Circulația cu vaporașe pe Canalul Bega poate acum reporni, Serbia anunţând finalizarea lucrărilor de reabilitare a acestuia. Urmează deschiderea unui nou punct de frontieră.
Sunt 66 de ani de când nu s-a mai navigat pe întreaga lungime de 115 kilometri circulabili ai canalului Bega. Acum, toate premisele sunt îndeplinite, partea sârbă a anunțat, la rândul ei, finalizarea lucrărilor de reabilitare a canalului de pe teritoriul țării vecine. Proiectul început în urmă cu mai mulți ani a presupus realizarea de piste de biciclete, dar și reabilitarea ecluzelor de la Klek și Srpski Itebej.
La Novi Sad a avut loc conferința finală a proiectului derulat prin programul INTERREG România – Republica Serbia. Valoarea totală a investiției din fonduri europene, cea mai mare parte nerambursabilă, a fost de aproximativ 14 milioane de lei.
La finalul anului precedent, partea sârbă a cerut amânarea cu cinci luni a termenului de finalizare a lucrărilor . Cea mai importantă parte a investiție a fost dragarea canalului, în urma acestei operațiuni fiind adunate cantități importante de nămol.
Comentarii prin facebook