Stirile din ziua: 30 aprilie 2022

Regii ratărilor. Poli dezamăgeşte din nou

Regii ratărilor. Poli dezamăgeşte din nou

În acest campionat, Poli a pierdut atât în faţa echipelor comunale, cât şi în faţa celor de cartier. Rău a ajuns fotbalul timişorean. Se poate mai jos? Politehnica a remizat, scor 1-1 (0-0) pe teren propriu cu Metaloglobus Bucureşti în runda a 6-a a play-out-ului Ligii 2. Pentru alb-violeţi a deschis scorul Cosmin Bîrnoi, în

Bilanț coronavirus, 30 aprilie: Noi date din țară, dar și din județul Timiș

Autoritățile au emis sâmbătă, 30 aprilie, un nou raport privind evoluția pandemiei de coronavirus în România în ultimele 24 de ore. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 887 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 129 mai puțin față de ziua anterioară. 92 dintre cazurile

Ripensia

Nimic nou sub soare. Eşecuri la rând pentru Ripi

Fără antrenor principal pe foaia de joc, aici existând destul probleme cu licenţierea, Ripensia a făcut unul din cele mai slabe partide din acest sezon. După eşecurile cu Buzău şi Unirea Constanţa a venit a treia înfrângere la rând, 1-4 pe Electrica împotriva Unirii Dej. Palidă şi parcă mulţumită că nu mai are obiectiv, aşa

Tâlharul de la miezul nopţii…

Polițiștii din cadrul Secției 3 Urbane Timișoara efectuează cercetări față de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de „tâlhărie calificată”. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În fapt, în data de 30.04.2022, în jurul orei

Multiplexity_faza I

Amplasamentul MultipleXity a fost predat spre constructor, poate începe reabilitarea

Prima fază a proiectului MultipleXity poate demara, Primăria Timișoara a predate amplasamentul spre constructor. În această etapă are loc transformarea curții și a fostelor ateliere în spații pentru evenimente culturale. „Am predat amplasamentul constructorului și începem lucrările la MultipleXity în zona de nord, cel mai important proiect și moștenire a anului în care Timișoara va

padurea verde

Timișoara e în pericol să piardă Pădurea Verde

Capitala Banatului a reușit să primească în administrare Pădurea Verde, dar, din cauza unor probleme birocratice, ar putea ajunge în situația să o piardă din nou. Problemele sunt legate de aleile din incinta parcului, respectiv de situația unor linii electrice. Viceprimarul Cosmin Tabără spune că se fac eforturi pentru ca problema să fie rezolvată. În

Administrația județeană deschide sesiunea de finanțare pentru proiectele culturale. Suma alocată, 5,6 milioane de lei

Consiliul Județean alocă în acest an peste 5,6 milioane lei din bugetul propriu, pentru proiecte culturale. Apelul de proiecte va fi deschis deschis din 2 mai. Dezvoltarea unei vieți culturale diversificate și competitive la nivel european reprezintă una dintre direcțiile strategice ale Consiliului Județean Timiș. Un argument puternic este bugetul de 5.6 milioane lei prevăzut

Faceți bani din meditații, declarați-le la Fisc. Acum aveți și un ghid special

Agenția Național de Administrare Fiscală a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații, acordate în particular de persoanele fizice. Acesta a apărut pe portalul ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vine în sprijinul contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din meditații, activități educaționale și alte forme de învățământ, prin publicarea Ghidului

Adrian Chesnoiu

Ministrul Agriculturii, sfaturi pentru fermieri: Procesați producția agricolă, nu o vindeți la export în formă brută

România nu ar trebui să exporte semințe de floarea soarelui, ci ulei, a spus ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, la Timişoara. Noi trebuie să aducem valoare adăugată produselor alimentare, nu să vindem materie primă, subliniază acesta. Exemplul cu floarea soarelui este doar unul, soluția trebuie aplicată pentru toată producția, spune oficialul. În acest sens, guvernul a

Va fi inaugurată Casa Ceaiului la Domeniul Regal de la Săvârșin

Casa Ceaiului de pe domeniul regal Săvârșin va fi inaugurată duminică, odată cu redeschiderea satului regal pentru public. Evenimentul va avea loc de la ora 11:00, în prezența Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei şi a Principelui Radu și va fi completat de un scurt concert al Filarmonicii din Arad. La Casa Ceaiului vizitatorii vor putea

Colterm intră în viteză. Prima dată se repară cazane şi se înlocuiesc reţele, după care se va produce energie din panouri fotovoltaice

Primăria Timișoara și Colterm au inițiat mai multe măsuri care, teoretic, ar trebui să pună societatea de termoficare pe linia de plutire, pentru ca ulterior să devină eficientă. Primarul Dominic Fritz a anunțat mai multe măsuri pe termen scurt, urgente, la care se adaugă altele, inovative, pe termen lung. Cu lecția învățată din sezonul precedent

Liga 3. Şi a fost derby, şi a fost… remiză!

După trei meciuri nedecise între Dumbrăviţa şi Ghiroda în acest sezon din Liga 3, Seria 8, a urmat inevitabil şi al patrulea rezultat de egalitate. Însă la capătul unui meci viu, peste nivelul acestui eşalon. Ambele echipe şi-au dorit cu ardoare victoria, Dumbrăviţa dorind să se apropie şi mai mult de locul 1, în timp

Editorial de Eugen Sasu

Cum moare românul Ghiță de grija lui, nu de a altuia, iar Rusia n-are nimic împotrivă

„Cât timp ne mai închinăm Ucrainei? În timp ce românii mor de foame, prețul la gaze, energie, combustibil sărăceşte poporul român. Oamenii trăiesc in frică și sărăcie. Chiar nu avem altceva de făcut decât să ne închinăm (zilnic) Ucrainei? Prioritate are România!”, a scris deputatul PSD Daniel Ghita pe Facebook. După acest important efort intelectual,

Aquatim întrerupe apa în Șag și Remetea Mică

Luni, 2 mai, între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în Șag pentru lucrări de mentenanță la stația de tratare. În perioada 2-6 mai, zilnic între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în Remetea Mică pentru lucrări de spălare a rezervoarelor de înmagazinare și a rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să

cjt-anunt-de-participare

ANUNŢ DE PARTICIPARE

În temeiul art. 15 şi 16  din Legea nr. 350/2005”, Consiliul Judeţean Timiş cu sediul în municipiul Timişoara, Bulevardul Revoluţiei din 1989, nr. 17, judeţul Timiş, telefon/fax 0256/406456, e-mail: adela.popa@cjtimis.ro, publică ANUNŢ DE PARTICIPARE   la  procedura de selecţie a proiectelor din domeniul cultural-artistic și de tineret care urmează a beneficia de finanţare nerambursabilă conform

Top