Sorin Ionescu (PSD) va fi al doilea subprefect de Timiş

Sorin Ionescu

Sorin Ionescu

Directorul Colegiului Bănăţean, Sorin Ionescu, va fi cel de-al doilea subprefect de Timiş, alături de liberalul Ovidiu Drăgănescu. PSD are şi funcţia de prefect, unde a fost nominalizat Mihai Ritivoiu.

PSD Timişa fost mare câştigător al negocierilor purtate la nivel naţional pentru funcţiile de prefecţi şi subprefecţi, obţinând două astfel de posturi.  Dacă săptămâna trecută a fost nominalizat pentru funcţia de prefect Mihai Ritivoiu, preşedintele PSD Timişoara, astăzi, pentru funcţia de subprefect, a fost propus Sorin Ionescu.

„Membrii Biroului Permanent Județean al PSD Timiș au fost consultați, astăzi, cu privire la propunerea pentru una din cele două poziții de subprefect al județului Timiș. Propunerea PSD, acceptată în unanimitate, pentru această poziție, este Sorin Ionescu, membru al Biroului Municipal al PSD Timișoara și director al Colegiului Național Bănățean din Timișoara”, a transmis PSD Tmiş, printr-un comunicat de presă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Rom a spus: (decembrie 21st, 2021 at 15:34 )

Felicitări „echipei câștigătoare”!!! Dacă nu erați voi, PSD Timiș ar fi cheltuit mai mulți bani pe hârtie igienică (kur-papier).

Român a spus: (decembrie 21st, 2021 at 15:34 )

Felicitări „echipei câștigătoare”!!! Dacă nu erați voi, PSD Timiș ar fi cheltuit mai mulți bani pe hârtie igienică (kur-papier).

javra a spus: (decembrie 21st, 2021 at 19:34 )

ALIN NICA =PRESEDINTE URAAAAAAA, . eL IMPREUNA CU MARELE PRIMAR GROZA ( INFRACTORUL-TIC-TAC…) AU DISTRUS PNL TIMIS .
HAIDETI SA IL VOTAM PRESEDINTE

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale

Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Nu ruşii, ci PNL din bani publici a finanţat campania electorală a lui “Mesia”. Implicată, firma care l-a consultat pe Nicolae Robu la alegerile locale

Nu ruşii, ci PNL din bani publici a plătit campania electorală a lui Călin Georgescu! Jurnaliştii de la Snoop au scris că ANAF a încheiat în aceste zile un control care a concluzionat că acțiunea de campanie “Echilibru și Verticalitate”, de pe pe TikTok, a fost plătită din bani publici via Partidul Național Liberal. CSAT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu ruşii, ci PNL din bani publici a finanţat campania electorală a lui “Mesia”. Implicată, firma care l-a consultat pe Nicolae Robu la alegerile locale
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Încă un meci de pus în ramă! Lugojul bate Brașovul în decisiv

O nouă partidă, o nouă „capodoperă”, în Sala IK Ghermănescu din Lugoj, acolo unde s-a disputat un nou derby. CSM Lugoj contra Corona Brașov, două echipe care se cunosc atât de bine au oferit un spectacol adevărat în etapa a 15-a a ligii de elită din voleiul feminin românesc. Au fost aproape două ore și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un meci de pus în ramă! Lugojul bate Brașovul în decisiv
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Accident fără victime, dar cu pagube şi multe surprize… neplăcute

Un accident banal, care putea fi însă unul cu consecinţe nefaste a scos la suprafaţă mai multe nereguli. Un bărbat în vârstă de 53 de ani a condus un autoturism pe DJ 591 dinspre Sânmihaiu Român spre Utvin, iar la un moment dat aflându-se în efectuarea unei depășiri ar fi intrat în coliziune cu un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident fără victime, dar cu pagube şi multe surprize… neplăcute
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara

Tarifele practicate la Timișoara pentru prestarea serviciilor de apă și canal sunt sub media europeană și scumpiri semnificative nu sunt previzionate în următorii ani. De la 1 ianuarie vor intra în vigoare prețuri noi la serviciile Aquatim, dar și așa prețurile nu vor afecta semnificativ bugetul famiiilor. La nivel european, cheltuielile realizate pentru apă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de gală contra campioanei UBR Cluj, care va rămâne ceva timp în memoria suporterilor. Şi asta pentru că trupa viola a fost foarte aproape de o victorie imensă şi o mare surpriză. După cum a început partida, se părea că gruparea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana din Cluj a tremurat până în ultima secundă pentru victorie, în faţa unei Timişoare renăscută în ultimul sfert
Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
Nu ruşii, ci PNL din bani publici a plătit campania electorală a lui Călin Georgescu! Jurnaliştii de la Snoop au scris că ANAF a încheiat în aceste zile un control care a concluzionat că acțiunea de campanie “Echilibru și Verticalitate”, de pe pe TikTok, a fost plătită din bani publici via Partidul Național Liberal. CSAT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu ruşii, ci PNL din bani publici a finanţat campania electorală a lui “Mesia”. Implicată, firma care l-a consultat pe Nicolae Robu la alegerile locale
La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul taxelor locale căzut la vot, deja ar fi început consultări pentru a stabili un acord politic pentru susținerea la o nouă votare, într-o variantă … adaptată, a proiectului. Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, spune că a purtat deja discuții cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis anunță discuții cu Dominic Fritz pe tema impozitelor locale. Solicitarea: reducerea treptată a impozitării, an de an
Primăria Timișoara scanează din aer, folosind inteligența artificială, cimitirele din Timișoara. Deși i s-a transmis că locurile de veci sunt 99 la sută ocupate în oraș, primarul Dominic Fritz nu e ferm convins că e așa, în concluzie a comandat un studiu high-tech pentru a se lămuri problema. Fost viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scanează din aer, cu inteligența artificială, cimitirele din Timișoara
Imagini care pot provoca un şoc emoţional! Un TIR în flăcări, chiar dacă la ora imortalizării acestor fotografii, în jur de 17.45, în Timişoara plouă torenţial. TIR-ul se află pe strada Grigore Alexandrescu, aproape de Calea Aradului. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit şi din fericire nu există victime, şoferul ieşind repede din TIR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul TIR în flăcări pe Calea Aradului! Ce s-a întâmplat/FOTO
Primarul Dominic Fritz a declarat că intenţionează să discute cu toţi liderii politici ai partidelor care sunt reaprezentate în Consiliul Local, pentru a găsi o soluţie la proiectul privind taxele şi impozitele pentru anul 2025. Proiectul va intra din nou pe masa consilierilor locali luni, 23 decembrie, după ce joi a căzut la vot. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz vrea să discute cu liderii politici soluţii pentru trecerea proiectului privind noile taxe şi impozite
Top