Au mai rămas cinci zile până la închiderea apelului de proiecte metaFuture, în urma căruia Teatrul Național din Timișoara va selecta unul sau mai multe proiecte care vor fi montate și vor intra în repertoriul său.
Proiectul metaFuture se adresează regizorilor, invitându-i să transmită propuneri pentru un spectacol bazat pe un text sau adaptare după un text din literatura Science-fiction sau pe un text transpus într-o viziune futuristă din punct de vedere tematic sau vizual.
„Mulțumim regizorilor care au trimis deja propunerile lor pe adresa tntm.office@tntimisoara.com. Propunerile conțin descrierea spectacolului, viziunea asupra montării, precum și echipa de creație.
Apelul rămâne deschis până duminică, 10.04.2022. Vă așteptăm cu drag!”, au transmis, marți, reprezentanții Teatrului Național din Timișoara.
Proiectul/proiectele câștigătoare vor fi montate la Teatrul Național din Timișoara, urmând să intre în repertoriul său curent. Regizorii vor lucra cu actorii Teatrului Național, în spațiile și cu echipa tehnică a Teatrului Național.
Proiectul metaFuture face parte din programul REFLECTOR TNTm, cuprins în noul proiect de management aprobat pentru Teatrul Național din Timișoara.
Comentarii prin facebook