CJ Timiș a prelungit termenul limită de depunere a proiectelor pentru bugetul de participare participativă

Mai aveți proiecte pe care vreți să le finanțați de la bugetul județului. Consiliul Județean Timiș vă mai dă o șansă și prelungește termenul de depunere a proiectelor pe bugetul participativ, până pe 15 iunie.

În urma solicitărilor primite din partea cetățenilor, instituția a anunțat că prelungește termenul de depunere a proiectelor în cadrul programului de bugetare participativă. Măsura vine în sprijinul celor care au nevoie de mai mult timp pentru fundamentarea inițiativelor.

Astfel, data limită până la care timișenii își pot înscrie proiectele este 15 iunie. Timpul suplimentar alocat va fi scăzut din perioada destinată evaluării proiectelor, astfel că toate celelalte termene rămân neschimbate. Deocamdată, au fost depuse 19 proiecte, pe domenii precum educație, turism, mediu, protecția animalelor și social.

Bugetul participativ încurajează cetățenii să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea comunității locale. Consiliul alocă banii, timișenii vin cu propuneri de proiecte, iar după validarea lor de către o comisie, tot cetățenii vor decide, prin vot public, proiectele cu impact pozitiv pentru comunitate ce vor fi implementate de către instituție. Pentru anul acesta, instituția a alocat un buget triplu, de 3 milioane de lei.

Depunerea și selecția proiectelor se face pe platforma bugetareparticipativa.cjtimis.ro . Aici, timișenii vor găsi toate informațiile și documentele necesare și vor putea vota proiectele depuse. De asemenea, acestea pot fi depuse și în format fizic, la Registratura instituției, de unde pot obține și formularele necesare.

Proiectele câștigătoare vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte, până la epuizarea sumei prevăzute. Limita maximă a bugetului pentru un proiect propus este de 1,5 milioane de lei, inclusiv. TVA.

Consiliul Județean Timiș va supune fiecare proiect primit unei analize primare în cadrul unei comisii constituite în acest scop, care va stabili proiectele ce pot intra în procesul de votare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara

Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani

SCM Politehnica Timișoara dă o adevărată lovitură de imagine și își întărește serios lotul pentru noul sezon competițional 2026-2027. Clubul de pe Bega a anunțat oficial transferul extremei Kentwan Kenneth Smith, baschetbalistul din Bahamas revenind pe culorile alb-violet la mai bine de un deceniu de la prima sa aventură în Banat. La vârsta de 34...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României

Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorul a început lucrările la linia dublă de tramvai și la viitoarea buclă de întoarcere de pe strada Gării. Pentru desfășurarea lucrărilor este necesară închiderea circulației rutiere prin pasaj, de asemenea, va fi afectată și circulația tramvaielor pe Calea Bogdăneștilor. De săptămâna viitoare bucla de întoarcere de pe Calea Bogdăneștilor va fi închisă pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat lucrările de montare a liniilor de tramvai la Pasajul Solventul
Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
Primăria Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026. Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La începutul lui august se face din nou dezinsecție la Timișoara
Suma plătită sub formă de cotizație de Primăria Timișoara către Asociația Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se va modifica semnificativ din acest an, continuând cu o nouă scădere în anii următori. Deocamdată, pentru acest an urmează să fie înjumătățită, de la un milion, la 500.000 de lei. Scăderea este motivată, în cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Un nume pentru viitor. Rezultate remarcabile pentru sportiva legitimată la CSM Timișoara, Irina Cantoriu, la Campionatul Mondial de tineret U23 Canotaj desfaşurat la Duisburg, Germania! Prin muncă, determinare și ambiție, Irina a demonstrat încă o dată că performanța se construiește cu pasiune și sacrificiu. Irina a urcat pe treapta a doua a podiumului cu echipajul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportivă de la CSM Timișoara, medaliată la Mondialele U23 de canotaj
Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.