Ripensia a remizat astăzi la Viitorul Târgu Jiu, 0-0. În urma acestui scor, roș-galbenii au urcat pe locul 12 în clasament, cu 22 de puncte. În meciul de la Târgu Jiu, Ripensia a trimis mingea de trei ori în bară, prin Tudor Călin (9), Raul Vidrăsan (72) și Alexandru Piftor (84), la această fază fiind…
Se merge pe continuitate! Romeo Malac şi echipa lui a câştigat categoric lupta pentru şefia AJF
Deşi au fost şi câteva voci care l-au contestat, puţine, dar gălăgioase, Romeo Malac nu a avut competitor pe măsură la alegerile AJF. Dacă acuma patru ani gurile rele spuneau că politicul a jucat o carte importantă, iară că Romeo avea „aşii” în mână şi fără alte… „cărţi”. Romeo Malac a obţinut 62 de voturi…
Muzeul Național de Artă Timișoara sărbătorește 150 de ani de patrimoniu artistic la Expo 2020 Dubai
Anul acesta, Muzeul Național de Artă Timișoara aniversează 150 de ani de instituție muzeală cu profil artistic de la înființarea „Societății pentru istorie, artă și arheologie”, în 1872, de către colecționarul Ormos Zsigmond. Pentru a marca această aniversare, departamentele de specialitate ale muzeului au realizat un film cu tematică aniversară „MNArT – 150 ani de…
Oferiți-vă ajutorul pentru Ucraina în mod organizat. Nu sunați numărul de urgență 112
Reprezentanții societății civile, care doresc să contribuie la ajutorarea cetățenilor ucrainieni refugiați, sunt rugați să lucreze în mod organizat și nu independent, pentru a nu se ajunge în situația unui haos. Ofertele de ajutor pot fi transmise pe e-mail spre autoritățile naționale și locale, oamenii sunt rugați să nu mai sune numărul de urgență 112…
Timișoara se pregătește să ajute Cernăuțiul și Ucraina. Puteți dona bani într-un cont unic/FOTO
Un număr de 30 de persoane reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale, biserici și companii din oraș s-au întâlnit la Primăria Timișoara în vederea stabilirii unui comitet în vederea ajutorării Ucrainei. Se va lucra pe două paliere, s-a decis în cadrul discuțiilor, pe de o parte se vor aduna bani pentru achiziția de diferite materiale de…
Rata de infectare în Timişoara a scăzut la 17,59 la mia de locuitori. În Timiş rata a ajuns la 13,34
Rata de infectare în Timişoara a ajuns la 17,59 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 18,89. Rata de infectare la nivelul judeţului este 13,34, în scădere faţă de ziua precedentă, când a fost 14,42. Cea mai mare rată din Timiş se înregistrează la Giroc, 21,5, aceasta fiind tot în scădere.…
În Timiş, 435 persoane confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore, dintre care 236 sunt din Timişoara
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 435 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 2.064 teste, dintre care 1.088 teste rapide. În Timişoara au fost raportate 236 cazuri. În Timiş, 271 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre care 46 la ATI. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului…
Consilierii locali din Timișoara sunt chemați să voteze bugetul pentru anul 2022
Proiectul bugetului local al Timișoarei a trecut toate etapele legale și acum mai are de trecut un singur pas: votul Consiliului Local. În concluzie, marți va avea loc o nouă ședință de plen extraordinară, probabil interesantă. Consiliul Local Timișoara se va întruni în ședință extraordinară, în data de 1 martie, de la ora 17,00, prin…
Elevii, invitați să cunoască Universitatea Politehnica Timișoara prin intermediul mai multor concursuri
Universitatea Politehnica Timişoara invită elevii din clasele IX – XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la cea de-a IX-a ediţie a manifestării „Politehnica Timişoara – un pas spre viitorul tău!”. Evenimentul vizează informarea şi familiarizarea elevilor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziţii spre învăţământul superior şi orientării lor către o…
Constructorul Centurii Sud lucrează la pasajul din Freidorf/Foto
Luna februarie a fost una de lucru pentru societatea care se ocupă cu realizarea Centurii Sud de ocolire a Timișoarei. Eforturile s-au concentrat la kilometrul 0 al obiectivului, acolo unde se află, în Freidorf și Parcul Industrial al orașului. În cursul lunii februarie, antreprenorul de pe șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud (VOTS) s-a axat…
STPT reia transportul public cu vaporașe pe Bega
Societatea de Transport Public Local Timișoara anunță reluarea transportului public de pe Canalul Bega, începând cu data de 1 martie 2022. Cele 7 vaporașe au andocat pe platforma special amenajată în depoul Dâmbovița în luna decembrie a anului trecut, intrând în revizie tehnică. Vaporașele destinate transportului public vor fi scoase la apă în data de…
Site-ul Sputnik.md, interzis în Moldova. Publicaţia propagandei ruse nu mai poate fi accesată nici în România
Site-ul de știri Sputnik.md, cunoscut pentru propaganda făcută Moscovei, a fost interzis oficial în Republica Moldova. Deși România nu a anunțat o astfel de decizie, nici la noi site-ul nu mai poate fi accesat din Google Chrome, de pe Iphone și Android. Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova (SIS) a emis sâmbătă…
Războiul de lângă noi, a treia zi. O rachetă rusească a lovit un bloc de 15 etaje din Kiev. Lupte dure în capitala Ucrainei
O rachetă rusească a lovit, în această dimineaţă, un bloc de 15 etaje dintr-o zonă rezidenţială a Kievului. Nu se cunoaşte numărul de victime, dar există imagini cu salvatori care scot răniţii din clădire. În noaptea care a trecut şi în această dimineaţă, luptele din capitala Ucrainei au contiuat. Sâmbătă, a treia zi a invaziei…
Accesul clienților în magazinul E.ON din Timișoara se va realiza doar cu programare
Începând cu data de 1 martie, accesul clienților în magazinul E.ON din Timișoara se va putea realiza doar în baza unei programări prealabile, realizată prin intermediul serviciului E.ON eBooking. Potrivit reprezentanților companiei, măsura are în vedere îmbunătățirea confortului clienților prin economisirea timpului acestora, asigurarea unui flux adecvat de clienți pentru o deservire corespunzătoare și evitarea…
Fosta grădiniță din Giarmata Vii, transformată în spațiu administrativ
Locuitorii din satul Giarmata Vii, comuna Ghiroda, își vor putea plăti taxele și impozitele mult mai aproape de casă, la un nou punct fix. Acest lucru va fi posibil prin modernizarea fostei grădinițe și convertirea clădirii într-un spațiu administrativ pentru satul Giarmata Vii. Constituirea unei casierii în acest spațiu va permite efectuarea diverselor plăți, la…
Miting de protest, în Piaţa Operei, împotriva invaziei ruseşti
În această după-amiază, de la ora 17.00, în Piaţa Operei, va fi organizat un miting de protest vizavi de invazia Rusiei în Ucraina. Evenimentul este organizat de Asociaţa Civică #activag Piteşti şi Iniţiativa Timişoara. Protestul societăţii civile va avea loc sub sloganul “Invazia rusească – atac asuprea lumii libere”. Evenimentul este organizat pe Facebook de…
ADID Timiș ne reamintește cum colectăm separat deșeurile și ce depunem în fiecare pubelă
Astfel, în pubela neagră depunem deșeurile reziduale cum ar fi: resturi de produse lactate; resturi de carne și pește, gătite sau proaspete; conținutul sacului de la aspirator; mucuri de țigară; veselă din porțelan spartă; resturi de legume și fructe proaspete sau gătite; resturi de pâine și cereale; precum și alte deșeuri ce nu pot fi…