22 de camere din 15 locații vor sprijini Poliția Locală Timișoara în reducerea fenomenului infracțional

Un proiect început în urmă cu câțiva ani va fi, în sfârșit, pus în practică. Este vorba despre „Achiziția sistemului de monitorizare video a unei porțiuni a Canalului Bega și a unei părți a zonei centrale a municipiului Timișoara”.

Poliția Locală Timișoara a semnat, zilele trecute, contractul cu Backup Technology SRL, firma care a câștigat licitația, fiind în faza de pregătire a demarării execuției lucrărilor.

Atribuirea contractului a fost realizată la valoarea de 1,1 miioane lei fără TVA.

Dirigenția de șantier a fost adjudecată de Frangomy Solution SRL, la valoarea de 13.150 lei fără TVA.

„În prezent, este în pregătire procesul de execuție a lucrărilor, fiind efectuate demersurile de plată către Inspectoratul de Stat în Construcții, urmând ca în cel mai scurt timp să se emită ordinul de începere a lucrărilor. Durata de execuție a sistemului este de șase luni. Este vorba despre 22 de camere de supraveghere video montate în 15 locații, cu tot ce presupune, respectiv cablare curent și fibră optică, execuția infrastructurii, dotare dispecerat etc”, au transmis, miercuri, reprezentanții instituției.

Obiectivul va fi racordat la rețeaua gestionată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Cele 22 de camere sunt prevăzute a fi instalate pe o parte a Canalului Bega, respectiv Podul Dacilor, Piața Traian, Podul Michelangelo, Podul Mihai Viteazu, intersecția str. Eugeniu de Savoya cu str. Martin Luther, intersecția str. 2 Mai cu str. Florimund Mercy, intersecția str. Francesco Griselini cu str. Proclamația de la Timișoara, intersecția str. Proclamația de la Timișoara și str. Augustin Pacha, Piața Libertății,  str. Gheorghe Lazăr, str. Emanuil Ungureanu, Piața Unirii, str. Mărășești, Piața Victoriei, bd. I. C. Brătianu.

În Timișoara mai avem 94 de camere video în 13 locații din oraș, monitorizate de Poliția Locală.

Anul trecut, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au constatat 80 de fapte de natură penală, suspecții identificați fiind predați Poliției Municipiului Timișoara pentru continuarea cercetărilor.

Totodată, au fost identificate anul trecut 40 de situații de migrație ilegală, 264 de persoane fiind încredințate Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră.

Polițiștii locali din cadrul Biroului Monitorizare Video au sesizat anul trecut 1.611 fapte de natură contravențională și infracțională observate cu ajutorul camerelor deja instalate și au dat curs la 82 de solicitări privind înregistrări video, cele mai multe dintre acestea către Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, dar și către Judecătoria Timișoara, Direcția Națională Anticorupție Timișoara, Primăria Timișoara și cetățeni.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasajul de la Fabrica de Zahăr începe forarea viitorilor piloni

Primăria Timișoara ne informează că se mai bifează o etapă la reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr. Mai precis, constructorul a început etapa de execuție a fundației noii structuri, prin forarea piloților de susținere. Lucrările sunt realizate în lateralul pasajului și nu afectează traficul rutier. Pe rampa dinspre strada Polonă către strada Ovidiu Cotruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasajul de la Fabrica de Zahăr începe forarea viitorilor piloni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș

Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara ne informează că se mai bifează o etapă la reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr. Mai precis, constructorul a început etapa de execuție a fundației noii structuri, prin forarea piloților de susținere. Lucrările sunt realizate în lateralul pasajului și nu afectează traficul rutier. Pe rampa dinspre strada Polonă către strada Ovidiu Cotruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasajul de la Fabrica de Zahăr începe forarea viitorilor piloni
Pentru a obține un machiaj armonios și bine definit, este important să alegeți produse cosmetice potrivite. O paletă de machiaj este una dintre cele mai practice și eficiente opțiuni, deoarece reunește într-un singur ambalaj compact mai multe nuanțe, texturi și subtonuri. În majoritatea cazurilor, culorile dintr-o paletă sunt concepute astfel încât să se combine armonios....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palete de machiaj: ghid pentru un machiaj complet și armonios
Fapte reprobabile făcute de doi oameni „fără niciun Dumnezeu”, dintr-un celebru clan care se ocupă cu fărădelegi. Poliția a efectuat o operațiune în forță și au arestat două persoane învinuite de mai multe capete de acuzare. În urma activităților desfășurate de polițiști și procurori, în luna martie 2026, în baza unui Ordin European de Anchetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi membri ai unui celebru clan infracțional din Timișoara, arestați! Sunt acuzați că au ținut o persoană în sclavie și l-au forțat să doneze un rinichi
Consiliul Județean Timiș încearcă din nou să cumpere un număr total de 53 de biciclete. Licitația a fost relansată pe SEAP, după ce încercările precedente pornite pe portalul de licitații nu au avut succes. Finanțarea este asigurată în principal prin fonduri europene transfrontaliere. În cadrul proiectului se dorește furnizarea a trei tipuri de biciclete, împărțite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete
Societatea Drumuri Municipale Timișoara a lansat pe SEAP o licitație în vederea achiziției a mai multe tipuri de borduri, zeci de mii de metri liniari, și pavaj pentru 20.000 de metri pătrați. Suma alocată este una importantă, depășește două milioane de lei. Vânzarea este împărțită pe patru loturi distincte: Lot 1 – Bordură mare 50x20x25...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea de Drumuri a Primăriei Timișoara caută furnizor pentru zeci de mii de metri de borduri și 20.000 de metri pătrați de pavaj, pentru două milioane de lei
Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare organizează la Timișoara, în perioada 9-11 octombrie, cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, o invitație de a încetini ritmul pentru a redescoperi valoarea hranei, a dialogului și a comunității. Evenimentul va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă ediție a festivalului LA PAS va avea loc în luna octombrie
Cel mai bogat industriaș al Rusiei a vorbit aproape 60 de ore, cu The Economist. Nu este un disident. Fabricile lui alimentează economia de război, amoniacul lui intră în muniție, iar averea și-a construit-o respectând singura regulă a sistemului: fă bani, nu face politică. Tocmai de aceea merită citit. Nu pentru curaj, ci pentru diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei suveranităţi
Ultimele lucrări care au rămas nerealizate la sala Polivalentă “mică”, cea începută de Universitatea Politehnica, ulterior preluată de primărie, dar rămasă tot neterminată, au fost scoase la licitație. Vestea a fost anunțată de Alfred Simonis, președintele CJT, instituție care a întrat și ea în proiect, cu o sumă de 20 de milioane lei.  Astfel, astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele lucrări la Sala Polivalentă de lângă stadionul Dan Păltinișanu au fost lansate în licitație 
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.