Nu s-au schimbat multe lucruri după runda a 16-a în eșalonul de elită al județului Timiș. Echipele de pe podium s-au impus într-o etapă echilibrată, dar și cu scoruri astronomice.
Phoenix Buziaș este și mai aproape de titlul neoficial de campioană de toamnă după scorul etapei, 13-0 cu ACS Fortuna Becicherecu Mic, meci în care golgheterul campionatului, Dan Silaghi, a marcat de 4 ori. Surprizele frumoase ale sezonului au obținut și ele victorii în weekend. Peciu Nou s-a impus în deplasare cu Cocoșul Orțișoara, 3-1, în timp ce Flacăra Parța a câștigat cu o echipă incomodă, Unirea Tomnatic, 2-0.
Într-un meci spectaculos cu 8 goluri, pe moderna bază de la Şag, Timișul a învins cu 5-3 CS Sânandrei-Carani. Într-o altă partidă așteptată, putem spune chiar derby-ul rundei, CSU de Vest a trecut cu 3-2 de Comloșu Mare.
Celelalte rezultate ale etapei: Voința Mașloc – CSO Deta 1-1, Progresul Ciacova – CSM Lugoj 1-4, Atletico Liebling – Avântul Topolovățu Mare 0-0, Unirea Grabaț – Unirea Sânnicolau Mare 0-8, Millenium Giarmata – Progresul Gătaia 2-0.
Clasament: 1. Buziaș – 41, 2. Peciu Nou – 37, 3. Parța, Lugoj – 36… 20. Grabaț – 0!
Comentarii prin facebook