În comuna Ghiroda continuă lucrările de introducere a utilităţilor, ajungându-se la zona 4. Aceasta cuprinde zece străzi, dintre care pe două au început lucrările.
Obiectivul de investiţii pentru introducerea utilităţilor în Ghiroda se întinde pe o suprafaţă totală de aproape 25 de mii de metri pătraţi. Pe o stradă lucrările au fost iniţiate demarate, iar pe alta se face organizarea de şantier, transmite primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu.
“Facem pași importanți în direcția dezvoltării comunei Ghiroda și Giarmata Vii! Încă un proiect de introducere a utilităților a intrat în linie dreaptă. Lucrările au fost inițiate deja pe strada Macilor, iar strada Murului a fost predată și ea executantului pentru organizarea de șantier. Urmează să parcurgem aceleași proceduri pentru întregul sit arheologic Ghiroda 4, care curpinde străzile Sânzienelor, Zmeuriș, Cătinei, Fragilor, Merișor, Afinelor, Coacăzelor și Pădurarilor, astfel că, în curând, mai multe gospodării din Ghiroda vor beneficia de condiții de trai îmbunătățite”, a anunţat Stănuşoiu.
Comentarii prin facebook