Prim-divizionara de handbal masculin SCM Poli Timișoara nu mai sperie pe nimeni. Deși echipa are un lot competitiv reușitele sunt puține. Astăzi, Turda s-a impus chiar în Sala Constantin Jude la scor, 35-26 și a părut că nici nu forțează.
Ardelenii începuseră campionatul cu trei victorii și două eșecuri, în timp ce Poli înregistra un singur succes, dar și 5 înfrângeri. Așadar, meciul părea deschis oricărui rezultat. Doar începutul a fost echilibrat, 5-5, după care încetul cu încetul Turda s-a desprins. Repuneri rapide, atacuri duse până la capăt, scheme de joc finalizate de o parte, iar de cealaltă multă precipitare și ratări. Până la pauză, oaspeții reușiseră să înscrie deja 20 de goluri (!), undei echipe care altădată era renumită pentru defensiva puternică.
Repriza secundă a început de la 14-20, iar ecartul avea să se mărească. dacă mult timp au fost 8 puncte diferență, Turda s-a dus și la zece și a încheiat la 9, 26-35! Un meci care arată cât de departe este Poli de așteptări și un semnal de alarmă că echipa are nevoie de un șoc, deoarece urmează meciuri mult mai dificile cu adversari mai puternici!
Petru învingători au marcat: Dragas (6), Vereș (5), Thalmaier (5), Szoke (4), Dumitriu (4), Ghiță (3), Cîntec (3), Talas (2), Lazăr (1), Pop (1), C.Ghivil (1), iar pentru învinși Fenici – 5, Cîmpan și Ignat câte 4, Sadoveac, Cristescu, Csog câte 3, Dumitrescu 2, Bordeanu – 1, Moldovan – 1.
Comentarii prin facebook