Bărbat aflat în stare de ebrietate, reținut de polițiștii locali după ce a agresat o tânără în zona Unirii.
Polițiștii locali aflați în patrulare în seara zilei de sâmbătă, 16.07.2022, în Piața Unirii din Timișoara, au fost sesizați în jurul orei 20.15, de către o tânără de 21 de ani, cu privire la faptul că în urmă cu puțin timp a fost agresată de către un bărbat, pe strada Augustin Pacha.
Imediat polițiștii locali l-au depistat pe cel descris de tânără, în persoana lui Z.M. de 49 de ani. Acesta era într-o vădită stare de ebrietate, a devenit agitat, motiv pentru care s-a solicitat și sprijinul unui echipaj de la Secția 1 Poliție, unde a și fost condus.
Din primele informații, tânără a declarat că nu se cunoștea cu bărbatul, dar că acesta s-a ținut după ea și a agresat-o fizic. Cel în cauză, a fost predat pentru continuarea cercetărilor în acest caz.
Comentarii prin facebook