Direcția de Sănătate Publică Timiș a recepționat două noi tranșe de vaccin antigripal de tip tetravalent.
Este vorba despre 16.334 doze (prima tranșă de 2.079 doze iar cea de-a doua tranșă de 14.255 doze). Acestea urmează să fie distribuite, în zilele următoare către medicii de familie, în vederea vaccinării cu prioritate a persoanelor cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, bătrâni şi gravide, precum și celorlalte categorii de persoane.
Până la această dată Direcția de Sănătate Publică Timiș a mai distribuit 24.956 doze de vaccin antigripal de tip tetravalent.
„Vaccinurile împotriva COVID-19 pot fi administrate simultan sau la orice interval de timp cu alt produs din Programul Național de Vaccinare (PNV) destinat copiilor și grupelor populaționale aflate la risc. Este vorba despre vaccinarea antigripală, vaccinarea anti-HPV, profilaxia tetanosului sau alte produse vaccinale care dețin autorizație de punere pe piață în România”, au transmis, vineri, reprezentanții DSP Timiș.
De la începutul anului, în Timiș au fost raportate șase cazuri de gripă.
Comentarii prin facebook