Timişoara, Kilometrul Zero al României în privinţa multiculturalităţii, toleranţei, diversităţii. Sau cel puţin aşa ne place să credem multora dintre noi. Iunie 2022, cu un an înainte de-a deveni Capitală Europeană a Culturii. În chiar centrul burgului o asociaţie umanitară (LOGS) închiriază o clădire pentru a găzdui refugiaţi ucrainieni. Fiindcă, da, unora încă le pasă de ce se întâmplă la frontiera noastră, în timp ce mulţi dintre noi începem să uităm, iar ororile războiului au devenit parte din rutina cotidianului. Iar pentru unii chiar motiv pentru băşcălia noastră strămoşească. În timp ce pregăteau locaţia pentru refugiaţii de teroarea lui Putin, cei de la LOGS s-au lovit de o altă teroare. A Mafiei imobiliare timişorene.
Nu insist asupra faptelor, se cunosc, chiar au transformat Timişoara într-un fenomen la nivel naţional: cei de la LOGS au fost bombardaţi cu pietre şi cuvinte grele pentru a părăsi imobilul. Din păcate, aici nu este vorba nici pe departe de un incident izolat. Sau, dacă vreţi, avem doar un vârf de aisberg. Fiind vorba în cazul de faţă (dar şi în altele de acest gen) de nişte romi, în mentalul colectiv timişorean s-a pus pecetea de “mafie ţigănesacă” sau a “ţiganilor de mătase”. Aşa şi este la prima vedere. Însă nu e o chestiune de etnie, fiindcă această “mafie”, redusă doar la romi, nu exista. Ca să existe, în primul rând, iar apoi ca să se dezvolte, această mafie avea nevoie de implicarea directă şi evident interesată a “gulerelor albe”. Şi vorbesc aici de funcţionari (chiar şi demnitari) din Primăria Timişoara, judecători, procurori, notari, poliţişti sau chiar ofiţeri din servicii. Mulţi dintre aceştia acum îşi numără – şi au ce număra! – pensiile speciale. Fără acest consistent şi, repet, interesat sprijin, azi nu vorbeam de mafia ţigănească, iar Cârpacii şi Vişineii se limitau poate la vândut seminţe şi cerşit în centrul Timişoarei, probabil şi în alte oraşe europene. Şi cam atât.
Că există un specific ţigănesc în a prelua ostil unele imobile, cu scandaluri, fecale pe uşi, ameninţări, iar este adevărat. Dar asta doar după ce romii în cauză au pus mâinile pe o parte a imobilului disputat. Dacă în prima fază, preluarea unei părţi din imobil, avem complicităţi din primărie, justiţie, notariate, Cadastru, în a doua etapă e treaba poliţiştilor. Şi procurorilor. O chestiune despre care timişorenii nu mai au dubii. Iar în ambele etape ar fi trebuit să se implice şi cei din SRI, existând chiar fapte care te duc cu gândul la terorism. Oare angajaţii SRI nu se pot implica, dacă nu au legi în care să li se ofere imunitate în faţa legii sau nu pot asculta toate telefoanele? Există vreun dosar încheiat privind aceste metode? Pe unde o fi? Dacă a dus la arestări, cum de fenomenul se repetă la infinit? Sau există dosare privind exploatarea de către aceiaşi proprietari a coetnicilor lor prin cerşetorie, prostituţie etc?
Dar mafia imobiliară din Timişoara nu se rezumă la casele din centrul oraşului. Aici e partea agresivă şi care produce mari emoţii negative şi pe bună dreptate. Avem însă o mafie imobiliară (de multe în cârdăşie cu cea de mai sus) mai puţin vizibilă, cu mari tentacule, implicată politic prin tot felul de interpuşi, cu oameni în Consiliul Local, în primărie. O mafie suţinută din umbră de cam aceleaşi instituţii precum şi cea aşa-zis ţigănească. O mafie care ani de zile şi-a pus amprenta pe dezvoltarea imobiliară a Timişoarei, dar care de ceva timp a fost scoasă de la luatul deciziilor. De unde şi scâncetele reprezentantului ei de seamă din Consiliul Local. Care, apropos, deţine o terasă ilegală pe domeniul public. Fiindcă înainte se putea!
Revin însă la întâmplarea de la început. Aceasta nu are un happy end. Din nou, răul a câştigat în faţa binelui. Cel agresat a fost nevoit să plece, iar agresorul a rămas. Instituţiile statului rămân, din nou, neputincioase. De la liderii administraţiei n-am auzit vreo reacţie, cu excepţia primarului Dominic Fritz. Prefectul Mihai Ritivoiu, cel care are în coordonare Poliţia, probabil încă e ocupat cu număratul steagurilor din oraş. Măcar, strict în această chestiune, putea să-i fi dat mână liberă subprefectului Ovidiu Drăgănescu, cu expertiză în domeniu În rest, rămâne eterna întrebare: cum ne apără instituţiile statului, plătite de noi, inclusiv la nivel de pensii specaile, în faţa unor agresiuni? Dacă şi într-un caz atât de mediatizat, victima a fost obligată să cedeze în faţa agresorului.
Comentarii prin facebook