Mesajul de Crăciun al Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, episcop romano-catolic diecezan de Timișoara

Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2021

Dragi confrați întru preoție, iubiți frați și surori în Cristos!

O parte din mesajul meu de Crăciun de anul acesta îl voi exprima sub formă de rugăciune.

Izvor veșnic de reînnoire a vieții noastre este mesajul Crăciunului, modul în care Isus a venit în această lume. Încă timp de 30 de ani, lumea a rămas așa cum a fost, el nu a răsturnat nimic. Isus a venit și, pur și simplu, a fost prezent. Doar după 30 ani de viață în Nazaret și 3 ani de activitate publică, omenirea a fost pusă în fața deciziei. Și atunci le-a lăsat oamenilor libertatea deciziei, chiar și cu prețul vieții sale.

Oare îl înțelegem pe Isus? Nu atât cu știința, cât cu viața. El a venit în acel mod, cum ar vrea el ca să trăiască și cei care îl urmează. Și dacă ei ar trăi astfel, atunci, prin ei, și ceilalți în lume l-ar cunoaște, l-ar îndrăgi și ar vrea să-l urmeze. Noi punem câte un diagnostic: de ce este lumea așa sau altfel. El, Fiul omului a venit ca fiind cel mai mic dintre cei mici, „nu ca să judece lumea, ci ca să o mântuiască” (cf. Io 12,47) trăind așa cum ar trebui să trăiască fii oamenilor, arătând cu viața lui, mai târziu și cu cuvintele sale, cum l-a gândit Dumnezeu pe om, coroana creației.

Să-l rugăm să ne învețe să-l înțelegem bine, pentru ca, urmându-l, să trăim o viață demnă de om, demnă de creatura Celui care ne-a dat viață.

Isuse Cristoase, te-ai născut. Mulți întreabă unde ești. În Betleem numai puțini te-au descoperit, doar cei care te-au iubit mult și cei care au fost înștiințați de Dumnezeu. Te ascunzi și astăzi? Te ascunzi în tabernacol, în modestia Sfintei Ostii, Te ascunzi în cei săraci, Te ascunzi în litera și în spiritul Sfintei Scripturi… Da, aceasta din urmă a devenit cartea tradusă în cele mai multe limbi și tipărită în cel mai mare număr de exemplare… Dar, oare, oamenii Te găsesc? Oare nu ești precum fiul rabinului, care spunea plângând: „în timpul jocului m-am ascuns și ceilalți nu m-au căutat!?” Cine Te găsește, Doamne? – Doar cel care iubește mult. Iar aceluia i te revelezi. Tu ai zis: „Celui care mă iubește, aceluia mă voi revela.” (cf. Io 14,21) De aceea se întâmplă că, de 2000 ani încoace, mulți, foarte mulți sunt cei care Te descoperă… în cei suferinzi, pe care îi ajută chiar și numai cu un pahar de apă, gest pe care Tu îl răsplătești astfel, încât ei Te recunosc încă și mai mult, pentru că Tu Te dezvălui lor și mai mult. Și fiindcă Tu ești iubirea infinită, dezvăluindu-Te lor, îi faci fericiți. Sunt mulți oameni care sunt fericiți, fiindcă trăiesc pentru alții.

Ne ispitește așteptarea pasivă. Aștept pur și simplu, ca să treacă timpul, ca să treacă pandemia, ca să vină Anul Nou… O astfel de așteptare ne golește. „Fericiți sunt ochii voștri pentru că văd…” (Mt 13,16), ai zis. Ochiul care vede bine, îndeamnă la fapte. Sfântul Părinte vorbește despre armonia dintre minte, inimă și mâini. Vederea sănătoasă le mobilizează pe acestea. Strigăm și noi, cu orbul din Ierihon: „Doamne, să văd!” (Lc 18,41) Să văd cu ochii credinței, ca să văd cu sufletul meu chipul Tău de astăzi, ca să Te salut, ca să Te iubesc. „Trebuie să ardă în tine, ceea ce vrei să aprinzi în ceilalți”, spunea Sfântul Augustin. Dă-mi, Doamne, ca să-mi ardă atât de mult inima, încât să pot conduce pe mulți spre cuptorul acestei iubiri… în Betleem. Maria, cu umilința ei, Iosif, cu liniștea lui, iubesc, slujesc, îi atrag pe păstori și pe îngeri. Câtă profunzime are liniștea lor! Atrage precum misterul ecoului într-o fântână adâncă.

Fiule al lui Dumnezeu, Isuse drag, cine Te înțelege, că Te-ai născut în așa mare simplitate și atât de fragil? Cine îl poate înțelege, din toate acestea, pe Cel Atotputernic? – Cel care iubește mult. „Nimeni nu va ști că am fost prinț”, cântă poetul la moartea mamei (Mécs L.). Doar mama, doar acea iubire, pe care Tu, Isuse, în simplitatea Crăciunului, ai adus-o și cu care i-ai îmbrăcat pe Maria și pe Iosif, doar acea iubire știe să Te recunoască și în semeni… „Mie mi-ați făcut” (Mt 25,40). Liturghia Mariei în Betleem: este acolo, Te privește, Te iubește, Te hrănește… este prezentă pentru Tine. Nimic nu este mai important pentru ea, decât faptul că trăiește pentru Tine. Aduce zorii mântuirii lumii. Această simplitate infinită slujește creșterea Împărăției lui Dumnezeu.

Există oameni care Te recunosc în cei săraci, Te recunosc în tabernacol, Te recunosc și în Sfânta Scriptură… Și există oameni care nu Te recunosc nicăieri. Cine sunt eu, că m-ai binecuvântat cu un har atât de mare, că mă chemi ca pe păstorii din Betleem și îmi dai ca să Te văd…? În sufletul meu Te văd, dar aceasta este mai mult decât orice altă vedere. Pentru că îmi umple ființa mea de lumină, iar această lumină nu trece, cum trece strălucirea palatelor admirate de turiști.

Admir micimea Ta! Cât de bine ar fi ca să o admirăm cât mai mulți! Cât de bine ar fi, dacă lumea ar putea admira astfel micimea Ta, încât să înceapă să Te imite!

Într-un birou am auzit că o angajată asculta cântece despre Tine. Îi străluceau ochii, fața și sufletul. Dacă ar putea să Te asculte astfel oamenii…, cât de diferită ar fi lumea în care am trăi! Lumea aceasta ar fi mai umană și, în același timp, mai divină, pentru că ar fi pe placul Tău, Dumnezeule născut printre noi!

Suntem poporul Tău. Suntem mulți, dar vrem să rămânem mici. Blândețea Ta a permis, ca să devii, mai târziu, Miel înjunghiat. Și cât de mult înseamnă acest lucru pentru noi! Dacă ai fi venit cu putere, noi am putea să ne plângem toată ziua că nu avem putere. Tu, însă, ai venit cu puterea iubirii. Și pe aceasta ne-ai transmis-o și nouă. Iar copilul „creștea în înțelepciune, statură și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor” (Lc 2,52), citim. Iubirea noastră trebuie să crească și ea „în înțelepciune, statură și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.”

Vă urez, vouă fraților și surorilor mele, să creștem împreună în iubirea lui Isus, născut între noi!

Timișoara, Crăciun 2021

✠ Iosif-Csaba Pál
episcop diecezan

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.