locuitori. La nivelul judeţului este 8,34
Rata de infectare a ajuns în Timişoara la 10,59 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 10,09. Rata de infectare la nivelul judeţului este 8,34, în creştere faţă de ziua precedentă, când a fost 7,81. Cea mai mare rată din Timiş se înregistrează la Sânmihaiu Român: 15,12. Astăzi, conform datelor furnizate…
Rată de pozitivare imensă în Timiş: 661 de cazuri Sars-Cov-2, la 1.312 teste. În Timişoara, 333 de persoane infectate, în ultimele 24 de ore
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 661 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate doar 1.312 teste, dintre care 669 teste rapide. În Timişoara au fost confirmate 333 cazuri. În Timiş, 435 de persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, 661 persoane…
Ce crede directorul de la „Babeș”, Cristian Oancea, despre vaccinarea obligatorie a personalului medical
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, ne-a declarat că 97-98% dintre formele severe de coronavirus le fac pacienții nevaccinați. Întrebat ce părere are despre vaccinarea obligatorie a personalului medical, medicul a precizat că vorbește în nume propriu și a răspuns că „nu trebuie să mai fim ipocriți în sensul că…
Pompierii timișeni au avut aproape 3.000 de intervenții în septembrie
În luna septembrie, pompierii militari timișeni au răspuns la 2.930 de intervenții și misiuni specifice, adică, în medie, aproximativ 100 de intervenții pe zi. Din totalul intervențiilor, 2.039 de solicitări au pentru acordarea primului ajutor medical de urgență, echipajele SMURD având o medie de 68 de intervenții pe zi. Paramedicii militari au acordat primul ajutor…
Accident „lipicios” pe un drum național. O cantitate mare de miere a ajuns pe carosabil/FOTO+VIDEO
Aderența pe carosabil a vehiculelor care trec pe DN &, în zona comunei arădene Vladimirescu a devenit brusc una extrem de ridicată. Aceasta, după ce dintr-un autocamion care circula prin zonă și s-a răsturnat a curs pe șosea o cantitate mare de miere. Probleme mari pentru angajații Secției Drumuri Naționale Arad, luni la prima oră…
Vom avea fațadă reabilitată finalizată sau nu la Opera din Timișoara? Procesul e îngreunat de montarea greșită a travertinului
Pentru ca lucrările de reabilitare a fațadei clădirii Operei, din Piața Victoriei din Timișoara, să fie finalizate este nevoie de o expertiză, pentru că plăcile de travertin ar fi fost montate greșit, iar Ministerul Culturii nu ar fi de acord, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Se caută soluții, iar momentan doar o parte din schelele de…
Un talentat instrumentist bănățean s-a stins prea devreme. A fost răpus de covid
Cei mai renumiți cântăreți din Banat și nu numai și-au exprimat regretul după ce un coleg de breaslă a trecut în neființă duminică, la o zi după Petrică Moise. Instrumentist de excepție, Petrică Toki, de loc din comuna Coșteiu, s-a stins prea devreme, fiind răpus de coronavirus. El a cântat la saxofon și a acompaniat…
Handbaliștii de la Poli nu mai sperie pe nimeni. Din rău în mai rău
Gazdele s-au impus previzibil în ultimele două jocuri ale etapei a cincea a Ligii Zimbrilor, care s-au disputat duminică seara. La Buzău, antrenorul Pero Milosevic și-a învins fără emoții fosta echipă, în timp ce, la Turda, Potaissa a învins-o pe nou-promovata U Cluj după o primă repriză încheiată la egalitate. Partidele etapei a șasea vor…
Obezitatea infantilă atinge cote alarmante în perioada pandemiei
Potrivit unui studiu realizat de experții de la Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor din Statele Unite ale Americii, obezitatea în rândul copiilor a explodat în timpul pandemiei. Concluziile studiului au fost publicate de Inquisitr și arată că 1 din 6 copii din Statele Unite ale Americii suferă din cauza obezității, o afecțiune tot mai…
- 1
- 2