Cosmin Tabără a verificat pe teren cum se reface Casa Mühle

Viceprimarul Cosmin Tabără a făcut vineri o vizită neașteptată la Casa Mühle. Clădirea pentru care timișorenii au protestat se reface, așa cum era inițial, iar dorința autorităților este ca lucrările să se realizeze așa cum s-a impus prin autorizația de construire.

Cosmin Tabără afirmă că vizita la Casa Mühle a fost neanunţată, iar ceea ce a găsit pe teren nu l.a nemulţumit.

”Casa Mühle a fost inspectată astăzi inopinat, împreună cu colegii din Primărie, pentru a vedea dacă lucrările corespund cu cele pentru care s-a emis autorizația de construire. Am fost interesat și dacă lucrările respectă dispozițiile sentinței judecătorești. Am constatat că sunt puse geamurile, iar în curând vor urma ușile și finisajele exterioare. Mai întâi însă, aceste finisaje exterioare și elementele decorative trebuie avizate de la nivelul Primăriei Timișoara”, a anunțat Tabără.

Viceprimarul consideră că această clădire ar trebui să fie proprietatea municipalității.

”Îmi exprim în continuarea opinia că este unul dintre imobilele care trebuie să facă parte din patrimoniul public, familia Mühle obligându-ne moral la acest lucru” a conchis Tabără.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (mai 27th, 2022 at 18:06 )

Nu prea înțeleg ce la mulțumit pe acest domn așa de mult pentru că trecînd aproape zilnic pe acolo nu se vedea suflet de om probabil este mulțumit că se adaptează la restul șantierelor neatinse din Timișoara .

cetatean a spus: (mai 27th, 2022 at 18:41 )

O să iasă o pagodă romulana iar vizita asta e pentru o știre de presă. Când nu ai ce face mergi să constați că ceva este cum ..este. Nu că ar face omul ăsta ceva legat de subiect.

vodă obligat moral prin lobodă a spus: (mai 27th, 2022 at 18:59 )

Dacă este o familie care „obligă moral” PNL-ul din Timișoara, aceea este familia Cîrpaci, nu Mühle.
Ca avocat, dl viceprimar doar „consideră că această clădire ar trebui să fie proprietatea municipalității”, ori are și ceva soluții?

iulia1980 a spus: (mai 29th, 2022 at 14:22 )

Vai si amar !!!!

Numai catastrofe pe toate planurile

Casa Muhle…Florarului a ajuns casa Cârpaci????

Cum si in ce fel ???

Cum de au moștenit-o

Iliescu, Roman, Ciuhandu, Robinio sa raspunda

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a gândit o nouă mutare între liceele timișorene. Cei de la Brătianu pleacă la fostul Azur, în centru vin cei de la Shakespeare

O parte dintre elevii care învață în prezent în clădirea liceului William Shakespeare vor fi mutați în cea din zona zero a Timișoarei, unde funcționează în prezent Liceul Tehnologic Brătianu, spune viceprimarul Timișoarei. Dar, pentru ca mutarea să devină realitate, copiii de la Brătianu vor fi trimiși pe Calea Martirilor, în clădirea unde funcționa Liceul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a gândit o nouă mutare între liceele timișorene. Cei de la Brătianu pleacă la fostul Azur, în centru vin cei de la Shakespeare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”

Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Pe drumul cel bun. Poli a învins o echipă de Serie A, USD Lecce

Politehnica Timișoara a obținut miercuri seara prima victorie din cadrul stagiului austriac. Alb-violeții au reușit un rezultat de prestigiu, reușind să o învingă pe US Lecce, formație din Serie A, cu 1-0 (0-0). Singurul gol al partidei a fost marcat pe final de Ianis Doană, care a reluat în plasă mingea parată de portarul Fruchtl...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul cel bun. Poli a învins o echipă de Serie A, USD Lecce
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Digitalizarea regiunii și orientarea spre inteligență artificială, robotică, tehnologii și electronică avansată sunt direcțiile de dezvoltare stabilite la nivelul Regiunii Vest

Digitalizarea administrațiilor publice, în cadrul unor soluții integrate și nu total independente, va fi unul dintre trendurile care vor fi urmate în perioada următoare, s-a decis în cadrul ședinței Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest). Organul consultativ al administrațiilor din Regiunea Vest a aprobat principalele direcții care vor modela economia, administrația și calitatea vieții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Digitalizarea regiunii și orientarea spre inteligență artificială, robotică, tehnologii și electronică avansată sunt direcțiile de dezvoltare stabilite la nivelul Regiunii Vest
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Digitalizarea administrațiilor publice, în cadrul unor soluții integrate și nu total independente, va fi unul dintre trendurile care vor fi urmate în perioada următoare, s-a decis în cadrul ședinței Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest). Organul consultativ al administrațiilor din Regiunea Vest a aprobat principalele direcții care vor modela economia, administrația și calitatea vieții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Digitalizarea regiunii și orientarea spre inteligență artificială, robotică, tehnologii și electronică avansată sunt direcțiile de dezvoltare stabilite la nivelul Regiunii Vest
O parte dintre elevii care învață în prezent în clădirea liceului William Shakespeare vor fi mutați în cea din zona zero a Timișoarei, unde funcționează în prezent Liceul Tehnologic Brătianu, spune viceprimarul Timișoarei. Dar, pentru ca mutarea să devină realitate, copiii de la Brătianu vor fi trimiși pe Calea Martirilor, în clădirea unde funcționa Liceul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a gândit o nouă mutare între liceele timișorene. Cei de la Brătianu pleacă la fostul Azur, în centru vin cei de la Shakespeare
Luni, 20 iulie, la Bruxelles, a avut loc vernisajul expoziției „Județul Timiș. Timișoara – tradiție, inovație și oportunități”, eveniment organizat de Ambasada României în Regatul Belgiei, Consiliul Județean Timiș, Visit Timiș și Visit Timișoara. Conferința a fost deschisă de Excelența Sa, doamna ambasador Andreea Păstârnac, care a subliniat importanța acestui demers de promovare a județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Județul Timiș. Timișoara – tradiție, inovație și oportunități” a ajuns la Bruxelles/Foto
Conform unei propuneri înaintate Consiliului Local Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” ar urma să primească în administrare fostul cinematograf Unirea, din Calea Șagului. Aceasta pentru cel puțin un an de zile, pentru a face acolo ”activități de repetiții și producție artistică, precum și pentru dezvoltarea, în perspectivă, a unui centru cultural de cartier...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara oferă în administrare Teatrului Maghiar Timișoara un al doilea cinematograf, după insuccesul cu proiectul Cinema Arta
De la începutul acestui an polițiștii locali au făcut 289 verificări pe linie de mediu și construcții pe șantierele din Timişoara. În urma acestora au fost aplicate  sancțiuni în valoare totală de 764.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au efectuat, de la începutul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 750 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pe şantierele din Timişoara
Demersurile pentru un nou punct de trecere a frontierei dintre România și Serbia, la Uivar, acolo unde Bega intră în țara vecină, au fost reluate, a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu. Deocamdată se lucrează la găsirea unor surse de finanțare pentru proiect. ”Am reluat discuțiile cu autoritățile din țara noastră și Serbia pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi discuții pe tema unui punct de frontieră la Uivar. Vămile de la Moravița și Jimbolia vor fi modernizate
Ședința festivă a Consiliului Local dedicată Zilei Timișoarei va avea pe ordinea de zi și propunerea ca șase personalități să primească titlul de Cetățean de Onoare. Cei propuși sunt Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, profesorul Vladimir Tismăneanu, jurnalista Brîndușa Armanca, Laila Onu, fondatoarea Fundației „Pentru Voi”, omul de televiziune Virgil Ianțu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase noi persoane sunt propuse pentru primirea titlului de cetățean de onoare al Timișoarei
Concurs de vacanță care a venit la momentul potrivut! Holul central al Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 22 iulie 2026, vernisajul expoziției lucrărilor realizate de studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism în cadrul celei de-a VI-a ediții a Competiției Culorilor Mapei, un proiect care îmbină creativitatea, designul și experiența practică. Realizată în parteneriat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Competiția Culorile Mapei a adus creativitate și strălucire la UPT
Comuna Ghiroda va găzdui vineri, 24 iulie, finala Festivalului Național Concurs „Din Comoara Satului” 2026, manifestare dedicată promovării și susținerii tinerelor talente din muzica populară românească. Asociația Pro Datina organizează vineri, 24 iulie 2026, de la ora 18:30, la Scena de Vară a Casei de Cultură Ghiroda, cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Național Concurs...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finala Festivalului Național Concurs ”Din Comoara Satului” se va desfăşura la Ghiroda
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.