Dialog între instituțiile cu atribuții de control și reprezentanții corpurilor profesionale din Județul Timiș

Luni, Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș a găzduit un eveniment organizat de către Prefectura Județului Timiș și Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.

Parte a campaniei naționale inițiate de UNPR, întâlnirea a vizat realizarea unui dialog constructiv între reprezentanții mediului de afaceri, ai corpurilor profesionale și reprezentanții instituțiilor de control din județul Timiș, pentru a identifica posibilitățile de colaborare, în demersul comun de a reduce cât mai mult numărul firmelor cu abateri privind legalitatea în activitățile lor economice, precum și numărul reprezentanților instituțiilor de control care comit abuzuri în procesul de control pe care îl efectuează.

Discuțiile au fost conduse de Subprefectul Județului Timiș, Sorin Ionescu.

”Ne-am întrunit astăzi într-o ședință de lucru solicitată de Uniunea Națională a Patronatului Român, cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai instituțiilor din Timiș cu atribuții de control: ITM, DSVSA, ISU, ANAF. Pe de o parte, este esențială colaborarea în demersul comun de a reduce cât mai mult numărul firmelor cu abateri privind legalitatea în activitățile economice, iar pe de altă parte, ne concentrăm atenția în vederea reducerii numărului reprezentanților instituțiilor de control care comit abuzuri în procesul de control pe care îl efectuează”, a spus subprefectul Sorin Ionescu, la eveniment.

În intervenția sa, președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a făcut referire la misiunea organizației camerale de a reprezenta interesele membrilor şi ale comunității de afaceri în raport cu autorităţile publice locale și centrale.

“Consider că prevenția este cel mai important lucru și că oferind companiilor șansa de a sta față în față cu organul de control conduce la respectarea legii și la diminuarea sau dispariția oricăror nereguli sau abuzuri. Rolul CCIAT de vector de business cu potențial de a genera coeziune între mediul de afaceri și autoritățile statului conduce la conturarea unei elite de afaceri mai puternice, fundamentată pe principii și valori etice. Realizarea unui astfel de dialog este absolut necesar pentru realizarea unui climat sănătos și doar prin eforturi concertate și o mobilizare exemplară a principalilor actori politici și economici din județ se pot contura direcții strategice convergente, favorabile unei dezvoltări social-economice sustenabile”, a spus președintele CCIAT, Florica Chiriță.

Inspectoratul Teritorial de Muncă a atras atenția asupra numărului deloc de neglijat al accidentelor de muncă mortale, activitatea instituției urmând a se concentra pe prevenirea și combaterea acestui fenomen prin controale referitoare la respectarea legislației în domeniul sănătății și securității în muncă;

DSVSA Timiș a informat că activitatea instituției implică realizarea a două controale la începutul activității unui agent economic (evaluarea și audit), urmarea cărora se stabilește gradul de periculozitate. Ulterior, controalele tematice derivă din specificul perioadelor în care acestea se desfășoară. S-a arătat că în ultimii doi ani nu s-au înregistrat toxinfecții alimentare în județ, însă problemele depistate vizează, spre exemplu în această perioadă, depozitarea necorespunzătoare a băuturilor (apa, suc, bere).

ISU Banat a semnalat apariția frecventă a unor deficiențe apărute după obținerea autorizației specifice, cum ar fi blocarea căilor de acces, neîntreținerea și neasigurarea instalațiilor, altele.

Garda de Mediu a semnalat frecvența ridicată a nerespectării prevederilor OUG nr.92/2021 privind regimul deșeurilor și nerespectarea autorizației sau a condițiilor din autorizare. S-a atras atenția asupra faptului că amenzile sunt foarte mari,  incendierea sau îngroparea deșeurilor constituind infracțiuni. De asemenea, sunt semnalate deficiențe la colectarea selectivă a deșeurilor.

Direcția Generală a Finanțelor Publice a semnalat unele probleme cu referire la: diverse scutiri (în special cele aferente salariilor) cu respectarea condiției teritorialității; anularea codului de TVA (sediu sau mandat administrator expirat); deductibilitatea TVA, marje de profit scăzute, prețuri de transfer, pierderi fiscale înregistrate în mod consecutiv.

Direcția de Sănătate Publică învederează că principala problemă cu care se confruntă rezidă din activitatea UAT-urilor care eliberează fără o prea mare rigurozitate acordurile de funcționare celor care produc poluare (spălătorii auto, tinichigerii, ateliere de vulcanizare, comerț cu amănuntul în magazine situate la parterul imobilelor de locuințe).

Inspectoratul Teritorial în Construcții a menționat faptul că majoritatea controalelor vizează construcțiile edificate cu finanțare europeană sau prin PNDL, investiții private de mari dimensiuni. Problemele identificate vizează lipsa autorizației de construcție, nerespectarea condițiilor acesteia, nerespectarea proiectului și efectuarea lucrărilor în regie proprie. Foarte multe sesizări sunt adresate în mod eronat instituției în dauna UAT-urilor, un proiect de act normativ ce vizează edictarea unui Cod al Construcțiilor fiind în dezbatere publică.

AJOFM înregistrează disfuncționalități in aplicarea prevederilor art.10 din Legea nr.76/2002 (anunțarea locurilor de muncă vacante).

IPJ Timiș a semnalat probleme în ceea ce privește sistemele de securitate și depozitarea unor substanțe periculoase (in special erbicide) cu termen de valabilitate expirat.

Organizatia patronală UGIR a semnalat faptul că mediul de afaceri se informează în special de la surse private și arareori de la instituțiile publice și a propus câteva soluții concrete. Ex. platforma REVISAL permite încălcarea legislației în ceea ce privește numărul de ore de munca/ zi. Recomandă ca Garda de Mediu să se orienteze către agenții economici care au ca obiect de activitate transportul și manipularea deșeurilor.

O situație specială a fost semnalată la nivelul medicilor de familie, cu referire la  lipsa de personal cauzată de cadrul legislativ nefavorabil care implică atribuții care nu au legătură cu obiectul muncii acestora, inechități în cadrul contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate, nefuncționarea sistemelor informatice.

Instituția Prefectului Județul Timiș și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vor organiza o întâlnire între Direcția de Sănătate Publică, Casa de Asigurări de Sănătate, asociațiile patronale și companiile din sectorul medical.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.