George Simion spune că nu știe cine a intrat vineri după el în clădirea primăriei: Nu le știam identitatea

Liderul AUR, George Simion, spune că habar nu are cine au fost cei care au intrat, vineri, după el în Primăria Timișoara, că aceștia erau … cetățeni, și că el nu își poate asuma responsabilitatea pentru fiecare dintre aceștia. Mai mult, el spune că nu a strigat nimic la fața locului și că primarul Dominic Fritz ar fi fost obligat să discute cu el pentru că e demnitar.

De fapt, tot circul de la pătrunderea unei mase de oameni, vineri, în Primăria Timișoara, nu a fost creat de el, ci de cetățenii care ar fi intrat după el, fără să îi cheme, spune George Simion. El nu e de vină că acei oameni au intrat în sediul municipalității, spune acesta.

”Am intrat eu, împreună cu domnul Bânciu (Ioan Bânciu – un revoluționar timișorean), în spatele meu au venit circa o sută de oameni, pentru care nu sunt eu responsabil, sau nu pot să îmi asum pentru fiecare. Nu le știam identitatea celor care au venit. Am văzut între ei un tată cu doi copii. Bandele lui Simion … erau compuse dintr-un tată cu doi copii de mână. Au strigat ceva…eu nu am strigat, ar trebui ca fiecare român să strige în fața fiecărei instituții locale sau centrale, pentru că oamenii ăștia ne fură de 32 de ani și noi nu luăm atitudine. Vai ce ne-au jignit, că asta nu e în spiritul Timișoarei! Dar care e spiritul Timișoarei? Care e acela? Sa fim luați de proști? Nu cred că ăsta e spiritul Timișoarei. Cred că marea majoritate a timișorenilor ne va da dreptate, la următoarele alegeri la vot”, a spus Simion.

AUR a fost acuzat că ar fi realizat acțiunea de la primărie împreună cu cei de la Noua Dreaptă. Din nou, Simion mai spune că nu are nicio legătură cu aceștia, iar simpatizanții formațiunii erau dintr-o coincidență acolo și susțineau un miting autorizat.

”Legături cu un alt partid politic, care a avut un protest autorizat, am înțeles, în fața Primărie…Protestul a fost al lor, nu a fost organizat împreună cu noi. Foarte bune că au făcut asta, noi nu avem niciun fel de alianțe sau așa ceva cu acel partid politic”, a mai declarat Simion.

Liderul AUR mai spune că nu știa că Fritz e în primărie, că dacă era așa intra peste el.

Iar acest lucru îi era permis pentru că el ar fi demnitar român și, în consecință, avea voie să intre la primar.

”Eu nu știam că Dominic Fritz că e în primărie, nu știam dacă a rămas sau nu să infesteze mai departe la Novi Sad. Dacă știam țineam morțiș să vorbesc cu dumnealui, așa ceva nu se poate, sunt un demnitar al statului român. Cum a zis o parte a presei locale, că nu era dreptul meu să cer o întrevedere cu primarul Dominic Fritz. E dreptul fiecărui timișorean și e dreptul nostru ca și demnitari publici să intrăm în orice clădire publică. Acum când ni se spune, intrați, nu intrați, dați-ne documentul acela… ne conformăm (n.r. certificatul verde). Asta am făcut și ieri, când a venit un domn care nu s-a prezentat. Am aflat cum îl cheamă doar din postarea lui Dominic Fritz (n.r. city managerul Matei Creiveanu)”, a mai declarat Simion.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Platină a spus: (ianuarie 15th, 2022 at 14:01 )

Să nu porți mască, să fii antivaccinist și să te sodomizeze grija că Fritz „infectează la Novi Sad”,
Să vii cu o gașcă și să pretinzi apoi că nu-i cunoști,
Să faci exact ce vor celelalte partide, dar să te scuzi curvește că nu ai nicio relație cu ele,
Să vii din Focșani și să te-ntrebi care e spiritul Timișoarei,
Să te dai cetățeanul X, dar să pretinzi privilegii de demnitar! A propos, dacă tot ești demnitar, al statului român, bănuiesc, de ce nu ți-ai folosit această poziție pentru a tempera gloata ce te-a urmat și striga tâmpenii într-o instituție a statului român?

Asta înseamnă să fii curajos și cu rectitudine morală! (Dar doar pentru proști.)

Ana Padureanu a spus: (ianuarie 15th, 2022 at 14:15 )

Demnitarii romani au voie sa intre unde vor si in ce conditii vor? Cine i-a chemat pe oamenii aia in fata primariei? Si nici nu si-a dat seama Simion asta ca haita din spatele lui e cu el. Daca acest personaj „colorat” ar inghiti asemenea tampenii din gura unui prost, nu inseamna ca o face toata lumea. Unii au mai fost si pe la scoala, au o educatie, o profesie, nu ca altii care fac caravana „Din dragoste” pentru romani, doar pentru ca se plictisesc in parlament… atunci cand nu fac haos pe acolo.

Poli 21 a spus: (ianuarie 15th, 2022 at 18:19 )

In Romania chiar nu mai exista legi ?

Reos a spus: (ianuarie 15th, 2022 at 20:51 )

Timișoara nu se află ín Vrancea aici este Banatul eventual să se întoarcă la Focșani la noi nu avem nevoie de el.

Daniel a spus: (ianuarie 16th, 2022 at 04:29 )

Întotdeauna am zis ca Simion e un fel de Cumpănașu.
Face Tam Tam o perioada și îl susțin oamenii inculți dornici doar de scandal. Cei cu ceafa lata care te iau la pumni când nu le.ai dat prioritate sa iasă din garaj cu tigaia.
Sper sa se termine odată cu acest personaj.
E nevoie de o reforma în multe instituții ale statului dar nu în felul asta.
Oameni tehnocrați ingineri, sau constructori.
Nu are importanta statului doar sa fie cinstit, devotați și capabili sa se stăpânească pe ei înșiși.
Chiar as vrea sa fac ceva în România. Urmează sa ma repatriez din Germania și vreau sa fac ceva ca și om de rand în comunitatea unde ma întorc. Într.o localitate chiar lângă Timișoara.
Dumnezeu sa ne dea înțelepciune noua, românilor și sa Binecuvânteze tara noastră minuata.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.