Restaurantul Universitar Politehnica a găzduit luni, 11 aprilie 2022, concursul de cultură generală PoliCult, organizat de studenții anului II ai Specializării Comunicare și Relații Publice, din cadrul Facultății de Științe ale Comunicării a UPT. Evenimentul a fost adresat tuturor studenților din Universitatea Politehnica Timișoara și, spre bucuria organizatorilor, 17 echipe a câte 4 concurenți au răspuns invitației.
PoliCult, ediția a II-a, a reprezentat un prilej de reîntâlnire, exersare de cunoștințe și distracție, pentru studenții care au reluat cursurile față în față.
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Liga FSC și coordonat de Adina Palea.
Scopul principal al proiectului a fost de a oferi studenților de la specializarea Comunicare și Relații Publice, din UPT, ocazia să pună în practică cuoștințele despre organizare și planificare dobândite. Astfel, întregul eveniment – grafică, promovare, invitații, rezervări și aprobări, strângere de fonduri, aranjare sală, pregătire protocol, logistică, moderare – a fost implementat de către colectivul anului II CRP, cu sprijinul Ligii Studenților din Facultatea de Științe ale Comunicării (Liga FSC).
Concurenții au fost motivați să se înscrie în concurs și de premiile atractive – bilete la Flight Festival, Arad Open Air Festival și vouchere la Foto Iconic.
Rebeca Rakoczi, fostă studentă a Facultății de Științe ale Comunicării, a oferit un moment special participanților încântându-i cu un scurt recital muzical.
Organizatorii au fost susținuți și de colectivul de cadre didactice ale Facultății de Științe ale Comunicării, reprezentate prin prof.univ.dr. Daniel Dejica-Carțiș – decanul facultății, conf.univ.dr. Mugur Dragomir – inițiatorul proiectului, prof.univ.dr. Vasile Gherheș – directorul DCLS și conf.univ.dr. Mariana Cernicova-Bucă – care a oferit cadou studenților o serie de dicționare din colecția pe care a coordonat-o.
Comentarii prin facebook