Stirile din ziua: 12 decembrie 2021

Marșul Eroilor Revoluției din 1989 – 32 de ani de când prețul libertății a fost plătit cu sângele timișorenilor

Marșul Eroilor Revoluției din 1989 – 32 de ani de când prețul libertății a fost plătit cu sângele timișorenilor

Timișorenii sunt invitați joi, 16 decembrie, la Marșul Eroilor Revoluției din 1989. Evenimentul organizat de Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria”, devenit tradiție la Timișoara, a debutat în 2005 și reunește, la fiecare sfârșit de an, sute de participanți. Întâlnirea are loc la ora 18:30, în Piața Maria, locul în care a debutat Revoluția. Se pleacă apoi

drugtest politia rutiera (

Razie de amploare în câteva localități din județul Timiș

Sâmbătă, între orele 14:00 și 22:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș împreună cu Poliția orașului Deta, Poliția orașului Gătaia, Poliția orașului Ciacova, Secția 8 Poliție Rurală Deta și Secția 9 Poliție Rurală Jebel au oprit aproape 300 de autovehicule în vederea combaterii conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor

Patru migranți depistați la Gara de Nord și aproape 50 de amenzi date de polițiști în Timișoara

Sâmbătă, între orele 16:00 și 00:00, un dispozitiv format din echipaje de ordine publică, investigații criminale, sisteme de securitate, proximitate, jandarmi, pompieri de la ISU Banat și reprezentanți ai ITM au desfășurat o razie de amploare în Timișoara. Între orele 18:00 și 22:00, aceștia au acționat împreună cu lucrătorii din cadrul TF Timișoara în zona

Palatul Administrativ, CJT

Guvernul a aprobat alocarea a 6,5 milioane de lei pentru CJT și 5 milioane de lei pentru Primăria Timișoara

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat, în ultima ședință, peste 400 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară, unităților administrativ-teritoriale. Printre beneficiari se numără Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara. Prin Hotărârea de guvern Nr 1249/10.12.2021 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului,

Bilanţ coronavirus: 716 persoane infectate şi 60 de decese, dintre care 15 anterioare

Până astăzi, 12 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.793.149 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.636 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.715.859 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore

Targul de Craciun

Rata de infectare în Timişoara a scăzut sub 2 la mia de locuitori. În Timiş nu mai există localităţi cu rata mai mare de 3

Rata de infectare a ajuns în Timişoara la 1,98 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 2,07. Rata de infectare la nivelul judeţului este 1,48, în mică scădere faţă de ziua precedentă, când a fost 1,58. Cea mai mare rată din Timiş se înregistrează la Maşloc: 3,27. Astăzi, conform datelor furnizate

Doar 16 noi cazuri Sars-Cov-2, în Timişoara, în ultimele 24 de ore. 41 de cazuri la nivelul judeţului

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 41 de persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind effectuate însă doar 705 teste, dintre care 278 teste rapide. În Timişoara au fost confirmate 16 de cazuri. În Timiş, 218 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre care 42 la ATI. În ultimele 24 de

Ninsori în vestul și sudul Banatului

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o nouă informare meteo, care anunță ploi în Moldova și ninsori în sudul și vestul Banatului. La munte continuă să ningă și se anunță viscol. Informarea meteo anunță ploi, ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului duminică între orele 9:30 – 18:00. Vor fi precipitații, local moderate cantitativ

Ultimul meci, ultima șansă

Handbaliștii alb-violeți joacă luni, 13 decembrie, ultimul meci din acest an. SCM Politehnica este gazdă pentru Universitatea Cluj, la sala Constantin Jude, într-un meci din etapa a XV-a, a doua a returului din Liga Zimbrilor. Cele două formații sunt despărțite de trei puncte în clasament: alb-violeții se află pe 12, cu 9 puncte, iar clujenii

Editorial de Eugen Sasu

„Fratele cel mare” al primarului Fritz este și el certat cu legea?

Primăria Timișoara va cumpăra zece camere de supraveghere pentru a-i prinde pe cei care aruncă gunoiul la colț de stradă, formând astfel rampe clandestine. O sută bucăți dacă am avea din astfel de camere nu ar fi de ajuns la câți nesimțiți avem în acest oraș, treabă care ar trebui să ne dea de gândit

Oraşul Buziaș ar putea găzdui o academie HoReCa și un centru de practică în domeniul ospitalității

Orașul Buziaș ar putea fi locația înființării unei academii în domeniul HoReCa, dar și a unui centru de practică în acest sector. Reprezentanții uneia dintre principalele societăți cu activitate în domeniul ospitalității a purtat discuții, la Palatul Administrativ, în acest scop. La discuțiile purtate pe această temă, la Palatul Administrativ din Timișoara, de către reprezentanții

Timişoara – Iaşi

Trenurile vor duce în continuare navetiștii pe ruta Nerău – Timișoara. CFR Călători preia ruta abandonată de operatorul privat

O importantă rută de tren care aducea navetiștii să ajungă la lucru, cea dintre Nerău și Timișoara, era în pericol să fie închisă în urma deciziei operatorului feroviar de a renunța de luni la operarea acesteia. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, sâmbătă, că problema a fost rezolvată și că de luni ruta va fi

32 de ani de la Revoluția 1989, celebrați la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara vă invită miercuri, 15 decembrie, de la ora 11.30, în Sala de expoziție temporară, la rememorarea, dezbaterea și vizualizarea acestui eveniment care în urmă cu 32 de ani ne-a schimbat viețile. Vor fi invitați personalități ale Revoluției din Decembrie 1989 și asociația ALTAR. Ei vor vorbi despre semnificația evenimentelor care

Caravana Lions Timişoara Bastion revine

Caravana de Crăciun a Clubului Lions Timișoara Bastion reprezintă de șapte ani unul din puţinele prilejuri de zâmbete şi bucurii pentru mai mulți copii defavorizați din județul Timiș. În 2021, al doilea an marcat de pandemie, leii vor face un nou tur de forță, parcurgând 561 de km pentru a aduce bucurie în sufletele a

Top